Motorina - Noi scumpiri înaintea expirării perioadei de aplicare a reducerii de 50 de bani. Diferența față de prețul benzinei

Motorina - Noi scumpiri înaintea expirării perioadei de aplicare a reducerii de 50 de bani. Diferența față de prețul benzinei
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 13 sep 2022

Prețul motorinei, care reprezintă aproape 80% din carburantul utilizat pe șosele autohtone, a ajuns din nou la 8,5 lei/l în unele stații OMV din capitală, după ce liderul pieței, OMV Petrom, a scumpit marți cu 4 bani combustibilul diesel. Aceasta este a doua scumpire a motorinei efectuată de companie de la începutul lunii, perioadă în care benzina s-a ieftinit accelerat, ceea face ca diferența de preț dintre cele două tipuri de carburanți să fie de 17%, apropiindu-se de 1,3 lei/l, relevă date anaizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Explicația evoluției divergente a celor două prețuri: dacă România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în ceea ce privește combustibilul diesel este dependentă de importuri, ca și majoritatea celorlalte state din UE.

În ultimele 2 săptămâni, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 28 de bani/l, în timp ce cel al benzinei a scăzut cu 26 bani/l în stațiile operate de liderul pieței.

De ce este important: Potrivit Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) al Companiei de Drumuri, consumul anual de carburanți pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale este de 5,53 miliarde litri, din care 1,17 miliarde litri benzină (877 mii tone sau 21.12 % din totalul de combustibil consumat anual) și 4,36 miliarde litri motorină (3,6 milioane tone sau 78,87% din totalul de combustibil consumat anual).

Nuclearelectrica și Nova Power&Gas fac joint-venture 50%-50% pentru mini-reactoarele nucleare americane NuScale. Clujenii dețin amplasamentul de la Doicești CITEȘTE ȘI Nuclearelectrica și Nova Power&Gas fac joint-venture 50%-50% pentru mini-reactoarele nucleare americane NuScale. Clujenii dețin amplasamentul de la Doicești

Mai este important: La finalul acestei luni expiră perioada de aplicare a reducerii de 50 de bani/l, convenită de guvern cu companii. În absența acesteia, prețul motorinei va reveni la peste 9 lei/l, prețul înregistrat în iunie, înainte de introducerea măsurii de reducere cu 50 de bani. În plus, pe 5 decembrie, va intra în vigoare embargoul total impus de UE importului maritim de țiței rusesc, iar pe 25 februarie 2023, cel impus importului de produse petroliere rusești, inclusiv motorină.

În urma scumpirii de marți, motorina standard se poate cumpăra cu 8,39-8,42 lei/l în stațiile Petrom și cu 8,47-8,50 lei/l în cele OMV din capitală. Benzina este cu 1,26 lei, respectiv 1,22 lei, mai ieftină, costând 7,13-7,20 lei/l în stațiile Petrom, respectiv 7,25-7,28 lei/l în cele OMV.

Rompetrol a ieftinit marți benzina cu 3 bani/l, aceasta ajungând la un preț de 7,24-7,28 lei/l, similar celui practicat și de MOL, fiind cu 1,18 lei/l mai ieftină decât combustibilul diesel în cazul ambelor companii.

Companiile autohtone și-au majorat de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în condițiile în care sancțiunile impuse de UE intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an.

Germanii ar putea recurge la iarnă la încălzirea cu radiatoare electrice, ineficiente, pentru a evita gazele CITEȘTE ȘI Germanii ar putea recurge la iarnă la încălzirea cu radiatoare electrice, ineficiente, pentru a evita gazele

Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia: ”Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”.

Companiile românești mai pot importa țiței rusesc doar până pe 5 decembrie 2022, iar motorină din Rusia, până pe 5 februarie 2023. Caspian Pipeline Consortium (CPC) a anunțat recent că 2 dintre 3 trei linii de încărcare ale terminalului său de la Novorosisk, prin care, potrivit Asociației Energia Inteligentă, în România a intrat în 2021 85% din țițeiul kazah (alternativ la cel rusesc) importat, au devenit indisponibile, în urma unei inspecții.

În prima jumătate a acestui an, cantitățile de motorină “derulate” prin operatorul de stat Oil Terminal s-au majorat de 2,5 ori, de la 532 mii tone la 1,33 milioane tone (aproape jumătate din consumul anual de diesel pe rețeaua de autostrăzi și drumuri naționale), iar cele de țiței au crescut cu peste o treime, de la 1,66 milioane tone la 2,25 milioane tone.

Două treimi din țițeiul rafinat în România este importat pe căi maritime, până în acest an, în principal prin cele două terminale din portul rusesc Novorosisk. Prin terminalul onshore este exportat petrol rusesc, care ajungea inclusiv la Petrotel, Petromidia și, până recent, la Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV Petrom, care procesează 70% țiței românesc și 30% țiței de import), iar prin celălalt, offshore, petrol kazah, transportat prin Rusia prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), care alimentează în prezent Petromidia și Petrobrazi. Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în 2021, 85% din țițeiul importat de România a avut ca sursă terminalul CPC, suspendat inițial pentru o lună de tribunalul rus, decizie anulată ulterior de o instanță superioară.

Criza gazelor: Elvețienii care își ″supraîncălzesc″ locuința riscă să ajungă la închisoare. Poliția se așteaptă la turnătorii similare celor din pandemia COVID CITEȘTE ȘI Criza gazelor: Elvețienii care își ″supraîncălzesc″ locuința riscă să ajungă la închisoare. Poliția se așteaptă la turnătorii similare celor din pandemia COVID

Recent însă, CPC a anunțat că 2 dintre 3 trei linii de încărcare ale terminalului său de la Novorosisk au devenit indisponibile, în urma unei inspecții. Potrivit presei ruse, cele 2 linii ar urmă să fie nefuncționale până în primăvara anului viitor. În plus, o presiune suplimentară ar putea veni și de pe partea de cerere, cea mai mare rafinărie din regiune, cea a OMV de lângă Viena, care în prezent funcționează la 20% din capacitate, urmând a redeveni funcțională la capacitate normală în luna octombrie. Aproape 40% din țițeiul procesat în rafinăria austriacă înainte de declanșarea conflictului din Ucraina era țiței kazah, iar 8% rusesc, pe care OMV a anunțat că-l va înlocui cu alte tipuri de petrol, probabil tot kazah.

viewscnt
Afla mai multe despre
pret
benzina
motorina
import
rusia
omv
petrom
lukoil
mol
rompetrol