INFOGRAFICE Exportul de țiței CPC, care ajunge și la rafinăriile din România, fiind considerat principala alternativă la petrolul rusesc - la cel mai redus nivel al ultimilor 6 ani

INFOGRAFICE Exportul de țiței CPC, care ajunge și la rafinăriile din România, fiind considerat principala alternativă la petrolul rusesc - la cel mai redus nivel al ultimilor 6 ani
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 30 sep 2022

Rafinăriile central și est-europene, inclusiv cele românești, ar putea fi nevoite să caute țiței alternativ nu numai celui rusesc, ci și celui alternativ rusesc identificat până în prezent, cel kazah. Exportul de sortimente de țiței din Marea Neagră, în special al celor care conțin petrol kazah, a coborât la nivelul din timpul pandemiei, când cererea era afectată de carantinarea economiilor la nivel global. Blend-ul CPC, cel mai important ca volum, se află la minimul ultimilor 6 ani, de un milion de barili pe zi încărcați în terminalul offshore din portul rusesc Novorosisk, ca urmare a închiderii a 2 din cele 3 linii de încărcare ale terminalului. În plus, o presiune suplimentară ar putea veni și de pe partea de cerere, cea mai mare rafinărie din regiune, cea a OMV de lângă Viena, care în prezent funcționează la 20% din capacitate, urmând a redeveni funcțională la capacitate normală în luna octombrie. Aproape 40% din țițeiul procesat în rafinăria austriacă înainte de declanșarea conflictului din Ucraina era țiței kazah, iar 8% rusesc, pe care OMV a anunțat că-l va înlocui cu alte tipuri de petrol, probabil tot kazah.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

De ce este important: România este importator net de țiței și motorină. Mai mult, companiile autohtone și-au majorat de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a acestui an, foarte probabil o mare parte din acestea fiind de proveniență rusă, în condițiile în care sancțiunile impuse de UE intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an. Recent, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia: ”Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR, iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”.

Brandul Rusiei se prăbușește după invadarea Ucrainei. România coboară, dar rămâne în Top 50 CITEȘTE ȘI Brandul Rusiei se prăbușește după invadarea Ucrainei. România coboară, dar rămâne în Top 50

Mai este important: Companiile românești mai pot importa țiței rusesc doar până pe 5 decembrie 2022, iar produse petroliere rusești, până pe 5 februarie 2023. Două treimi din țițeiul rafinat în România este importat pe căi maritime, până în acest an, în principal prin cele două terminale din portul rusesc Novorosisk. Prin terminalul onshore este exportat petrol rusesc, care ajungea inclusiv la Petrotel, Petromidia și, până recent, la Petrobrazi (rafinăria deținută de OMV Petrom, care procesează 70% țiței românesc și 30% țiței de import), iar prin celălalt, offshore, petrol kazah, transportat prin Rusia prin oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC), care alimentează în prezent Petromidia și Petrobrazi. Potrivit Asociației Energia Inteligentă, în 2021, 85% din țițeiul importat de România a avut ca sursă terminalul CPC, suspendat inițial pentru o lună de tribunalul rus, decizie anulată ulterior de o instanță superioară.

Blend-ul CPC este scutit de la sancțiunile impuse de UE importului de petrol rusesc deoarece conține în principal țiței de origine kazahă, chiar dacă este amestecat și cu petrol rusesc, care este însă de doar aproximativ 10% din total. Se tranzacționează în prezent la o primă considerabilă față de Ural.

În perioada 1-27 septembrie, cantitatea de sortiment CPC încărcat în terminalul offshore de la Novorosisk a fost de doar un milion de barili pe zi, cel mai redus nivel înregistrat din septembrie 2016.

Noi ieftiniri. Motorina a coborât sub 8 lei în toate stațiile liderului pieței, benzina se apropie de 6,5 lei. Prețuri atât de mici la carburanți n-au mai fost înregistrate de la începutul lunii februarie CITEȘTE ȘI Noi ieftiniri. Motorina a coborât sub 8 lei în toate stațiile liderului pieței, benzina se apropie de 6,5 lei. Prețuri atât de mici la carburanți n-au mai fost înregistrate de la începutul lunii februarie

De la începutul anului și până la jumătatea lunii septembrie, Consorțiul Caspian Pipeline (CPC), care operează terminalul închis în acest an în repetate rânduri, susține că a încărcat 41,5 milioane de tone de țiței.

“Până pe 15 septembrie 2022, transportul de țiței de la terminalul marin (din portul rus Novorosisk - n.r.) s-a ridicat la 41,5 milioane de tone. De la începutul lui 2022 până la mijlocul lunii septembrie, 382 de tancuri au fost procesate în Yuzhnaya Ozereevka”, susține compania.

Cantitatea raportată este cu 5,8% sub cea exportată în aceeași perioadă a anului trecut, când au fost încărcate în terminalul de la Novorosisk aproximativ 43,9 milioane tone de țiței.

INFOGRAFICE Exportul de țiței CPC, care ajunge și la rafinăriile din România, fiind considerat principala alternativă la petrolul rusesc - la cel mai redus nivel al ultimilor 6 ani

Cum în prezent terminalul funcționează doar la aproximativ jumătate din capacitatea totală, CPC nu-și va putea atinge ținta stabilită pentru 2022, an în care intenționa să exporte 67 milioane tone.

Dacă celelalte 3 întreruperi ale terminalului CPC, prin care exportată o cantitate egală cu 1% din țițeiul comercializat la nivel global, au fost de scurtă durată, aceasta se pare că va fi mai îndelungată.

Proiect de reducere a birocrației pentru investitorii din industrie: OUG privind licența industrială unică intră în debatere publică CITEȘTE ȘI Proiect de reducere a birocrației pentru investitorii din industrie: OUG privind licența industrială unică intră în debatere publică

Oficialii kazahi susțin că aceasta va dura doar 2 luni, însă surse citate de presa rusă susțin că reparațiile ar putea fi amânate până la primăvară.

Dacă reparația este amânată cu șase luni, livrările din toamna și iarna lui 2022 vor fi de 15 milioane de tone, față de 33 milioane tone programate.

Cum, în mod tradițional, două treimi din țițeiul CPC ajungea în Europa, rafinăriile din regiune, inclusiv din România, ar putea fi constrânse din 5 decembrie, când intră în vigoare embargo-ul impus de UE importului maritim de țiței rusesc,  să identifice țiței alternativ nu numai țițeiului rusesc, ci și unei părți a țițeiului alternativ celui rusesc identificat până în prezent, cel kazah .

Începând cu 5 decembrie, statele europene nu vor mai putea importa țiței Urals și Siberian Light, rămânând disponibile, cel puțin pentru Marea Neagră, blend-urile CPC, KEBCO (rebotezat de Kazahstan pentru a-l diferenția de sortimentele rusești) și Azeri Light.

INFOGRAFICE Exportul de țiței CPC, care ajunge și la rafinăriile din România, fiind considerat principala alternativă la petrolul rusesc - la cel mai redus nivel al ultimilor 6 ani

Kazahstanul intenționează ca, începând din luna septembrie, să vândă o parte din petrolul său via cea mai mare conductă petrolieră din Azerbaidjan, ca o alternativă la oleoductul CPC pe care Rusia a amenințat în trecut să îl închidă.

Ministrul Energiei din Kazahstan, Bolat Akchulakov, recunoaște însă că terminalul CPC rămâne cea mai rentabilă rută pentru transportul petrolului kazah, dar sunt luate în considerare alte opțiuni de transport, pe fondul creșterii producției.

”Nomazii digitali” vor beneficia de facilități fiscale pentru o perioadă limitată. Reglementări adoptate în primă etapă CITEȘTE ȘI ”Nomazii digitali” vor beneficia de facilități fiscale pentru o perioadă limitată. Reglementări adoptate în primă etapă

În plus, presa rusă susține că, în actualul context, este mai profitabilă introducerea petrolului kazah ce nu mai poate fi exportat prin Novorososik în SNT-ul rus și reexportarea sa prin porturile baltice.

Capacitatea disponibilă din SNT-ul rusesc pentru petrolul kazah este de aproximativ 20 de milioane de tone pe an, de patru ori mai ridicată decât cea de pe ruta alternativă care presupune livrarea petrolului kazah de către petroliere prin Marea Caspică către Azerbaidjan, iar apoi exportul acestuia prin conducta petrolieră Baku-Tbilisi-Ceyhan.

În cazul deturnării transportului de petrol kazah către porturile de la Marea Baltică, cantitatea disponibilă pentru zona Mării Negre și Mării Mediterane s-ar diminua considerabil, ceea ce ar determina rafinăriile autohtone, dar și cele regionale, să liciteze pentru petrol din surse alternative.

Presa rusă a acuzat Rompetrol, fără a prezenta dovezi, că furnizează carburanți Armatei Ucrainene și a propus naționalizarea terminalului CPC de la Novorosisk. Acuzațiile au fost reluate și de Pravda, care a adăugat și Azerbaidjanul pe lista statelor care alimentează armata ucraineană. Uniunea Europeană recunoaște, în textul celui de-al șaselea pachet cu sancțiuni impuse Rusiei, că există riscul unei întreruperi a aprovizionării cu țiței în porturile din Marea Neagră și „recomandă” ca statele membre „să acționeze în spiritul solidarității și al cooperării regionale”.

Însă și pe partea de cerere ar putea interveni probleme suplimentare, în prezent cererea regională de țiței fiind mai redusă ca urmare a funcționării la 20% din capacitate a celei mai mari rafinării din zonă, cea a OMV de lângă Viena (cu o capacitate anuală de 10 milioane tone, cât Petrobrazi și Petromidia la un loc).

Din octombrie, grupul austriac susține că rafinăria austriacă va reveni la o capacitate normală de producție.

Iar principalul furnizor de țiței al OMV este Kazahstanul. În 2021, 38,9% din țițeiul procesat în Austria a fost de proveniență kazahă, după ce în 2019, procentul fusese de 39,2%. În plus, OMV a anunțat că nu mai procesează țiței rusesc, în procent de 7,8% în 2021, acesta urmând a fi substituit probabil tot cu țiței kazah, importat prin portul italian Trieste și adus prin conducte la rafinăria de la Schwechat.

Cu alte cuvinte, nu numai că de la 5 decembrie intră în vigoare embargo-ul total impus importului de țiței rusesc, iar oferta de țiței kazah din regiune se va micșora până primăvara viitoare, dar și cererea va crește. Iar în poziția rafinăriilor din România se va afla și cea a OMV de lângă Viena, care va licita alături de acestea pentru cantitățile mai reduse de țiței kazah, dar și pe eventualul țiței din surse alternative atât petrolului rusesc, cât și celui kazah.

viewscnt
Afla mai multe despre
țiței
rafinării
importuri
motorina
cpc
novorosisk
kazahstan