Opinii

Așa cum poate observa oricine a trăit în România în ultimele luni, avem în momentul de față o politică centrată pe deficit și austeritate care, trebuie să o spunem cu onestitate, nu poate decât să deprime societatea

Ministrul Finanțelor a ieșit la rampă cu noi declarații pe tema majorării capitalului social minim la SRL-uri, care a suscitat și surescitat mediul economic în ultimele două săptămâni. A plecat domnia sa urechea la public și mediul antreprenorial și, receptiv ca un seismograf, a modificat schimbarea uite-așa:

În lipsa unei strategii naționale coerente și a unei disciplinate administrări fiscal-bugetare, continuăm să cerem bani de la viitor ca să peticim eșecurile trecutului și să pavăm gropile prezentului. Ne împrumutăm -și nu la costuri mici- nu pentru a progresa, ci pentru a supraviețui. Asta nu e tocmai dezvoltare. E o stagnare perfidă, care ne face să credem că ne mișcăm înainte când de fapt batem pasul pe loc.

Cu doar câteva săptămâni înaintea întâlnirii dintre Trump și Putin din Alaska, discuția se purta despre sancțiunile foarte dure pe care Trump urma să le impună Rusiei, deoarece soldații săi atacau și masacrau civili ucraineni, zi și noapte. În acea perioadă Trump spunea: „Rusia? Cred că este dezgustător ceea ce fac.... Ar trebui opriți. Este o rușine... Vom impune sancțiuni” și trimitea două submarine nucleare americane care puteau fi amenințătoare pentru Rusia.

Banca Națională a României (BNR) a corectat prognoza de inflație pentru anul în curs, de la 4,6% la 8,8%, iar guvernatorul BNR Mugur Isărescu avertizează public că doar o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene ne poate salva de la recesiune. Redresarea din această cădere economică va lua timp și va costa. Populația se va lupta cu prețuri din ce în ce mai mari, vârful de inflație anunțat de guvernatorul băncii centrale urmând să se arate în luna septembrie, undeva spre 9,7%.

Ministrul Finanțelor vrea să înființeze o piață care bate și câștigurile din primă fază de la jocurile piramidale.Să îi zicem “piața SRL-urilor gata făcute”. Mecanismul e simplu. Să-ți faci firmă acum, ți se cere capital social de 1 leu. Dacă trece propunerea lui Alexandru Nazare, de la 1 ianuarie va trebui să pui pe masă 8.000 de lei.

Întrebare SUVERANISTĂ recurentă: de ce băncile din România dau credite cu dobânzi atât de mari firmelor autohtone, când << băncile-lor-mamă >> din Vest oferă credite la dobânzi mult mai mici ? –

Privită din exterior, Bulgaria nu pare un model de stabilitate politică. În ultimii 20 de ani, guvernele s-au schimbat frecvent, iar crizele politice au fost aproape ciclice. Și totuși, dacă privești din perspectiva investitorilor, țara a transmis un semnal constant: regulile economice fundamentale nu se schimbă.

Înainte de expirarea ultimatumului lui Trump pentru Rusia, pentru ajungerea la un acord de pace în războiul din Ucraina, speculațiile continuă cu privire la faptul dacă președintele SUA își va îndeplini amenințările cu aplicarea unor sancțiuni masive împotriva Rusiei. Mai ales că, noile sancțiuni vizează și națiunile care cumpără petrol rusesc, taxele putând ajunge până la 100% pentru aceste națiuni.

Tripolaritatea devine o temă comună în analizele geopolitice. Pot Trump și Putin, împreună cu Xi Jinping, să devină arhitecții unei noi ordini mondiale? Lumea a fost martora deteriorării ordinii internaționale bazate pe reguli, apărută la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceasta a fost cauzată de puterea hegemonică a SUA, care s-a prezentat timp de decenii ca far al democrației și stabilității globale, dar care acum optează pentru un nou cadru în care prevalează legea junglei.

România a intrat în a doua jumătate a lui 2025 cu cele mai slabe prognoze de creștere economică din Europa de Sud-Est, cu o inflație care rămâne cea mai mare din regiune și cu o economie reală tot mai apăsată de fiscalitate, blocaje de lichiditate și pierderea încrederii. În acest context, pentru o “aterizare” (și nici nu îndrăznesc să mă refer la una “lină”, dar măcar să avem o aterizare în loc de prăbușire), nu ne putem bizui doar pe taxe și ajustări rapide, ci pe o reformă bugetară profundă și pe politici care reconstruiesc parteneriatul cu mediul privat.

Exceptând participarea la Summit-ul anual al NATO de la Haga, la Consiliul European de la Bruxelles și la Summit-ul B9 de la Vilnius, după Republica Moldova și Germania, Președintele României a efectuat, în perioada 25-26 iulie 2025, o vizită oficială în Austria, al treilea mare investitor străin din România, la invitația președintelui federal Alexander Van der Bellen.

Când Jean Monnet, Robert Schumnan și colegii lor au desenat primele schițe ale arhitecturii europene postbelice, ideea nu era o uniune eterică de idealuri politice sau o suprastructură birocratică în căutare de sens propriu. Era, înainte de toate, o piață. Așa a început totul. Nu cu lozinci, nu cu birocrație. Cu un vis simplu: oameni, mărfuri, idei și bani care se mișcă liber. Din Lisabona până la Helsinki. O piață unică – liberă, competitivă, fluidă. O Europă în care capitalul, bunurile, serviciile și oamenii circulă fără frică, frână sau fișe îndosariate de zeci de pagini.

An de an, citesc aceleași concluzii despre lista completă și, subsecvent, despre Topul Băncilor din România. Și invariabil, deși se accentuează faptul că procesul de CONSOLIDARE merge înainte – însoțit de cel paralel de DIGITALIZARE – se spune că încă avem mult prea multe bănci comerciale în România: anume 32 (iunie 2025).

România (ca și întreaga Europă) are nevoie de un nou contract social. Cu clasa de mijloc în miezul său. Un nou contract social și nu o simplă ajustare, pentru că clasa de mijloc nu e un moft, e o infrastructură democratică. Din păcate, clasa mijlocie nu prea mai este ce-a fost în Europa, iar în România nu a apucat măcar să fie ceva.

Nu știu alții cum sunt, dar mie, când mă gândesc la economia noastră, la prichiciul ei cel humuit, la civilizația cu smotocei la capăt de crăpau ministerele jucându-se cu dânșii, parcă-mi saltă inima-n piept de mâhnire.

Am mai trăit vremuri grele. Mult mai grele ca acum. Între 1996 și 2000 am văzut foamea și fundul tunelului apropiindu-se năprasnic. Între 2010 și 2016 nu mai știam pe unde să scot cămașa. Nu mi-s străine nici recesiunea, nici sărăcia, nici disperarea. Le-am trăit, am învățat o noțiune fundamentală, căreia poporul îi spune: „Unde nu-i cap, vai de picioare”.