Investigațiile interne demarate de Volkswagen în contextul scandalului emisiilor poluante înregistrează progrese importante, a anunțat joi grupul german. Acesta a admis că instalarea dispozitivului care maschează nivelul real de noxe a fost posibilă din cauza unei "mentalități permisive" la nivelul conducerii și angajaților din mai multe divizii. Hans Dieter Pötsch, președintele Consiliului de Supraveghere al Volkswagen, a declarat că problemele legate de emisiile de oxid de azot (NOx) au apărut nu din cauza unei singure erori, ci pe fondul mai multor greșeli în lanț.
La o lună după ce a anunțat că a subestimat consumul de combustibil și emisiile de CO2 pentru aproximativ 800.000 de mașini vândute în Europa, Volkswagen a revenit asupra afirmațiilor inițiale, declarând că numărul automobilelor cu probleme este de doar 36.000.
Grupul german Volkswagen a ajuns la un acord cu mai multe bănci asupra termenilor pentru contractarea unui credit punte în valoare de 20 miliarde de euro, destinat finanțării costurilor rezultate în urma scandalului emisiilor poluante, potrivit unor surse familiare cu situația, citate de Reuters.
Vânzările de autovehicule marca Volkswagen în SUA au scăzut cu 4% în primele 11 luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2014, la 318.484 unități, pe fondul scandalului în care grupul auto este implicat.
Grupul auto Volkswagen va chema în service 2,46 milioane de mașini din Germania echipate cu dispozitive care permit trucarea nivelului emisiilor poluante, relatează Die Welt.
Coreea de Sud a cerut joi grupului german Volkswagen să recheme în service peste 125.000 de mașini cu motorizare diesel vândute pe piața locală, după ce o anchetă a autorităților de mediu a stabilit că mai multe modele Volkswagen și Audi sunt echipate cu softul care permite manipularea emisiilor de gaze.
Procuratura din Germania a lansat o nouă investigație împotriva Volkswagen, legată de manipularea nivelului emisiilor poluante, grupul auto fiind suspectat de evaziune fiscală în valoare de milioane de euro, potrivit presei germane.
Volkswagen ar putea renunța la sponsorizarea mai multor cluburi de fotbal din Germania, inclusiv echipele din Bundesliga Hannover 96 și Schalke 04, pentru a reduce costurile aflate în urcare puternică pe fondul scandalului emisiilor poluante, potrivit săptămânalului german Bild am Sonntag, citat de Reuters.
Investițiile Volkswagen vor scădea anul viitor cu 1 miliard de euro, a anunțat vineri grupul auto german, aflat în centrul unui scandal de amploare privind emisiile poluante, care ar putea genera costuri de zeci de miliarde de euro. Cel mai mare constructor auto din Europa a hotărât să amâne lansarea modelului electric Phaeton și să se concentreze asupra proiectelor esențiale, precum dezvoltarea de sisteme alternative de conducere.
Autoritățile din SUA investighează Robert Bosch în scandalul emisiilor poluante și încearcă să stabilească rolul pe care producătorul de componente auto l-a avut în decizia VW de a trișa testele antipoluare, au declarat surse apropiate situației, citate de Reuters.
Peste 10.000 de clienți Volkswagen din Australia au dat în judecată grupul auto și cer despăgubiri de peste 100 de milioane de dolari australieni (71,1 milioane dolari americani), motivând că se simt „trădați” de producătorul german, potrivit MarketWatch.
Vânzările sub marca Volkswagen la nivel global au scăzut cu 4,7% în primele zece luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2014, la 4,84 milioane de unități, transmite presa internațională.
Procurorii germani au lansat o nouă anchetă penală legată de manipularea emsiilor poluante de către grupul Volkswagen, investigațiile vizând, de această dată, divizia Audi, transmite Bloomberg.
Volkswagen va da angajaților posibilitatea să furnizeze informații referitoare la scandalul emisiilor poluante, inclusiv despre fapte care i-ar putea incrima, fără ca acestea să se răsfrângă asupra lor, potrivit unei surse familiare cu situația.
Grupul german Volkswagen a anunțat astăzi că l-a numit pe Johann Jungwirth, care a lucrat până acum la proiectarea primei mașini Apple, la conducerea diviziei de strategie digitală, transmite presa internațională.
Agenția de evaluare financiară Fitch a retrogradat astăzi ratingul grupului auto Volkswagen pentru datoriile pe termen lung cu două trepte, de la 'A' la 'BBB+', cu perspectivă negativă.
Vânzările Porsche, divizie a Volkswagen, au crescut cu 27% la nivel mondial în primele 10 luni ale anului, față de perioada similară din 2014, la 191.784 de unități, în pofida scandalului în care este implicat grupul auto german, potrivit unui comunicat al producătorului auto.
Volkswagen va acoperi eventualele taxe suplimentare de mediu impuse de statele UE pentru o serie de modele afectate de scandalul emisiilor poluante, a declarat constructorul german la câteva zile după ce a admis că a subestimat consumul de combustibil și nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de mașini vândute în Europa.
Acțiunile principalilor producători auto germani, în frunte cu Volkswagen, sunt în cădere miercuri, după ce cel mai mare constructor auto din Europa a anunțat că scandalul emisiilor poluante ar putea afecta și mașini cu motorizări pe benzină.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au scăzut cu 8,4% în primele zece luni raportat la perioada similară a anului trecut, la 38.225 unități, în timp ce la nivelul lunii octombrie, producătorul de la Mioveni a consemnat un declin de 11%, la 3.778 unități, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Directorul general al Volkswagen, Matthias Mueller, ar putea fi nevoit să ofere explicații autorităților, având în vedere că agenția de mediu din SUA (EPA) a lansat noi investigații în cazul VW, care vizează inclusiv Porsche, divizie la conducerea căreia CEO-ul grupului german s-a aflat până de curând, scriu Bloomberg și Reuters.
Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a acuzat grupul auto Volkswagen că a folosit dispozitive pentru înșelarea testelor de mediu și la alte tipuri de motoare diesel, mai puternice decât cele care erau ținta investigațiilor până acum, ale mărcilor Audi, VW și Porsche. VW a negat aceste acuzații, transmite presa inernațională.
Impactul scandalului Volkswagen asupra economiei germane depinde de comunicarea transparentă a producătorului de autovehicule cu privire la falsificarea nivelului emisiilor și de modul în care grupul auto va gestiona această problemă, a declarat astăzi cancelarul german Angela Merkel.
Volkswagen consideră, în prezent, că 10-20 de persoane au fost implicate în decizia de a echipa mai multe modele diesel cu un soft pentru trucarea nivelului emisiilor poluante, a declarat astăzi, pentru Reuters, o sursă apropiată situației.
Volkswagen va adopta anul viitor o nouă strategie, bazată mai mult pe îmbunătățirea profitabilității decât pe creșterea vânzărilor, a declarat astăzi directorul general al grupului auto, Matthias Mueller, după anunțarea primelor pierderi trimestriale ale VW din ultimii 15 ani.