Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș s-a autosesizat după informațiile privind închiderea de către Nestle a fabricii din Timișoara și a declanșat deja un control la companie, în condițiile în care aceasta nu a notificat autoritățile legat de închiderea unității, au declarat pentru Profit.ro surse din Inspecția Muncii. Informația a fost confirmată de ministrul Muncii. Profit.ro a anunțat anterior că Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, își închide fabrica din Timișoara, singura din România. Anunțul este surprinzător în condițiile în care, la finele anului trecut, fabrica lansa oferte de angajare. Companii precum Fornetti și Elba au transmis deja, preventiv, propuneri de a prelua dintre angajații disponibilizați, având nevoie de personal. Nestle este sub presiune deoarece Third Point, un fond speculativ condus de investitorul activist Daniel Loeb, al doilea cel mai mare acționar, cere măsuri drastice pentru îmbunătățirea performanțelor financiare.
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume,cu sediul în Elveția, își închide fabrica din Timișoara, singura din România.
Nestle și-a scos la vânzare divizia care comercializează produse și tratamente pentru îngrijirea pielii, deoarece compania elvețiană renunță la afacerile neperformante și caută să evite criticile din partea investitorului activist care solicită o restructurare, transmite Reuters.
Nestle, Unilever și Coca-Cola se află printre companiile care au făcut oferte pentru Horlicks, divizia de nutriție din India a GlaxoSmithKline (GSK), care ar putea costa peste 4 miliarde de dolari, au declarat patru persoane apropiate situației, citate de Reuters.
Nestle și Starbucks au anunțat marți că au finalizat un acord de licențiere în valoare de 7,17 miliarde de dolari prin intermediul căruia producătorul elvețian de alimente va comercializa cafeaua și ceaiurile grupului american la nivel mondial, transmite Reuters.
Nestle va plăti Starbucks 7,15 miliarde de dolari în cadrul unei alianțe pe piața globală a cafelei în care grupul elvețian din industria alimentară obține dreptul de a comercializa produsele din cafea ale companiei americane în afara cafenelelor Starbucks, transmite Reuters.
Nestle România continuă să dețină prima sau a doua poziție în toate categoriile în care compania este prezentă pe piața autohtonă, cu 33% cafea solubilă, cafea capsule și băuturi, 61% hrană pentru copii, 40% produse culinare, 48% cereale, 18% dulciuri și 14% hrană pentru animale de companie.
Grupul elvețian Nestle își vinde fabrica de dulciuri din SUA către producătorul italian de dulciuri Ferrero pentru 2,8 miliarde dolari. Mișcarea a fost argumentată prin afacerile mai slabe de pe piața americană, unde Nestle concurează cu Hershey, Mars și Lindt.
Nestle va plăti 2,3 miliarde de dolari pentru preluarea producătorului canadian de vitamine Atrium Innovations, pentru a-și extinde prezența pe piața produselor destinate îngrijirii sănătății comercializate fără prescripție medicală și a compensa în acest fel evoluția mai slabă a afacerilor cu alimente ambalate, transmite Reuters.
Având 2 treimi din plasamente în acțiuni, fondul suveran al Norvegiei s-a cuplat la raliul bursier la nivel global și a adus câștiguri pentru contribuabilii norvegieni.
Nestlé, cea mai mare companie de produse alimentare și băuturi din lume, a anunțat o creștere a business-lui cu 11% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada precedentă din 2016.
Nestle vinde, la nivel mondial, apă îmbuteliată în valoare de 7,7 miliarde dolari pe an, iar municipalități și localnici din zonele unde concesionează izvoare acuză compania de abuz de poziție dominantă. Consumatori reclamă la rândul lor că au vândut apă curentă de lângă facilitățile sale ca fiind de izvor. În pofida criticilor, industria de îmbuteliere prosperă, în condițiile în care sistemele de apă potabilă nu respectă în totalitate cerințele de decontaminare.
Producătorul elvețian de produse alimentare Nestle, care este recunoscut în România pentru napolitanele Joe pe care le fabrică în Timișoara, a rămas anul trecut lider detașat al pieței românești, în condițiile în care a obținut anul trecut o cifră de afaceri de 783 milioane lei (174 milioane euro), în creștere cu 16% față de 2015, și un profit net de 87 milioane lei (19,3 milioane euro), de peste patru ori mai mare ca cel înregistrat în anul precedent, arată bilanțurile publicate de Ministerul Finanțelor.
Nestle intenționează să răscumpere acțiuni în valoare de 20 de miliarde de franci elvețieni (21 miliarde dolari) și este în căutare de achiziții, anunțul venind la câteva zile după ce investitorul activist Dan Loeb a dezvăluit că că a acumulat o participație de peste 1% la grup, în valoare de 3,5 miliarde de dolari, și că vrea îmbunătățirea marjelor, transmite Bloomberg.
Polonezul Leszek Wacirz, actual Business Executive Officer la Buitoni Culinary Nestle Italia, va prelua de la 1 august funcția de Country Manager la Nestle România, urmând a-l înlocui pe francezul Hervé de Froment, care își va încheia mandatul în cadrul companiei.
Bursele europene au început tranzacțiile de luni în creștere, susținute de acordul din Italia referitor la salvarea a două bănci regionale și de acțiunile grupului Nestle care au atins un nivel record, după ce grupul a devenit o țintă pentru fondul de investiții activist Third Point, transmite Reuters.
Investitorul activist Dan Loeb a acumulat o participație în valoare de 3,5 miliarde de dolari la Nestle, aceasta fiind cea mai mare achiziție făcută vreodată de fondul său de hedging Third Point, transmite Bloomberg.
Producătorul elvețian de produse alimentare Nestle a revocat-o din postul de administrator al operațiunilor din România pe germanca Anita Baldauf, în funcție din ianuarie 2014, și l-a adus în locul acesteia pe francezul Nicolas Brondel, șef al afacerilor Nestle pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
La un an după ce a introdus plata prin SMS la automatele de cafea, Nestle Professional, divizia de “out of home” a Nestle România, anunță că doritorii de cafea pot plăti de acum și cu cardul bancar la automatele de băuturi calde NESCAFÉ Alegria.
Producătorul elvețian de produse alimentare Nestle a înregistrat anul trecut în România o cifră de afaceri de 750 de milioane de lei, în creștere cu 13% față de 2015, a declarat marți directorul general al Nestle România, Hervé de Froment, care estimează pentru acest an o majorare a afacerilor cu 8%.
Nestle și Coca-Cola își vor dizolva parteneriatul de peste 15 ani din domeniul ceaiului gata preparat la începutul anului viitor. Cei doi mari giganți comercializează împreună ceaiurile Nestea în peste 52 de țări din America, Asia și Europa, inclusiv în România.
Grupul britanic Reckitt Benckiser, care vinde în România mărci precum Nurofen, Strepsils și Durex, a ajuns la un acord pentru preluarea producătorului american de mâncare pentru sugari Mead Johnson Nutrition în schimbul a 16,6 miliarde de dolari, au anunțat vineri cele două companii.
Producătorul elvețian de alimente Nestle a înregistrat în primele nouă luni cea mai slabă creștere a vânzărilor din operațiunile de bază din peste 10 ani și a revizuit estimările anuale, din cauza încetinirii cererii la nivel global, care afectează întreaga industrie, transmite Reuters.
Compania Nestle România, producătorul napolitanelor Joe, a plătit 1,39 de milioane de euro pentru rezilierea înainte de termen a contractului de închiriere pentru spațiile de depozitare din Innovations Logistics Park din Clinceni (lângă București), dezvoltate de ciprioții Secure Property Development and Investment (SPDI) .
Nestle România, producătorul napolitanelor Joe, vrea să renunțe la spațiile de depozitare din Innovations Logistics Park din Clinceni (lângă București), închiriate de la ciprioții Secure Property Development and Investment (SPDI), măsura fiind parte a programului de restructurare a operațiunilor globale pe segmentul de înghețată.