Cele mai mari două companii petroliere din SUA, Exxon Mobil și Chevron, au prezentat planuri de a crește anul viitor cheltuielile pentru proiectele energetice, pe fondul cererii și prețurilor ridicate ale petrolului, transmite Reuters.
Oxfam a depus eezoluții ale acționarilor împotriva giganților petrolieri americani Exxon Mobil, Chevron și ConocoPhillips, declarând că lipsa de transparență cu privire la practicile lor fiscale globale prezintă un risc material pentru investitorii pe termen lung, transmite CNBC.
Grupul petrolier american Exxon Mobil a dat publicității un profit trimestrial peste așteptări, în condițiile în care creșterea prețurilor la energie a permis celui mai mare producător de petrol din SUA să genereze un profit trimestrial comparabil cu cel al gigantului tehnologic Apple, transmite Reuters.
Exxon Mobil a anunțat că a părăsit complet Rusia, după ce președintele Vladimir Putin i-a expropriat proprietățile, în urma a șapte luni de discuții privind transferul ordonat al pachetului său de 30% deținut la proiect petrolier major Sahalin-1, transmite Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care stabilește un nou operator pentru proiectul de petrol și gaze Sahalin-1, din Orientul Îndepărtat al Rusiei, condus de Exxon Mobil, transmite Reuters.
Shell și Exxon Mobil au lansat un proces de vânzare simultană a unui pachet mare de active de gaze naturale offshore, în sudul Regatului Unit și partea olandeză a Mării Nordului, au spus trei surse din industrie și sectorul bancar, transmite Reuters.
Exxon Mobil, Chevron, Shell și TotalEnergies au obținut în trimestrul trecut venituri cumulate de 51 de miliarde de dolari, duble față de itnervalul similar din 2021, datorită creșterii prețurilor petrolului și gazelor naturale, transmite Reuters.
Exxon Mobil a declarat că unitatea sa din Rusia, Exxon Neftegas, a declarat forță majoră pentru operațiunile sale din Sahalin-1, unde a devenit din ce în ce mai dificil să livreze țiței din cauza sancțiunilor impuse Rusiei, transmite Reuters.
Grupul american Exxon Mobil a obținut în trimestrul patru un profit de 8,87 miliarde de dolari, cel mai mare din ultimii șapte ani, datorită prețurilor mari ale petrolului, transmite Reuters
Producătorii amricani de petrol Exxon Mobil și Chevron ascund plăți efectuate către unele guverne, potrivit unei autorități de supraveghere, nerespectând un standard major referitor la transparență stabilit de Extractive Industries Transparency Initiative (EITI), un organism global anti-corupție în care companiile dețin locuri în consiliul de administrație, a anunțat EITI, transmite Reuters.
PKN Orlen, cea mai mare companie de rafinare din Polonia, a semnat marți un acord cu grupul american Exxon Mobile pentru a importa aproximativ un milion de tone de țiței pe an, transmit Reuters și site-ul polskieradio.pl.
Exxon Mobil a consemnat în 2020 o pierdere istorică de 22,4 miliarde de dolari, din cauza impactului pandemiei de coronavirus, care a dus la declinul substanțial al prețurilor energiei și la scăderea valorii proprietăților companiei în sectorul gazelor de șist cu peste 20 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Grupul Exxon Mobil a anunțat joi că își va reduce forța de muncă cu circa 15%, respectiv cu 14.000 de lucrători, măsură care va include o restructurare profundă pentru angajații din birourile din Statele Unite, din cauza impactului pandemiei de coronavirus asupra cererii de petrol, transmite Reuters.
Gigantul american Exxon Mobil, care deține jumătate din proiectul Neptun Deep, a anunțat vineri prima pierdere trimestrială din ultimii 30 de ani, în contextul prăbușirii cotațiilor petrolului ca urmare a pandemiei de Covid-19.
Ministerul Petrolului din Egipt a anunțat marți că a semnat două acorduri cu grupul american Exxon Mobil Corp pentru efectuarea de explorare pentru petrol și gaze naturale în Marea Mediterană, informează Reuters.
Grupul petrolier american Exxon Mobil Corp. intenționează ca în săptămânile următoare să sondeze interesul existent în rândul cumpărătorilor pentru operațiunile sale upstream din Marea Britanie și Germania, în condițiile în care grupul american continuă să vândă o parte din activele sale din străinătate, au declarat joi pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.
OMV Petrom este gata să investească în Neptun Deep odată ce Guvernul ridică barierele din calea acestui proiect, a declarat luni, pentru Reuters, CEO-ul companiei, Christina Verchere.
În timp ce la București președintele Klaus Iohannis speră ca Exxon să se răzgândească și să nu se retragă din Marea Neagră, iar noul ministru al Economiei caută scrisoarea americanilor prin minister, gigantul petrolier din Houston a scos la vânzare participația de 50% pe care o deține în Neptun Deep, fiind avansată o estimare de 250 de milioane de dolari a acesteia.
Exxon Mobil a convenit vânzarea activelor sale de petrol și gaze din Norvegia pentru până la 4 miliarde de dolari, marcând retragerea companiei din activitățile de producție din această țară după o prezență de peste un secol, au declarat joi trei surse apropiate situației, transmite Reuters.
Raportând o creștere de peste 50% a profitului net semestrial, la aproape 2 miliarde lei, cea mai mare companie petrolieră și-a majorat capitalizarea de piață într-un răstimp nefavorabil pentru industrie, acțiunile sale atingând maxime ale ultimilor aproape 5 ani.
Deși indicii principali au pierdut câte o cincime de procent, cea mai lichidă acțiune, cea a Băncii Transilvania, a avut o zi pozitivă și se apropie de o valoare de piață de 2,6 miliarde euro.
Gigantul energetic american Exxon Mobil Corp a anunțat luni seara că a semnat un acord pe 20 de ani pentru a furniza gaze naturale Zhejiang Energy din China, transmit DPA și Reuters.
Chevron va deveni al doilea mare producător de petrol din lume prin preluarea producătorului american de țiței de șist Anadarko Petroleum, pentru 33 de miliarde de dolari, în numerar și acțiuni, transmite Reuters.
Exxon Mobil sprijină reglementările referitoare la emisiile de gaz metan introduse de administrația Obama, potrivit unei scrisori trimisă de companie Agenției pentru Protecția Mediului (EPA) a Statelor Unite, obținută de Reuters.
Gigantul petrolier american Exxon Mobil, partenerul OMV Petrom la concesiunea offshore de gaze natuale Neptun Deep din sectorul românesc al Mării Negre, a raportat rezultate peste așteptări pentru trimestrul al treilea. În urma veștilor bune pentru investitori, acțiunile companiei au crescut cu până la 1,6% premarket.