Președintele rus Vladimir Putin anunță că urmează să efectueze o vizită oficială în China - în mai -, în contextul în care Occidentul este îngrijorat de un parteneriat tot mai puternic între cele două puteri, relatează AFP.
Președintele austriac Alexander Van der Bellen a recunoscut într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, preluat de Kurier, că l-a judecat greșit pe președintele rus Vladimir Putin.
Premierul Ungariei Viktor Orbán i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Vladimir Putin, cu ocazia realegerii sale în funcție, a declarat pentru agenția ungară de presă MTI Bertalan Havasi, subsecretarul de stat care conduce Biroul de presă al prim-ministrului.
Partidul de guvernământ al Rusiei, Rusia Unită, a declarat sâmbătă că se confruntă cu un atac pe scară largă de negare a serviciului, o formă de atac cibernetic care mărește utilizarea internetului, împotriva prezenței sale online și a suspendat serviciile neesențiale pentru a-l respinge, relatează CNBC.
Rusia folosește miliții private pentru a controla și “militariza” imigrația în Europa, dezvăluie The Telegraph.
Președintele Vladimir Putin i-a îndemnat din nou pe ruși să renunțe la consumul de alcool, reluând în timpul discursului său în fața națiunii una dintre tezele despre care a vorbit tot mai des în ultimii ani.
Documente secrete de la Kremlin - ”Kremlin Leaks” -, divulgate site-ului eston Delfi, dezvăluie alocarea de către administrația lui Vladimir Putin a unui buget în valoare de un miliard de euro în vederea unui control ideologic al populației ruse și din teritoriile ucrainene anexate, în vederea realegerii acestuia la 17 martie, printr-o propagandă fără precedent, relatează Le Pont.
Reînființarea de către Vladimir Putin a două districte militare în Rusia ar putea însemna că acesta „se pregătește pentru un potențial viitor război convențional pe scară largă împotriva NATO pe termen lung”, potrivit analiștilor militari, citați de Sky News.
În cei 24 de ani în care a condus Rusia cu o mână de fier, Vladimir Putin a redus la zero vocile disidente. Ultimii opozanți cât de cât cunoscuți sunt aproape toți în închisoare sau în exil, relatează Le Figaro.
Familiile din Rusia trebuie să aibă cel puțin doi copii de dragul supraviețuirii etnice a națiunii și trei sau mai mulți dacă vor ca ea să se dezvolte și să prospere, a declarat, joi, președintele Vladimir Putin, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat legea care permite confiscarea bunurilor din Rusia ale persoanelor găsite vinovate de răspândirea de „informații false” despre forțele armate ale țării și „infracțiuni împotriva securității statului”, anunță TASS.
Declarația a fost făcută în timpul lecției de istorie pe care Vladimir Putin i-a ținut-o lui Tucker Carlson, pentru a justifica pretențiile teritoriale ale Rusiei - așa cum apare în transcriptul interviului de pe site-ul Kremlinului. Despre dorința de a revendica aceste teritorii ucrainene au vorbit recent liderii extremiști de la București și Budapesta.
La aproape doi ani de la începutul războiului din Ucraina, Vladimir Putin rămâne încrezător. În interviul cu Tucker Carlson publicat joi noapte, președintele rus afirmă că înfrângerea țării sale este "imposibilă".
Președintele rus Vladimir Putin va vizita Turcia în următoarele zile, potrivit ministrului turc de Externe, Hakan Fidan, care nu a precizat însă o dată, relatează AFP.
Președintele rus în exercițiu Vladimir Putin și-a prezentat în mod public averea, într-un document oficial, care pare mult inferioară unor estimări, după ce autoritățile ruse au anunțat luni, în mod oficial, candidatura celui mai puternic om din Rusia în alegerile prezidențiale din martie.
Vladimir Putin ar fi construit o proprietate extinsă, cu bideuri care costă 8.000 de lire sterline (peste 10.000 de dolari) fiecare, cu o cascadă, precum și cu un cadru pentru un sistem de apărare aeriană, iar aceasta se află la mai puțin de 30 de kilometri de granița Rusiei cu Finlanda.
Președintele rus Vladimir Putin are în pregătire o vizită în Turcia în februarie, prima într-o țară membră a NATO de la lansarea războiului împotriva Ucrainei în februarie 2022, informează DPA.
Soția unui soldat rus trimis pe front a lansat sâmbătă un apel emoționant pentru întoarcerea acestuia din Ucraina chiar la sediul electoral al președintelui Vladimir Putin, un gest sfidător într-o țară în care critica deschisă a războiului este interzisă, relatează Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin, în vârstă de 71 de ani, s-a scufundat într-un bazin cu apă rece ca gheața pentru a sărbători Botezul lui Iisus Hristos, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de EFE.
Președintele rus Vladimir Putin s-a plâns recent că prietenii și colegii săi din școală nu îl mai recunosc când se întâlnesc, exprimându-și scepticismul că îl au în față chiar pe liderul de la Kremlin, relatează The Moscow Times.
Președintele rus, Vladimir Putin, a afirmat că, în ciuda sancțiunilor, economia rusă este prima din Europa și a cincea din lume, informează EFE, care menționează că șeful de la Kremlin a făcut aceste declarații în timpul unei vizite în orașul Habarovsk, în cadrul unui turneu cu caracter evident electoral în Orientul Îndepărtat rus.
După reluarea producției autoturismelor Lada și Moskvitch, Rusia vrea să înceapă să producă din nou și mașini Volga chiar de anul acesta, a precizat ministrul rus al industriei și comerțului, Denis Manturov, pentru TASS.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat de revista The Economist că ideea că Rusia a câștigat războiul este doar o "percepție" și că în realitate Moscova încă suferă pierderi grele pe câmpul de luptă. În căutare de resurse și de sprijin occidental, el a arătat că centrul de greutate al războiului trebuie să se mute acum în Crimeea și Marea Neagră.
În timpul unei întâlniri pe care au avut-o la Moscova în martie, liderul rus Vladimir Putin i-a spus omologului său chinez Xi Jinping că Rusia "va lupta timp de (cel puțin) cinci ani" în Ucraina, au dezvăluit surse diplomatice citate de cotidianul japonez Nikkei.
Încrederea președintelui rus Vladimir pare să nu aibă limite, înviorat de eșecul contraofensivei ucrainene din vară, însă pe canale diplomatice dosnice transmite că este pregătit să facă o înțelegere și semnalează, începând din septembrie, că este pregătit de un armistițiu care să înghețe actualele linii ale frontului, departe de ambițiile sale de a cuceri întreaga Ucraină, declară doi foști oficiali ruși de rang înalt apropiați Kremlinului și oficiali americani și internaționali care au primit acest mesaj de la emisarii liderului Kremlinului, scrie The New York Times (NYT).