Azi-noapte ,pe șantierul A0 Sud Lot 3, au fost montate primele două grinzi duble metalice pe deschiderea centrală a pasajului peste calea ferată, cu închidere totală a circulației feroviare. Următoarele patru grinzi duble vor fi montate nopțile viitoare, anunță autoritățile.
Echipa de constructori de la Aktor România, parte a Grupului Intrakat, a finalizat montarea tuturor celor șase grinzi metalice care formează secțiunea centrală a viitorului nod rutier peste autostrada A1 de lângă Ciorogârla. Acest pasaj se construiește pe lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud.
O nouă centură va fi construită pentru orașul Arad și va lega viitorul drum expres Arad - Oradea de autostrada A1, a anunțat, miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Iustin Cionca, studiul de fezabilitate fiind finalizat și transmis pentru avizare Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Accesul din DJ 602 în autostrada A1 din zona localității Joița se închide, începând de miercuri, pentru lucrările de construire a nodului rutier care va asigura legătura A1 cu Centura municipiului București A0.
Constructorul austriac PORR a demarat deja primele foraje și lucrări la primul tunel forat de pe o autostradă din România, unul dintre cele mai lungi tuneluri din cadrul autostrăzii Sibiu - Pitești.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că în următoarele două săptămâni va începe lucrul pe sectorul Margina-Holdea aflat între județele Timiș și Hunedoara pe traseul autostrăzii A1. Potrivit ministrului, proiectarea este aproape de finalizare, urmând să înceapă efectiv lucrările pe cei aproximativ 10 kilometri.
Pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 268, pe sensul către Sebeș, în zona localității Săliște, județul Sibiu, a izbucnit un incendiu la nivelul unui autoturism ce se află pe banda de urgență, nefiind persoane rănite. Din cauza fumului degajat, vizibilitatea este redusă, astfel că traficul este oprit total pe sensul de mers către Sebeș, arată Centrul Infotrafic din IGPR.
Pe autostrada de centură a Capitalei A0 sunt în prezent în curs de execuție circa 71 de kilometri, însă unul dintre loturi a acumulat întârzieri, deși teoretic ar trebui dat în trafic chiar în 2023. Vorbim poate de unul dintre cele mai importante tronsoane, lotul care ar urma să preia traficul din ce în ce mai mare de pe Autostrada A1 la intrare în București, dar unde constructorul grec nu s-a putut mobiliza suficient.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea segmentului de aproximativ 10 kilometri de pe autostrada A1 Lugoj-Deva, între localitățile Margina (județul Timiș) și Holdea (județul Hunedoara), acesta fiind firma UMB Spedition. Contestațiile se pot depune în termen de zece zile. Semnarea contractului va avea loc la Timișoara, a precizat Grindeanu.
Deschiderea circulației pe primul tronson al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești are „șanse maxime” să se producă până la final de an, dar constructorul austriac PORR „nu trebuie să se culce pe o ureche”, apreciază Asociația Pro Infrastructura.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că oferta tehnică depusă de o asociere din Turcia pentru proiectarea și execuția secțiunii E și finalizarea secțiunii D ale lotului 2 din autostrada Lugoj - Deva este neconformă, astfel că licitația va fi reluată.
Marca premium Audi, parte din grupul VW, va renunța la două dintre modelele sale entry-level, accesibile, pentru a se concentra pe zona superioară a gamei, potrivit presei germane.
În prezent se lucrează la cei circa 30 de kilometri de autostradă care vor continua A1 București - Pitești până aproape de Curtea de Argeș - mai exact vorbim de secțiunea 5 a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești. Constructorul italian a pornit lucrările în toamna trecută, iar acum deja șantierul a prins contur.
Primul tronson în lucru al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești, secțiunea 1 de la Sibiu la Boița se află la un stadiu fizic destul de avansat, iar pentru finalul anului 2022 există premisele pentru darea în trafic, chiar și dacă doar în sistem half-profile pe viaductul Tălmăcel - cea mai impresionantă lucrare din proiect. Viaductul Tălmăcel este executat în consolă - se toarnă tablierul podului dinspre picioarele podului spre exterior - iar primele elemente turnate au ajuns să se unească pe una dintre căile podului.
Audi a produs opt milioane de automobile la uzina sa din Bruxelles, Belgia, locul în care, din 2018, se asamblează aici primele modele electrice ale mărcii, din familia e-tron.
La circa 6 luni de la prima desemnare a câștigătorului, după ce contestațiile depuse au impus reevaluarea ofertelor, Compania de Autostrăzi a desemnat același constructor pentru proiectarea și execuția celor 9,86 de kilometri de autostradă dintre Curtea de Argeș și Tigveni, parte a A1 Sibiu - Pitești: firma austriacă PORR CONSTRUCT, pentru circa 1,7 miliarde de lei.
Unul dintre cele mai populare automobile premium din Europa, din segmentele accesibile, va dispărea de pe piață la finalul actualei generații. Este vorba despre Audi A1, un model lansat acum mai bine de zece ani.
Terenul este amplasat în imediata vecinătate a autostrăzii A1, precum și lângă un hub comercial deja existent (Jupiter City, Metro și Arabesque Pitești), și va fi utilizat pentru dezvoltarea unui nou proiect logistic.
CNAIR a semnat contractul pentru elaborarea „Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție privind realizarea a 6 noduri rutiere pe Autostrăzile A1 și A3, în zona de Vest a României" cu ofertantul declarat câștigător, SEARCH CORPORATION S.R.L. Valoarea contractului este de 2.049.760,33 lei fără TVA, sursa de finanțare fiind din Fonduri Europene Nerambursabile.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) analizează acordarea unui împrumut de până la 18,5 milioane de euro retailerului online eMAG, fonduri ce vor fi folosite pentru finanțarea dezvoltării noului centru logistic de la Joița, județul Giurgiu.
Grupul australian Cromwell Property Group, printre ai cărui acționari se numără BlackRock și Vanguard – cei mai puternici manageri de active din lume, iese de pe piața imobiliară românească. Compania a vândut halele din A1 Business Park de lângă București către compania CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, confirmând informațiile anunțate de Profit.ro încă din vară.
P3 Logistic Parks a semnat un protocol de colaborare cu Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători București care constă în acordarea de opriri în dreptul parcului P3 Bucharest A1 pentru trenurile Regio și InterRegio care circulă pe ruta București - Videle și retur.
Grupul australian Cromwell Property Group, printre ai cărui acționari se numără BlackRock și Vanguard – cei mai puternici manageri de active din lume, se pregătește să iasă de pe piața imobiliară românească. Cromwell Property Group are ca acționar principal fondul ARA Asset Management, cu active în administrare de circa 60 miliarde de dolari, dar participații are și BlackRock, care gestionează active de două ori mai valoroase decât întreaga rezervă de aur a României, și Vanguard, al doilea cel mai mare administrator de fonduri din lume
Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, a semnat achiziționarea parcului Equest Logistic Center, amplasat la periferia vestică a Bucureștiului, de la fondul britanic Equest Balkan Properties, la un preț de30 milioane euro, tranzacție care confirmă informațiile anunțate de Profit.ro de peste o lună.
Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, este aproape de semnarea achiziției parcului Equest Logistic Center, amplasat la periferia vestică a Bucureștiului, de la fondul britanic Equest Balkan Properties, la un preț de circa 28 de milioane de euro, potrivit estimărilor Profit.ro.