Toyota mizează pe introducerea de tehnologii inovatoare, pe digitalizarea producției și pe filosofiile de lucru monozukuri, jidoka și kaizen pentru a accelera producția de automobile.
Toyota țintește bateria Solid State de nivel 2, care va aduce o autonomie a mașinii de peste 1.200 de kilometri, potrivit strategiei de electrificare prezentată de companie, însă până atunci planurile japonezilor privind lansarea de mașini electrice arată extrem de întârziat, comparativ cu competiția din industria auto.
Toyota a lansat unul dintre cele mai scumpe modele din istoria sa, un SUV luxos care costă 170.000 de dolari și care dispune de motorizare hibridă și are peste 5,2 metri lungime.
Producătorii mașinilor conectate la internet colectează cam toate informațiile pe care le pot colecta, inclusiv date la care șoferii și pasagerii nu s-ar aștepta, precum expresia facială și activitatea sexuală, arată un studiu.
Constructorul nipon Toyota a anunțat că repornirea fabricilor oprite din cauza unor defecțiuni ale sistemului informatic se va face în 30 august. Compania susține că nu există indicii pentru un atac cibernetic.
Producătorul auto nipon Toyota Motor Corp a anunțat că a suspendat operațiunile la toate cele 14 uzine ale grupului din Japonia, din cauza unei defecțiuni a sistemului informatic, și nu se știe când se va relua producția, transmit BBC și Kyodo.
Producția fabricii din Cehia a Toyota a fost oprită din cauza deficitului de componente, cauzat de un incendiu la un furnizor local, a anunțat un purtător de cuvânt al producătorului auto nipon, transmite Reuters.
Toyota nu reunță la alternativele la propulsia cu baterii și investește în tehnologii care ar putea menține în funcțiune motoarele cu combustie. Cele două variante cu potențial sunt hidrogenul lichid, care poate fi ars în motoarele actuale cu emisii zero de CO2, și combustibilii sintetici, e-fuels, care sunt CO2-neutri.
Toyota vrea să accelereze investițiile și dezvoltarea de tehnologie pentru mașini electrice și inteligente în China, a doua cea mai mare piață a grupului, prin producția de vehicule special create pentru clienții locali, urmând astfel modelul VW.
Toyota a lansat o nouă generație a celebrului Land Cruiser 250, prima după mai bine de 14 ani de la ultima lansare din Europa, readucând în actualitate un veritabil simbol al SUV-urilor puternice și luxoase.
Toyota aproape și-a dublat profitul operațional în primul trimestru, care a fost ajutat de vânzările și productivitatea mai mari, precum și de deprecierea yenului, transmite Reuters.
Toyota țintește o producție record pentru întreg anul 2023 și raportează o valoare fără precedent a producției de automobile în primele șase luni ale acestui an. Vânzările au crescut și ele și vor face din Toyota singurul constructor auto cu peste 10 milioane de vehicule livrate la final de an.
Toyota Motor intenționează să folosească tehnologia cu celule de combustie regenerativă pentru a alimenta un rover lunar cu echipaj, au declarat vineri directorii companiei japoneze, crescând perspectiva de a utiliza în cele din urmă gheața de apă de pe Lună ca sursă de energie în viitor, transmite Reuters, citată de News.ro.
Divizia europeană a Toyota Motor a încheiat primele șase luni ale anului cu peste jumătate de milion de vehicule vândute în regiune, peste 70% dintre ele fiind electrificate.
Chiar dacă nu vinde în acest moment decât un singur model electric, și acela în volume mici, constructorul japonez are planuri mari pe acest segment și declară deschisă competiția cu liderul segmentului de mașini electrice, Tesla. Acționarii au întrebat conducerea executivă dacă este posibil, iar răspunsul a fost unul filosofic. „Există încă zone fără electricitate”, a spus președintele Toyota.
Toyota spune că a făcut o descoperire tehnologică care îi va permite să reducă la jumătate greutatea, dimensiunea și costul bateriilor și creșterea semnificativă a vitezei de încărcare, ceea ce ar putea anunța un progres major pentru vehiculele electrice, transmite The Guardian.
Piața auto din România s-a majorat în luna iunie cu 15,25%, continuând tendința de creștere din ultimii doi ani. Segmentul de autoturisme a crescut cu aproape 20%, ajungând la unul dintre cele mai mari niveluri din ultimii ani.
Noul Toyota Prius, prezentat deja la nivel global, a fost lansat oficial în Europa de constructorul japonez, unde va fi oferit doar cu propulsia hibrid cu încărcare la priză (PHEV).
Constructorul japonez Toyota a înregistrat a patra lună consecutivă de creștere a vânzărilor la nivel global, având totodată cinci luni consecutive de creștere pe piața din Japonia, care a fost afectată cel mai mult în 2022, în timpul crizei de semiconductori. În același timp, compania a reușit un nou record istoric de producție pentru luna mai.
A doua generație a SUV-ului Toyota C-HR a fost prezentată în premieră mondială de compania japoneză, la șapte ani de la debutul primei generații, care avea să devină una populară în Europa.
Toyota introduce pe modelul Prius, cel mai avansat din punct de vedere tehnologic, sistemul de actualizări online pentru funcțiile și serviciile oferite clienților. Mașina va putea fi upgradată contra cost, dar este nevoie de un contract specific încheiat de proprietar.
Acțiunile producătorului auto japonez Toyota au crescut cu 5% marți, după ce compania a anunțat că va introduce o gamă completă de vehicule electrice cu baterii cu baterii ”de generația următoare”, începând cu 2026, transmite CNBC.
Constructorul japonez Toyota și-a prezentat noua strategie privind mașinile electrice, odată cu instalarea noului CEO al companiei, Koji Sato, cel care a condus anterior brandul Lexus. Printre țintele stabilite se numără vehiculele care vor depăși autonomia de 1.000 km, dar și un volum impresionant de mașini electrice vândute în următorii șapte ani.
Constructorul japonez Toyota a anunțat că va prezenta în premieră noua generație a SUV-ului subcompact C-HR la sfârșitul acestei luni. Modelul a fost anticipat de conceptul C-HR Prologue, prezentat la sfârșitul anului trecut.
Consecvenți planurilor de până acum, care pun accent pe dezvoltarea propulsiei cu hidrogen, în detrimentul motorizărilor electrice, japonezii de la Toyota au pregătit un automobil Corolla pentru a participa la o cursă de anduranță de 24 de ore.