Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Joe Biden anticipează că, vineri, SUA va anunța un acord cu țările Uniunii Europene pentru reducerea dependenței acestora de sursele energetice rusești.
Germania consideră o ''ruptură a contractului'' solicitarea Rusiei ca statele Uniunii Europene să nu-i mai plătească gazele naturale în euro sau dolari, ci în ruble, a declarat la o conferință de presă ministrul german al economiei, Robert Habeck, potrivit AFP.
La o lună după invazia Ucrainei, Rusia transportă mai multe gaze naturale prin conductele care traversează Ucraina iar Moscova plătește în continuare toate sumele datorate pentru tranzitul gazelor spre Europa, informează Bloomberg.
Autoritățile din România discută cu cele din statele vecine Ungaria și Bulgaria, ale căror sisteme de transport al gazelor naturale sunt interconectate cu cel național românesc, încheierea de acorduri interguvernamentale privind luarea de măsuri solidare de întrajutorare în caz de criză a gazelor, măsuri care pot merge până la sistarea furnizării gazelor către marii consumatori industriali dintr-una dintre țări pentru menținerea aprovizionării populației și clienților sociali dintr-o alta.
Bulgaria nu va purta discuții cu gigantul energetic rus Gazprom pentru a-și reînnoi contractul de cumpărare de gaze naturale, pe fondul invaziei Rusiei în Ucraina, și va căuta surse de aprovizionare alternative, a declarat sâmbătă viceprim-ministrul Assen Vassilev, citat de Reuters.
Compania americană de servicii petroliere Halliburton Co. a anunțat suspendarea imediată a operațiunilor din Rusia într-un comunicat publicat pe site-ul companiei.
Senatorul UDMR Lorant Antal, președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, a declarat la o conferință organizată de Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) că programul Green Deal al Uniunii Europene, de decarbonare masivă a producției de energie electrică a continentului, deși pozitiv în sine, a fost dus "în extreme", ceea ce pune în pericol securitatea energetică europeană, lucru de care au devenit conștiente și cele mai importante state din UE.
Importurile de gaze naturale utilizabile ale României au crescut cu 48,1% în prima lună a anului, față de ianuarie 2021, la 299.100 tone echivalent petrol, potrivit datelor INS.
Serviciul Român de Informații (SRI), prin UM 0929 București, vrea să cumpere măști contra gazelor, pentru asigurarea protecției respiratorii a cadrelor sale militare în situații de criză, în eventualitatea unor atacuri cu substanțe toxice de luptă.
Moscova a îndemnat India să-și mărească investițiile în sectorul petrolului și gazelor din Rusia și este dornică să extindă rețelele de vânzări ale companiilor ruse în a treia mare economie din Asia.
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au scăzut vineri, pentru a patra zi consecutiv, după ce Rusia a anunțat că exclude o serie de materii prime importante de pe lista produselor care vor fi afectate de restricții la export, transmite Bloomberg.
Uniunea Europeană nu va impune sancțiuni asupra gazului sau petrolului din Rusia, susține premierul ungar Viktor Orban în contextul unui summit al liderilor din UE în Franța, potrivit Reuters.
Politicile energetice românești prevăd în continuare extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, deși la nivel european se urmărește reducerea atât a dependenței de importurile din Rusia, cât și a celei de gaz în general, iar UE vede ca soluție la actuala criză energetică accelerarea măsurilor de decarbonare, nu frânarea lor, a declarat Otilia Nuțu, specialist în energie în cadrul Expert Forum, la dezbaterea PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei".
Prețurile de referință la gaze naturale în Europa au scăzut cu până la 10% iar livrările de gaze rusești spre continent continuă în mod normal, în contextul informațiilor cu privire la acțiuni militare în jurul a două importante stații de pompare, transmite Bloomberg.
Creșterea cererii de gaze naturale lichefiate (GNL) din Asia s-ar putea tempera în acest an, din cauza prețurilor spot record, care ar putea deveni și mai mari în timp ce Europa se orientează către acest carburant pe fondul crizei din Ucraina, au declarat analiști și surse din industrie, transmite Reuters.
De la începutul conflictului militar din Ucraina, România a importat din Rusia, pe cele două rute disponibile, cea ucraineană și cea bulgară, peste un TWh de gaze, reprezentând 18,7% din consumul intern din această perioadă.
Cu o inflație în continuă creștere și prețuri tot mai mari, mai ales la energie și gaze, recesiunea economică pare inevitabilă. Europa și, implicit, România au nevoie să-și asigure independența energetică pentru ca, pe viitor, să evite astfel de șocuri în prețurile la energie și gaze.
Comisia Europeană a schițat un draft de plan de eliminare a dependenței statelor membre UE de importurile de gaze din Rusia, a cărui implementare ar reduce achizițiile continentului de la gigantul rus de stat Gazprom cu aproape 80% doar anul acesta, potrivit a doi înalți oficiali europeni citați de Bloomberg.
În pofida cascadei de sancțiuni occidentale asupra Rusiei, ca răspuns la invazia sa în Ucraina, un lucru nu a fost afectat până acum, și anume livrările de gaze rusești către Europa și fondurile necesare pentru a plăti pentru ele, relatează Reuters.
Europenii ar trebui să reducă cu un grad temperatura la care își mențin apartamentele în timpul iernii pentru a reduce consumul de gaze naturale și, pe cale de consecință, dependența continentului de importurile de la gigantul rus de stat Gazprom, pe care Kremlinul le folosește ca pe o armă în războiul din Ucraina, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), organizație interguvernamentală de profil din cadrul OCDE.
Zeci de localități din Ucraina și sute de mii de consumatori au rămas fără alimentare cu gaze naturale, din cauza avariilor la infrastructura de profil provocate de bombardamentele invadatorilor ruși, a transmis operatorul sistemului național ucrainean de transport al gazelor, LLC Gas TSO.
Nord Stream 2 AG, subsidiara elvețiană a gigantului rus de stat Gazprom care deține gazoductul omonim, a cărui punere în funcțiune a fost blocată de autoritățile germane pe termen nedefinit după invazia Rusiei asupra Ucrainei, dezminte informațiile potrivit cărora și-ar fi cerut falimentul.
În urmă cu 13 ani, la criza europeană a gazelor din prima parte a anului 2009, Rusia a acuzat Ucraina că "fură" din gazele rusești aflate în tranzit prin sistemul de transport ucrainean, explicând astfel problemele de alimentare din țări precum România, Ungaria sau Polonia. De exemplu, operatorul român Transgaz raporta în ianuarie 2009 o scădere cu 40% a importurilor prin Ucraina față de nivelurile normale.
Miniștrii europeni ai Energiei vor avea luni o întâlnire de urgență, după creșterea prețurilor petrolului și gazelor provocată de invazia Rusiei în Ucraina.
Director comercial al firmei este un fost șef român pe furnizare de gaze la Electrica Furnizare, Transenergo și Romelectro.