Bursa românească a avut cea mai intensă activitate de tranzacționare de după sesiunile imediat următoare listării Hidroelectrica.
Producătorul național de energie hidro atinge o nouă valoare record, în aceeași zi în care și indicele BET doboară noi maxime.
După 5 sesiuni consecutive de creșteri furibunde în care maximul precedent din ianuarie 2022 a fost lăsat în urmă, indicele BET a suferit o corecție marginală.
Doborârea reperului tehnic al maximelor din ianuarie 2022 a antrenat cumpărătorii din piață.
Având catalizator în acțiunile bancare și cele ale producătorilor de gaze naturale, bursa românească atinge noi „culmi”.
Câștigând un procent în ultima sesiune a săptămânii, indicele celor mai lichide acțiuni românești depășește vârful din ianuarie.
Pe volume sporite, catalizate de tranzacțiile cu acțiuni Fondul Proprietatea, indicele principal de la BVB s-a întors în zona vârfului de dinaintea invaziei ruse în Ucraina.
Indicele BET a câștigat jumătate de procent într-o sesiune în care volumele au fost concentrate de protagonistele recentei oferte publice primare.
Legislația românească în vigoare prevede o serie de avantaje pentru proiectele de investiții declarate ca fiind de interes național, cum ar fi accelerarea procedurilor de expropriere a terenurilor necesare, precum și a celor de avizare și autorizare de către diverse instituții ale statului.
Indicele celor mai lichide acțiuni de la BVB se află pe un impuls pe termen scurt foarte puternic.
Indicele BET al celor mai lichide acțiuni românești a avut o deviație infimă față de referința sesiunii precedente, chiar dacă acțiuni din componența sa au avut mișcări de amplitudine mare și de sens diferit.
Indicele BET are o nouă sesiune pozitivă, însă cel mai lichid titlu, cel al FP, a avut o închidere „roșie”.
După etapa de efervescență antrenată de listarea Hidroelectrica și revenirea periodică a lichidității chiar la secvențe de câteva sesiuni de contracție a activității de tranzacționare, din nou volumele sunt slabe pe bursa românească.
Pentru a 4-a sesiune consecutivă indicele celor mai lichide acțiuni românești a consemnat aprecieri.
Indicele BET a câștigat aproape 2 treimi de procent într-o ședință în care cele mai tranzacționate 6 acțiuni au închis „pe verde”.
După 3 ședințe consecutive de deprecieri, bursa românească a reușit o sesiune de recuperare, în care primele 3 locuri din clasamentul tranzacțiilor au fost ocupate de acțiuni cu profil financiar.
Compania de stat Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România și totodată cel mai mare furnizor de curent electric din piața concurențială, listată triumfal luna trecută la Bursa de Valori București (BVB), a vândut o cantitate totală de energie de 11.460 GWh în prima jumătate a anului, din care 10.625 GWh din producția proprie și 835 GWh din achiziții de la terți.
Pe o mișcare catalizată de titlurișe Hidroelectrica și cele ale Băncii Transilvania, indicele celor mai lichide acțiuni românești anulează integral câștigul lunii iulie.
În contextul unei zile cu presiune la vânzare pe piețele externe de acțiuni indicele BET a pierdut peste un procent, în condițiile în care simbolurile lichide au semnalizat în bloc „roșu”.
Vânzătorii au dominat ședința de la BVB, în condițiile unor volume bune.
Acționarii RoPower Nuclear sunt compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare Cernavodă, și Nova Power&Gas din grupul clujean E-INFRA al antreprenorilor Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu, cu câte 50% din acțiuni.
După o secvență corectivă care a dus titlurile Hidroelectrica sub prețul de intrare în ring de 110,00 lei/acțiune și o etapă de consolidare sub acest reper, cotația l-a depășit din nou.
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a raportat pentru primul semestru al anului un profit net de 1,28 miliarde lei, cu 5,6% mai mare decât în perioada similară a anului trecut.
Pentru a 4-a ședință de tranzacționare consecutivă, titlurile producătorului de energie hidro închid sub prețul de 110,00 lei/acțiune la care acestea și-au făcut debutul în ringul de la BVB.
Grupul clujean E-INFRA al antreprenorilor Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu, partener cu Nuclearelectrica (SNN) la proiectul de instalare de reactoare nucleare modulare mici (SMR) dezvoltate de americanii de la NuScale pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești, pe care îl deține în proprietate, a pus în funcțiune un parc fotovoltaic cu putere instalată de 80 MW pe amplasament.