Teodorovici, după aprobarea rectificării bugetare: Ne încadrăm în ținta de deficit de sub 3%

Teodorovici, după aprobarea rectificării bugetare: Ne încadrăm în ținta de deficit de sub 3%
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 nov 2018

Guvernul se va încadra în acest an în ținta de deficit bugetar de sub 3% din Produsul Intern Brut (PIB), în condițiile în care datoria publică va rămâne în jurul a 35% din PIB, iar cheltuielile cu asistența socială vor crește cu 661 milioane de lei, a anunțat, vineri, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, după ce rectificarea bugetară a fost aprobată în ședința de Guvern. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul celei de-a doua rectificări bugetare din acest an a fost construit cu încadrarea în ținta de deficit bugetar de 2,97% din PIB, potrivit lui Teodorovici.

Guvernul a aprobat vineri a doua rectificare bugetară din acest an, iar față de prevederile inițiale sunt 9,5 miliarde de lei în plus la venituri și 10,7 miliarde lei în plus la cheltuieli.

”România va menține ponderea datoriei guvernamentale la apoximativ 35% din PIB, a patra cea mai mică din UE. Fondul din Trezorerie este la 31 miliarde de lei și asigură peste cinci luni de finanțare brută”, a anunțat Teodorovici.

Ministrul a anunțat o creștere a cheltuielilor pentru asistența socială, scrie News.ro.

”Cheltuielile pentru asistența socială cresc cu 661 milioane de lei, iar proiectele cu finanțare din fonduri nerambursabile se diminuează cu 1,5 miliarde de lei”, a anunțat ministrul.

FOTO Primăria Arad va aplica ”taxă de paragină” pentru 210 clădiri istorice degradate, ai căror proprietari refuză să execute lucrări de reparații CITEȘTE ȘI FOTO Primăria Arad va aplica ”taxă de paragină” pentru 210 clădiri istorice degradate, ai căror proprietari refuză să execute lucrări de reparații

Guvernul a tăiat, la a doua rectificare bugetară din acest an, de la Ministerul Transporturilor, 1,16 miliarde de lei. Au pierdut bani și alte ministere, precum cele ale Cercetării și Inovării -228,9 milioane de lei, Educației -198 milioane de lei și Culturii -176,8 milioane de lei.

Bani în plus urmează să primească Ministerul Finanțelor +2,7 miliarde lei, Ministerul Muncii +787 milioane lei, Ministerul Sănătății + 211 milioane lei, Ministerului Justiției +138,5 milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
rectificare
buget