Opinii

Pe vremea comunismului umbla o vorbă: „viitorul ne atârnă-n față”. Păi, hai să vedem cu ce se prezintă viitorul, după 36 de ani de la căderea comunismului.

În contextul unui deficit bugetar persistent și al presiunilor europene pentru consolidare fiscală, România ia în calcul majorarea unor impozite-cheie. Deși aparent necesare, astfel de măsuri riscă să afecteze negativ economia reală, investițiile și gradul de conformare fiscală. Acest articol argumentează că soluția nu constă doar în supra-împovărare fiscală (creșterea taxelor și impozitelor), ci într-o reformă profundă a bazei de impozitare, a colectării și a modului în care statul cheltuiește banii publici.

De o bună vreme încoace deja, Europa Centrală și de Est nu-și mai poate permite luxul de a depinde de hazardul piețelor internaționale ale energiei

Populația scade constant, natalitatea e sub nivelul de înlocuire, iar războiul a accelerat colapsul forței de muncă masculine. Rusia nu se mai retrage demografic – se prăbușește. Iar cifrele nu lasă loc de alte interpretări.

Am avut privilegiul, timp de peste un deceniu, să văd din interior cum fondurile europene transformă România. Am fost martoră la decizii, negocieri și reforme.

Un simplu nou tarif semnat cu carioca de Donald Trump poate declanșa o reacție în lanț, indirectă, în România. La capătul firului, tarifele vamale impuse de SUA Uniunii Europene pot lovi producători români de componente auto din Argeș și Dolj, pot crește prețurile la echipamente medicale în spitalele din Iași și pot amâna investiții strategice în infrastructura digitală din Cluj, de exemplu. Un război comercial SUA – UE nu e o simplă dispută între două blocuri economice mari — este un test de stres pentru întreaga arhitectură economică globală. Iar România, cu toate ambițiile ei europene, intră în acest conflict pe post de piesă într-un amplu joc de domino.

Uneori, diavolul se ascunde în amănunte și, de acolo, ne zâmbește galeș. A pitit printre amănunte seducătoare altele foarte păguboase. Exact ca în preajma alegerilor, unde, sub masca bunelor intenții și a dragostei de țară, ni s-au vânturat pe sub nas niște morcovi. Probabil cu credința că suntem măgari (fie, treacă de la mine, măgăruși) și vom închide ochii, orbiți de grosimea legumei rădăcinoase. Înclin însă să cred că morcovul trebuia vânturat prin alte părți ale corpului.