Exportul de petrol prin Novorosisk, de unde se alimentează rafinăriile din România, afectat de furtuna puternică din Marea Neagră. Kazahstanul își reduce cu 40% producția

Exportul de petrol prin Novorosisk, de unde se alimentează rafinăriile din România, afectat de furtuna puternică din Marea Neagră. Kazahstanul își reduce cu 40% producția

Traseul oleoductului CPC

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 29 nov 2023

Recenta furtună puternică din Marea Neagră a afectat exporturile de țiței prin cele 2 terminale din portul rusesc Novorosisk cu până la 2 milioane de barili pe zi (b/zi), potrivit oficialilor statului kazah și datelor agenților portuari ruși, afectând livrările inclusiv către rafinăriile din România, care folosesc materie primă kazahă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

De ce este important Două din trei rafinării din România (Petromidia, operată de Rompetrol, companie membră a grupului KazMunaiGas - KMG International și Petrotel, deținută de gigantul rus Lukoil) se alimentează în mod uzual exclusiv cu petrol de import, exportat din terminalul Caspian Pipeline Consortiun - CPC - din Novorosisk. Chiar și OMV Petrom utilizează, la rafinăria Petrobrazi, numai două treimi țiței din producție internă, o treime fiind de import.

Mai este interesant În prezent, rafinăria ploieșteană Petrotel Lukoil, controlată de gigantul petrolier rus omonim, este oprită, aflându-se în revizie. Repornirea ar trebui să aibă loc pe 1 decembrie, însă Autoritatea Vamală Română (AVR), prin Biroul Vamal al Capitalei, a invalidat atestatul de comercializare angro de produse energetice al Sucursalei București a Litasco SA Geneva, divizia de trading de țiței și produse petroliere înregistrată în Elveția a gigantului rus Lukoil, prin intermediul căreia rușii își controlează cele mai importante business-uri din România, respectiv rețeaua de benzinării Lukoil și rafinăria ploieșteană Petrotel.

FOTO Nuclearelectrica a semnat la Paris contractul de jumătate miliard euro pentru retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă CITEȘTE ȘI FOTO Nuclearelectrica a semnat la Paris contractul de jumătate miliard euro pentru retehnologizarea unității 1 de la Cernavodă

Ca urmare a furtunii, încărcările de petrol din terminalul onshore al portului Novorosisk, dar și cele din cel offshore Caspian Pipeline Consortium (CPC) din apropiere de Yuzhnaya Ozereyevka au fost suspendate de săptămâna trecută.

Cele mai mari câmpuri petroliere din Kazahstan - Tengiz, Kashagan și Karachaganak - au redus, începând cu 27 noiembrie, producția zilnică de petrol combinată cu 56%, deoarece furtuna perturbă încărcăturile la CPC, principalul terminal de export pentru petrol kazah, a anunțat ministerul energiei din Kazahstan, citat de Reuters.

Se preconizează că întreruperea va scădea producția de petrol a Kazahstanului cu 631.700 de tone metrice în această săptămână, a precizat acesta, adăugând că nu este clar când se va normaliza situația.

Portul Novorossiysk din Rusia la Marea Neagră, cel mai mare punct de desfacere de petrol și produse din Marea Neagră, a rămas închis marți pentru încărcări, potrivit datelor agenților portuari consultate de Reuters.

Două tancuri petroliere, de 80.000 de tone fiecare, au așteptat mai bine de o săptpmână, împreună cu aproximativ 10 tancuri care încă nu au început încărcarea, îmbunătățirea vremii pentru a putea de a naviga.

În noiembrie era planificată încărcarea a 2,42 milioane de tone (aproximativ 580.000 b/zi) de produse petroliere în Novorosisk, cantitatea efectivă urmând a fi de doar 1,5 milioane de tone, au declarat doi comercianți familiarizați situația.

Protest la sediul Hidroelectrica - Sindicaliștii reclamă că ”politica de reducere a lucrărilor de mentenanță și stoparea nejustificată a lucrărilor de investiții” reprezintă ”un atentat la independența energetică a României” CITEȘTE ȘI Protest la sediul Hidroelectrica - Sindicaliștii reclamă că ”politica de reducere a lucrărilor de mentenanță și stoparea nejustificată a lucrărilor de investiții” reprezintă ”un atentat la independența energetică a României”

Companiile petroliere ruse vor redirecționa majoritatea volumelor lor către porturile baltice în luna decembrie decembrie, au precizat aceștia.

Spre deosebire de Rusia, Kazahstanul nu are multe rute alternative de export pentru petrolul său. Conform planului actual, a declarat ministerul kazah al Energiei, producția va scădea și mai mult până pe 3 decembrie, zăcământul Tengiz condus de Chevron oprind complet producția, extracția de țiței a statului kazah urmând a scădea cu 126.000 de tone pe zi.

Potrivit ministerului kazah, producția de petrol în noiembrie, fără a include gazul condensat, se va ridica la 1,588 milioane b/zi, iar cea din decembrie la 1,673 milioane b/zi, în scădere față de cele de 1,605 milioane, respectiv 1,599 milioane b/zi, planificate anterior.

Cele mai mari câmpuri petroliere din Kazahstan sunt operate în cea mai mare parte de companiile petroliere occidentale precum ExxonMobil, Shell, Eni și Total.

În luna februarie, gigantul american ExxonMobil a avertizat asupra pericolului întreruperii de către Rusia a tranzitului țițeiului kazah prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), prin care se alimentează și rafinăriile din România.

La finalul lunii martie, ministrului kazah al energiei a declarat că „problema numărul unu” a Kazahstanului este cum să-și diversifice rutele petroliere, astfel încât să nu fie dependentă de Rusia pentru a-și exporta țițeiul.

Indirect, aceasta este și „problema numărul unu” a României, care se bazează în principal pe importul de petrol din Kazahstan pentru a înlocui țițeiul rusesc, în urma intrării în vigoare pe 5 decembrie a embargoului impus de UE importului de țiței rusesc.

viewscnt
Afla mai multe despre
titei
export
novorosisk
rusia
kazahstan
lukoil
petrotel
petrobrazi
petromidia
vega
rompetrol