Costul traficului suplimentar de internet în roaming va scădea începând cu anul viitor, în baza unui calendar convenit anterior la nivelul Uniunii Europene, primul operator din România care face pasul, notificându-și deja clienții, fiind Vodafone, relevă datele Profit.ro.
Administrația Biden a recomandat vineri ca Google, divizie a grupului Alphabet, și Meta, compania mamă a Facebook, să obțină permisiunea de a folosi un sistem de cablu submarin pentru a gestiona traficul de internet în creștere cu Asia.
Furnizorii de internet, respectiv de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, și furnizorii de serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal, Wire, Telegram, vor fi obligați să permită organelor de aplicare a legii și celor cu atribuții în domeniul securității naționale punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică, respectiv de interceptare a comunicațiilor utilizatorilor acestor servicii.
Din totalul gospodăriilor din România, 80,8% au acces la rețeaua de internet de acasă, în creṣtere cu 2,6 puncte procentuale față de anul anterior, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Moscova este pregătită pentru dialog cu companiile IT străine asupra unor posibile interdicții pentru cele care nu au reprezentanță oficială în Rusia până la sfârșitul anului, așa cum prevede legea. Până acum, giganții IT din Occident erau amenințați cu închiderea.
Noile obligațiuni emise de Libra Internet Bank, în sumă dee 40 de milioane de euro, vor intra astăzi la tranzacționare.
Aproape 3 miliarde de oameni din întreaga lume nu au intrat niciodată online, deși utilizarea internetului a crescut considerabil în ultimii doi ani, din cauza pandemiei, potrivit unui studiu realizat de ONU, citat de The Guardian.
Noile obligațiuni emise de Libra Internet Bank, în sumă dee 40 de milioane de euro, vor intra la tranzacționare pe 3 decembrie.
Brazilia se află în discuții cu fondatorul companiei americane SpaceX, Elon Musk, pentru furnizarea de acces la Internet prin satelit în Amazonia și depistarea defrișărilor ilegale, au anunțat autoritățile braziliene, relatează AFP.
În urma închiderii celor două perioade de subscriere ale celui mai recent plasament privat al băncii, Libra Internet Bank finalizează cu succes emisiunea de obligațiuni tip senior și atrage 40 de milioane de euro - suma maximă decisă prin Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), confirmând încă o dată nivelul excelent de încredere din partea investitorilor.
Pe piața de obligațiuni de la BVB vor fi în curând disponibile la tranzacționare titluri obligatare emise de Libra Internet Bank având scadența în anul 2028.
Amazon.com a solicitat acordul autorităților de reglementare din Statele Unite pentru lansarea a 4.500 de sateliți pentru furnizarea de internet broadband în zone unde nu există servicii de internet de mare viteză, transmite Reuters.
Compania Boeing a primit aprobarea autorităților americane pentru proiectul său ce vizează lansarea unei constelații de 147 de sateliți, concepuți pentru a furniza internet din spațiu, informează AFP.
Autoritatea de reglementare în comunicații a anunțat lansarea procedurii de selecție competitivă pentru alocarea a 195 de MHz disponibili în benzile de 800 MHz, 2600 MHz și 3400 – 3800 MHz pentru furnizarea de servicii de comunicații mobile. Este vorba de mini-licitația 5G programată a fi finalizată în acest an, în care cumpărarea întregului spectru disponibil în licitație la prețul de pornire ar conduce la obținerea sumei de 72,5 milioane de euro.
Google intenționează să investească 1 miliard de dolari în Africa în următorii cinci ani, pentru a asigura un acest rapid și ieftin, și va finanța startupuri pentru a susține transformarea digitală a continentului, transmite Reuters.
Facebook a trecut printr-o pană majoră. Timp de șapte ore, miliarde de utilizatori nu au putut folosi rețeaua, nici Instagram, WhatsApp și Messenger. Compania și-a cerut scuze și a explicat că problemele au fost cauzate de o modificare defectuoasă a configurației serverelor sale.
RCS&RDS (DIGI), unul dintre cei mai mari jucători locali de telecomunicații, va participa la viitoarele licitații pe care arbitrul pieței (ANCOM) la va organiza pentru a vinde spectru de frecvență, spune Valentin Popoviciu, vicepreședintele RCS&RDS.
Libra Internet Bank a venit cu o nouă serie de obligațiuni la bursă, confirmând informațiile anunțate în primăvară de Profit.ro.
În luna octombrie, sistemul de internet prin satelit al SpaceX, Starlink, va ieși din faza beta și va putea fi considerat un produs final.
România a coborât 3 locuri într-un clasament global al țărilor cu cel mai rapid internet fix, realizat în baza a 1,1 miliarde de teste de viteză în 224 de țări și jurisdicții.
Jandarmul rus al telecomunicațiilor Roskomnadzor a anunțat blocarea a șase programe informatice foarte folosite de rețele private virtuale (VPN) care permit un acces la site-uri interzise în Rusia, precum cele ale opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează AFP.
China a emis un proiect de instrucțiuni pentru reglementarea algoritmilor folosiți de furnizorii de servicii de internet pentru a le face recomandări utilizatorilor, ca parte a eforturilor de a proteja confidențialitatea și securitatea datelor consumatorilor, relatează Reuters.
Anul trecut, în Uniunea Europeană 74% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani care au utilizat internetul în precedentele trei luni au vizionat servicii de streaming TV sau redare video prin internet, cel mai redus procent de persoane care au utilizat astfel de servicii fiind în România (37%) și Bulgaria (44%), arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Mai mulți operatori telecom locali au câștigat licitația organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru achiziționarea de servicii de conexiune la internet de mare capacitate, contract semnat pentru 1,872 milioane de euro, fără TVA, de la un estimat la 1,9 milioane de euro, fără TVA, pentru o perioadă de 4 ani.
Autoritățile de reglementare din China au emis un set masiv de reglementări pentru sectorul internetului, interzicând concurența neloială și restricționând folosirea datelor utilizatorilor, cea mai recentă măsură împotriva puternicelor companii chineze din domeniul tehnologiei, transmite Reuters.