Constructorul german de automobile Volkswagen AG a anunțat că a făcut o ofertă sindicatului IG Metall, cel mai mare sidicat din Germania (care cuprinde și angajații din industria auto) pentru o creștere a salariului începând cu 2022, precum și o primă anuală, pentru 2021, în urma primelor rude de negocieri, soldate cu nemulțumirea sindicaliștilor.
Raliul acțiunilor Volkswagen din ultimele zile a atras atenția autorității germane de supraveghere financiară (BaFin), care a anunțat că monitorizează evoluția de la bursă.
Producătorul auto german Volkswagen și-a prezentat țintele pe piața de mașini electrice, într-un eveniment în care a afișat însă o hartă ce lăsa România în afara continentului.
Acțiunile Volkswagen s-au apreciat cu aproape o treime în tranzacțiile de marți, cel mai mult începând cu anul 2008, după ce constructorul auto german și-a detaliat strategia privind devansarea Tesla în topul producătorilor de mașini electrice.
Producătorul auto Volkswagen intenționează să desființeze până la 4.000 de locuri de muncă în Germania oferind angajaților mai în vârstă programe de pensionare anticipată sau parțială, care ar putea costa grupul mai multe sute de milioane de euro, au declarat duminică surse apropiate situației, transmite Reuters.
Volkswagen AG, al doilea producător auto global, are ca obiectiv pentru 2021 obținerea indicatorilor cheie de performanță de dinaintea pandemiei de coronavirus (COVID-19), a afirmat directorul general Herbert Diess pentru grupul media german ThePioneer, transmite Reuters.
Grupul german Volkswagen intenționează să transforme fabrica Martorell de lângă Barcelona, unde construiește automobilele Seat, în centru de producție a automobilelor electrice, dacă proiectul va obține sprijinul Comisiei Europene, transmite Reuters.
Volkswagen AG a raportat vineri un declin ușor al vânzărilor la începutul acestui an, cererea încă fiind afectată de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), transmite DPA.
Volkswagen AG a anunțat că efectuează un studiu de fezabilitate în China privind mașinile zburătoare, alăturându-se astfel companiilor care analizează potențiala tehnologie, transmite Reuters.
Al treilea automobil electric din familia ID, care va purta numărul 6, a fost dezvăluit din greșeală pe un site chinez, care aparține Ministerului Industriei și Tehnologia Informației.
Primele serii de automobile VW ID.4 sunt îmbarcate și expediate către clienți din întreaga lume, fiind repetat astfel scenariul primei lansări electrice, a modelului ID.3.
Un tribunal spaniol a impus, luni, grupului german Volkswagen plata unor despăgubiri în valoare de 16,3 milioane de euro cumpărătorilor de mașini diesel care aveau instalate dispozitive care manipulau emisiile poluante, a anunțat asociația de protecție a consumatorilor OCU, transmite Reuters.
Grupul auto german Volkswagen ia în considerare posibilitatea de a solicita despăgubiri de la furnizorii săi Bosch și Continental, din cauza lipsei semiconductorilor, a anunțat duminică publicația Automobilwoche, transmite Reuters.
Volkswagen Group a anunțat anticipat primele rezultate financiare, privizorii, pentru 2020, cu un profit substanțial însă la jumătate din cel obținut în 2019, înainte de taxe și plățile generate de Dieselgate.
Tribunalul din Braunschweig, Germania, a anunțat vineri că a oprit procedurile penale împotriva fostului director general al Volkswagen, Martin Winterkorn, acuzat de manipularea bursei în privința scandalului emisiilor (Dieselgate), transmit DPA și Reuters.
Volkswagen Group a anunțat rezultatele pentru anul 2020, în care vânzările au fost afectate de pandemia de coronavirus. Cel mai mare constructor de automobile din lume a coborât sub pragul de 10 milioane de vehicule produse, după o scădere de 15%.
Astăzi se împlinesc 75 de ani de la fabricarea primului autoturism Volkswagen. Este vorba despre celebrul Beetle, care era denumit la acel moment Type 1 și care a atins un veritabil record în industria auto. El a marcat, practic, nașterea companiei auto Volkswagen.
Constructorul de automobile Volkswagen a anunțat că producția de automobile a grupului a fost afectată de blocajele din industria de semiconductori. Sunt afectate uzine din China, America de Nord și Europa.
Volkswagen a preluat controlul asupra JAC Volkswagen, un joint-venture realizat împreună cu Jianghuai Automobile Group Corp. Mai mult decât atât, compania germană a cumpărat și 50% din partenerul chinez.
Directorul general de la grupul auto german Volkswagen AG, cel mai mare producător de autovehicule din lume în funcție de numărul de unități vândute, se așteaptă ca automobilele autonome să fie disponibile la vânzare după 2025, transmite Reuters.
Marca germană Volkswagen, care a triumfat de-a lungul timpului în Raliul Dakar și Campionatul Mondial de raliuri (WRC), a decis să se retragă din competițiile automobilistice, informează cotidianul L'Equipe.
Volkswagen se pregătește să acopere și segmentul low-cost al mașinilor electrice, mai exact vrea să dezvolte o mașină care să concureze cu Dacia Spring.
Volkswagen Group a făcut publice planurile de investiții pentru tehnologiile vehiculelor electrice și autonome, în următorii cinci ani. Jumătate din bugetul companiei va fi cheltuit pe dezvoltarea de mașini cu baterii, pe conducerea autonomă și pe tehnologiile necesare pentru cele două.
Volkswagen Group va lansa un proiect-pilot în Grecia, pe o insulă situată în estul Mării Egee, în cadrul planului de introducere pe scară largă a vehiculelor electrice. Transportul pe insulă va fi înlocuit de vehicule cu propulsie exclusiv electric.
Volkswagen AG a lansat marți două modele de SUV-uri electrice ID.4 în China, în încercarea de a rivaliza cu Tesla pe cea mai mare piață auto din lume, transmite Reuters.