Opinii

Înainte de expirarea ultimatumului lui Trump pentru Rusia, pentru ajungerea la un acord de pace în războiul din Ucraina, speculațiile continuă cu privire la faptul dacă președintele SUA își va îndeplini amenințările cu aplicarea unor sancțiuni masive împotriva Rusiei. Mai ales că, noile sancțiuni vizează și națiunile care cumpără petrol rusesc, taxele putând ajunge până la 100% pentru aceste națiuni.

Tripolaritatea devine o temă comună în analizele geopolitice. Pot Trump și Putin, împreună cu Xi Jinping, să devină arhitecții unei noi ordini mondiale? Lumea a fost martora deteriorării ordinii internaționale bazate pe reguli, apărută la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost cauzată de puterea hegemonică a SUA, care s-a prezentat timp de decenii ca far al democrației și stabilității globale, dar care acum optează pentru un nou cadru în care prevalează legea junglei.

România a intrat în a doua jumătate a lui 2025 cu cele mai slabe prognoze de creștere economică din Europa de Sud-Est, cu o inflație care rămâne cea mai mare din regiune și cu o economie reală tot mai apăsată de fiscalitate, blocaje de lichiditate și pierderea încrederii. În acest context, pentru o “aterizare” (și nici nu îndrăznesc să mă refer la una “lină”, dar măcar să avem o aterizare în loc de prăbușire), nu ne putem bizui doar pe taxe și ajustări rapide, ci pe o reformă bugetară profundă și pe politici care reconstruiesc parteneriatul cu mediul privat.

Exceptând participarea la Summit-ul anual al NATO de la Haga, la Consiliul European de la Bruxelles și la Summit-ul B9 de la Vilnius, după Republica Moldova și Germania, Președintele României a efectuat, în perioada 25-26 iulie 2025, o vizită oficială în Austria, al treilea mare investitor străin din România, la invitația președintelui federal Alexander Van der Bellen.

Când Jean Monnet, Robert Schumnan și colegii lor au desenat primele schițe ale arhitecturii europene postbelice, ideea nu era o uniune eterică de idealuri politice sau o suprastructură birocratică în căutare de sens propriu. Era, înainte de toate, o piață. Așa a început totul. Nu cu lozinci, nu cu birocrație. Cu un vis simplu: oameni, mărfuri, idei și bani care se mișcă liber. Din Lisabona până la Helsinki. O piață unică – liberă, competitivă, fluidă. O Europă în care capitalul, bunurile, serviciile și oamenii circulă fără frică, frână sau fișe îndosariate de zeci de pagini.

An de an, citesc aceleași concluzii despre lista completă și, subsecvent, despre Topul Băncilor din România. Și invariabil, deși se accentuează faptul că procesul de CONSOLIDARE merge înainte – însoțit de cel paralel de DIGITALIZARE – se spune că încă avem mult prea multe bănci comerciale în România: anume 32 (iunie 2025).

România (ca și întreaga Europă) are nevoie de un nou contract social. Cu clasa de mijloc în miezul său. Un nou contract social și nu o simplă ajustare, pentru că clasa de mijloc nu e un moft, e o infrastructură democratică. Din păcate, clasa mijlocie nu prea mai este ce-a fost în Europa, iar în România nu a apucat măcar să fie ceva.

Nu știu alții cum sunt, dar mie, când mă gândesc la economia noastră, la prichiciul ei cel humuit, la civilizația cu smotocei la capăt de crăpau ministerele jucându-se cu dânșii, parcă-mi saltă inima-n piept de mâhnire.

Am mai trăit vremuri grele. Mult mai grele ca acum. Între 1996 și 2000 am văzut foamea și fundul tunelului apropiindu-se năprasnic. Între 2010 și 2016 nu mai știam pe unde să scot cămașa. Nu mi-s străine nici recesiunea, nici sărăcia, nici disperarea. Le-am trăit, am învățat o noțiune fundamentală, căreia poporul îi spune: „Unde nu-i cap, vai de picioare”.