

Reprezentanții companiilor petroliere OMV Petrom și Rompetrol se vor întâlni cu premierul Ilie Bolojan și miniștrii Energiei și Transporturilor. Discuția va avea loc în prezența președintelui Nicușor Dan, fiind organizată la Cotroceni.
Autoritatea Vamală Română (AVR) anunță că a inițiat astăzi, 6 aprilie, o acțiune operativă de amploare asupra transporturilor de produse alimentare perisabile provenite din import, în contextul unor analize de risc realizate de specialiști vamali, care indică o serie de nereguli semnificative în acest domeniu. Controalele se desfășoară în colaborare cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Ce soluții pot fi găsite când apar probleme la rambursarea finanțărilor de către IMM, Noi programe de finanțare a IMM, Previziuni pentru noi măsuri fiscale care pot afecta IMM, Soluții care pot ajuta antreprenorii să facă față schimbărilor fiscale, Impactul războiului din Ucraina. Perspective după încetarea conflictului și în cazul prelungirii acestuia, Cele mai potrivite soluții de finanțare, inclusiv pentru digitalizare, Ce produse bancare sunt disponibile pentru micii antreprenori, ce credite se potrivesc diferitelor nevoi ale firmei, Ce soluții există când apar probleme de rambursare sunt doar o parte dintre temele care vor fi discutate la conferința Profit.ro IMM – Provocări pentru antreprenorii mici și mijlocii într-un mediu plin de incertitudini Ediția a VI-a, programată să fie organizată pe 23 aprilie.
A fost inițiat primul pas, prin depunerea unui proiect de lege, pentru amnistia firmelor care - în trecut, chiar și cu mulți ani în urmă - au avut codul de TVA anulat sau suspendat de ANAF, iar acum au fost notificate că au sume de plată.
ANAF a încasat anul trecut obligații fiscale în cuantum de 27,26 miliarde de lei prin executare silită, în creștere față de cele 21,53 miliarde de lei consemnate în anul precedent.
Un total de 11.898 de persoane, cu 40 mai multe comparativ cu luna anterioară, au primit în februarie pensii de serviciu. Dintre acestea, 7.863 sunt beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate).
36.932 de lei este cea mai mare pensie din armată. Pensia medie e doar puțin mai mare decât cea națională
Miniștrii de Finanțe din Germania, Italia, Spania, Portugalia și Austria au semnat o scrisoare comună către Comisia Europeană în care solicită să fie stabilită o taxă pe "profiturile excepționale" obținute de companiile energetice în urma războiului din Orientul Mijlociu.
Magistrații, parlamentarii, diplomații, unii funcționari, aviatorii, militarii și polițiștii primesc pensii de serviciu în România. Dacă magistrații sunt deja celebri pentru mărimea pensiilor speciale, fiind de departe cele mai mari din țară, cu până la de 9 ori pensia medie națională, categoriile militare compensează prin numărul foarte ridicat de pensii aflate în plată și prin valorile de vârf plătite. Pensia specială medie simplă în România ajunge la 10.000 de lei, adică de 3,4 ori mai mare decât pensia medie normală. Și ponderată, pensia specială a României este de 2,4 ori mai mare decât media națională.
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care acciza la motorină este redusă cu 30 de bani la litru, respectiv 36 bani cu TVA inclus, și totodată este stabilită o taxă de solidaritate companiilor care produc petrol în România, aplicată în cazurile în care cotația petrolului Brent este de peste 70 de dolari pe baril. De asemenea, nu va mai fi permisă decât o majorare pe zi a prețurilor la pompă.
Autoritatea Vamală Română (AVR) va avea un nou sistem informatic, ce presupune digitalizarea integrală a serviciilor, anunță Ministerul Finanțelor. Proiectul se desfășoară pe o perioadă de 36 de luni, în intervalul februarie 2026 - februarie 2029, și este finanțat în cea mai mare parte din fonduri europene.
Rompetrol a ieftinit din nou considerabil benzina, în această noapte, la prima oră, cu 32 de bani/l, stațiile grupului kazah fiind de departe cele mai avantajoase pentru șoferi, practicând prețuri cu 63 de bani/l mai mici decât următoarea cea mai ieftină rețea de benzinării, Petrom, relevă datele analizate de Profit.ro.
Guvernul va impune o taxă de solidaritate companiilor care produc petrol în România, aplicată în cazurile în care cotația petrolului Brent este de peste 70 de dolari pe baril, potrivit unui proiect de OUG redactat de Guvern și analizat de Profit.ro.
În noua lege a salarizării în sistemul bugetar, șeful va statului va avea în continuare cele mai mare buget din ierarhia salariilor de bază la stat, dar grilele de salarizare, organizate pe o scară de la 1 la 8, nu vor mai fi calculate în funcție de salariul minim, ci de un nou indice de referință, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole.
În luna martie 2026 au fost deschise peste 1.000 de dosare de insolvență, în creștere față de peste 500 de dosare de insolvență în ianuarie și peste 800 în februarie.
Guvernul discută astăzi reorganizarea Autorității Vamale Române (AVR). Proiectul ajuns pe masa Guvernului prevede tăieri de cheltuieli de 4,5 milioane lei anual (3,1 milioane lei pentru ce a rămas din acest an), cu 1,7 milioane de lei mai puțin față de un proiect de reorganizare inițial, prezentat pe finalul anului trecut de Profit.ro, în care era propusă tăierea cheltuielilor cu 6,2 milioane lei anual, în principal prin eliminarea sau retrogradarea a zeci de posturi de conducere.
Proiectul prin care sunt repartizați între primăriile din București cei 7,9 miliarde lei corespunzători cotei de 85% din impozitul pe venit a fost aprobat de Consiliul General al Capitalei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2644 | +0.0043 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5839 | -0.0005 | -0.01 % |
| 1 GBP | 6.1267 | -0.0143 | -0.23 % |
| 1 CHF | 5.5564 | +0.0060 | +0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro