Diferența salarială între bugetari și privați - cel mai mic nivel din ultimii ani. Creșterea primită de bugetari a fost sub inflație, în privat ritmul majorărilor a fost mai rapid

Diferența salarială între bugetari și privați - cel mai mic nivel din ultimii ani. Creșterea primită de bugetari a fost sub inflație, în privat ritmul majorărilor a fost mai rapid
Marius Oncu
Marius Oncu
scris 10 aug 2023

Salariile brute din sectorul bugetar rămân în continuare mai ridicate față de cele din sectorul privat, însă diferența, în continuare substanțială, se află acum la cel mai redus nivel începând cel puțin cu anul 2017, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Această consolidare a bugetului statului în ceea ce privește cheltuiala cu salariile vine în urma deciziilor guvernanților de a majora lefurile în sectorul public într-un ritm mai lent față de rata inflației. Deși, pe brut, salariile bugetarilor sunt cu peste 17% mai ridicate, la salariile nete diferența este una mai redusă, ușor peste 11%, după cum se vede din datele prezentate mai jos de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Noile măsuri fiscale pregătite de autorități și impactul acestora în economie vor fi anunțate astăzi, de la ora 10, la Maratonul Impactul Fiscalității în Economie, organizat de PROFIT NEWS TV cu sprijinul CITR și cu participarea celor mai importanți actori implicați

În timp ce comparația pe salarii brute relevă o diferență de peste 17% (la nivelul anului 2022), o comparație folosind salariul net indică o diferență mult mai redusă. Salariile nete din sectorul privat beneficiază de prevederi cum sunt facilitățile fiscale acordate în construcții, agricultură și industria alimentară, unde angajații sunt scutiți de impozit și unele contribuții (în principal la sănătate), deci rămân ca net cu o parte mai mare din salariul brut.

FOTO Secretar de stat din Finanțe despre intenția de creștere a taxării tranzacțiilor bursiere, anunțată de Profit.ro: „Am aflat din presă...” Decizia va fi la nivelul premierului CITEȘTE ȘI FOTO Secretar de stat din Finanțe despre intenția de creștere a taxării tranzacțiilor bursiere, anunțată de Profit.ro: „Am aflat din presă...” Decizia va fi la nivelul premierului

"Salariul mediu brut în sistemul public a ajuns, în anul 2022, la 7.297 lei/lună, cu 4,18% mai mare decât în anul 2021, depășindu-l cu 17,4% pe cel din mediul privat, care s-a situat la 6.216 lei/lună (în creștere cu 13,52% comparativ cu cel din anul precedent). Considerând medii trimestriale, salariul mediu brut lunar în sectorul public aferent trimestrului IV al anului 2022 a înregistrat un nivel de 7.377 lei, cu 3,69% mai mult decât în aceeași perioadă din anul 2021, în timp ce salariul din sistemul privat a fost de 6.594 lei, în creștere cu 14,8% față de trimestrul IV al anului 2021", indică un document oficial.

De exemplu, în 2021, salariul mediu brut în sectorul public a fost cu 27,9% mai ridicat decât cel din sectorul privat.

Profit.ro a scris anterior despre consolidarea finanțelor statului pe segmentul cheltuielilor bugetare. Astfel, România a coborât, după cinci ani în care a fost lider, pe poziția a doua în UE în funcție de cât cheltuiește statul, din ceea ce colectează la buget, pentru plata salariilor angajaților din sectorul public, potrivit calculelor Profit.ro. Statele UE, cu câteva excepții, și-au consolidat anul trecut finanțele publice la acest capitol, în contextul în care inflația accelerată a majorat veniturile statelor mai rapid decât au fost crescute salariile angajaților bugetari. România, cu cea mai gravă situație din UE timp de mai mulți ani, a consemnat cea mai amplă corecție din UE, astfel că, la fiecare 100 de lei colectați la bugetul statului anul trecut, pentru salarii s-au dus 29,5 lei, față de 33,8 lei în 2021.

EXCLUSIV Antifrauda a intrat în retail să verifice cum aplică magazinele reducerea prețurilor la alimente de bază. Primele controale - declanșate la importatori CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Antifrauda a intrat în retail să verifice cum aplică magazinele reducerea prețurilor la alimente de bază. Primele controale - declanșate la importatori

Salariile nete din sectorul public față de cele din sectorul privat

Se observă o diferență salarială în favoarea sectorului public începând din 2016. Diferența în ce privește salariul net este mai redusă față de cea privind salariul brut, relevată de datele Consiliului Fiscal.

An Diferență stat/privat Salariu mediu
net stat (lei)
Salariu mediu
net privat (lei)
2022 +11% 4.321 3.888
2021 +22% 4.132 3.397
2020 +31% 4.088 3.116
2019 +31% 3.830 2.923
2018 +31% 3.330 2.545
2017 +21% 2.769 2.292
2016 +8% 2.235 2.053
2015 0% 1.848 1.848,4
2014 -2% 1.680 1.713
2013 +1% 1.641 1.618
2012 -6% 1.469 1.568
2011 -8% 1.378 1.502
2010 +1% 1.413 1.404
2009 +20% 1.588 1.322
2008 +27% 1.539 1.217
2007 +18% 1.186 1.007

(calcule pe baza datelor INS)

viewscnt
Afla mai multe despre
salarii
bugetari
consiliul fiscal
diferenta salarii