Nissan va elimina motoarele diesel de pe modelul Qashqai, odată cu lansarea unei noi generații. Este primul model al companiei japoneze care renunță la diesel, în timp ce alte mărci japoneze au scos complet aceste motoare de pe piața europeană.
Constructorul german BMW este vizat de un proces civil intentat de o companie americană care susține că i-au fost furate tehnologiile de producere a motoarelor hibrid.
Renault Commercial Roumanie, importatorul mărcii franceze în România, a anunțat lansarea modelului Clio pe piața locală, în patru niveluri de echipare și un preț ce crește substanțial față de modelul pe care îl înlocuiește.
Skoda a lansat, în cadrul unui eveniment desfășurat la Praga, a patra generație a modelului Octavia, un automobil care a marcat profund istoria auto și pe piața din România, nu doar în Cehia. Putem spune, fără să existe o statistică oficială, că Skoda Octavia a fost cel mai vândut automobil de import din România, din ultimii 23 de ani.
Skoda a publicat noi fotografii cu viitoarea generație Ocatvia, de data aceasta în caroseria break, dar și informații despre motorizările eco pe care mașina cehă le va pune la dispoziție clienților.
Mercedes-Benz începe o nouă campanie de rechemare pentru mașinile diesel Euro 6 afectate de decizia KBA, care obligă marca să actualizeze software-ul motorului. Rechemarea vizează acum aproape 2.000 de exemplare ale unui model de top al mărcii, de pe piața din România, parte a celor peste 600.000 de automobile la nivel global.
Volvo Cars și Geely au anunțat oficial că încep demersurile pentru a-și uni operațiunile de producție de motoare într-un business separat, care va deveni furnizor global de motoare.
Danemarca și alte 10 state membre UE au cerut implementarea unei strategii care să aibă ca scop eliminarea motoarelor diesel și benzină, inclusiv prin interzicerea vânzării acestora, începând cu 2030, pentru a combate schimbările climatice.
Honda Motor Co Ltd a confirmat că va elimina toate vehicule cu motoare diesel din oferta sa până în 2021, în favoarea modelelor cu propulsie electrică. Directorul Honda UK anunțase încă de la finele lui 2018 că marca nu va mai vinde mașini diesel în Europa, dar va continua să le vândă pe alte piețe.
Jaguar Land Rover, companie britanică deținută de Tata Motors, ar putea intra în portofoliul BMW, potrivit analiștilor care speculează pe baza datelor financiare ale companiilor.
Autoritatea pentru transport din Germania, KBA, a avertizat Audi că va fi amendată din cauză că nu a reușit să îndepărteze software-ul considerat ilegal de pe motoarele diesel. Constructorul german susține că pregătește documentația pentru toate mașinile.
Mercedes - Benz va oferi o subvenție de 3.000 de euro pentru posesorii de automobile ale mărcii cu motoare mai vechi, pentru a putea fi actualizate să nu mai polueze.
BMW va dezvolta motoare electrice, transmisii și componente pentru motoare pentru viitoarea generație de autovehicule împreună cu Jaguar Land Rover, anunță producătorul german.
Uzina de la Mioveni, în care sunt produse automobile Dacia, dar și componente (cutii de viteze și motoare) pentru celelalte mărci din Alianța Renault Nissan, a început producția unui nou motor, de 1.0 litri, pe care îl va expedia către alte uzine din lume.
Germania a dat undă verde procesului de re-echipare a motoarelor diesel mai vechi cu filtre anti-poluare, pentru a evita interdicția de circulație în orașele mari, însă constructorii nu sunt încântați de această soluție.
Volkswagen a anunțat discret lansarea „unui nou Passat”, în fapt un face-lift firesc al actualului model. Detaliul important este dat, însă, de precizarea că va avea „noi motorizări, lumini, tehnologii de infotainment și un nou nivel de servicii online”. În plus, va fi prima limuzină de clasă medie din lume care depășește 30 de milioane de exemplare.
Volkswagen spune că lucrează la ultima platformă bazată pe motoare cu combustie, viitoarea generație a acestor modele urmând să fie cea din urmă pentru mașinile pe benzină și diesel. După 2050, vor mai fi prezente astfel de mașini în regiunile fără stații de încărcare.
Honda se aliniază tendinței de eliminare a motoarelor diesel pentru Europa, anunțând că, începând din 2021, niciun model nou al mărcii nu va mai fi alimentat cu motorină.
Înmatriculările de mașini diesel din Europa au scăzut la un minim istoric, aproximativ o treime din totalul pieței, dar românii se numără printre europenii care încă mai cumpără aceste motoare. Vehiculele electrice au crescut spectaculos și în România.
Procurorii germani au declanșat o percheziție la sediile Opel din Russelsheim și Kaiserslautern, într-un dosar privind manipularea emisiilor motoarelor diesel. Compania a confirmat perchezițiile, dar nu comentează.
Nissan anunță o actualizare amplă pentru cel mai vândut SUV al mărcii în Europa, Qashqai, cu introducerea noilor motoare de 1.3 litri benzină dar și a tranmsisiei cu dublu ambreiaj.
Ministrul Transporturilor din Germania a declarat că proprietarii de automobile nu vor plăti din buzunarul lor conversia motoarelor diesel vechi pentru a deveni mai puțin poluante. Potrivit informațiilor neoficiale, Volkswagen este pregătită să plătească operațiunea de instalare de noi dispozitive pe milioanele de mașini diesel Euro 4 și 5.
Autoritatea federală pentru transporturi, KBA, a anunțat că proprietarii de automobile care sunt pe lista oficială cu motoare diesel ce încalcă legislația riscă să le fie suspendată înmatricularea, în cazul în care nu-și actualizează softul motorului.
BMW se pregătește să recheme 324.000 de automobile în Europa, după ce în Coreea de Sud compania a fost nevoită să-și ceară scuze și să inițieze rechemarea a peste 100.000 de autovehicule, ca urmare a unor incendii la bordul unor mașini.
Audi a început producția în serie a motoarelor electrice la fabrica sa din Győr, nord-vestul Ungariei, primele motoare care vor ieși de pe linia de asamblare urmând să fie folosite pentru echiparea viitorului Audi e-tron quattro.