Acțiunile Wirecard nu se mai aflau în portofoliul fondului de pensii Pilon II NN la începutul lunii mai, precizează NN Pensii, ca reacție la informații eronate apărute în anumite mass-media pe această temă.
Markus Braun, fostul CEO al procesatorului de plăți Wirecard, prezent și în România, a fost reținut de poliție, fiind acuzat de falsifcarea documentelor contabile cu scopul de a face compania mai atrăgătoare pentru investitori și clienți, transmite Reuters.
Acțiunile procesatorului german de plăți Wirecard, cu operațiuni și în România, se prăbușesc pentru a treia ședință consecutivă pe bursa de la Frankfurt, după ce reprezentanții companiei au declarat că cei 1,9 miliarde de euro care lipsesc din conturi nu au existat, probabil, niciodată.
În primele opt luni ale anului 2019, în România, consumul de whisky a crescut cu 11% față de aceeași perioadă a anului 2018, iar volumul a fost de 2.683.000 litri, potrivit datelor Audit Retail Nielsen, care arată că piața de single malt a crescut cu 13%, representând o cotă de 2% din consumul total de whisky.
City Insurance, liderul pieței de asigurări în 2018, a pierdut definitiv procesul împotriva Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care a urmărit anularea unei decizii de deschidere a procedurii de redresare financiară, emisă în aprilie 2016. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins recursul asigurătorului împotriva unei decizii a Curții de Apel București din noiembrie 2016.
Fidexpert și TPG, două companii locale de consultanță în domeniul auditului, contabilității și consultanței fiscale, și-au unit forțele și au devenit tgs ROMANIA, parte a tgs GLOBAL.
Muzeul Național de Artă, din Palatul Regal, a fost evaluat de Guvern la 1,1 miliarde lei, prin actualizarea valorii de inventar, având o suprafață construită de 10.497 metri pătrați și un teren aferent de 22.372 metri pătrați.
Palatului Parlamentului, fosta "Casă a Poporului" din regimul comunist, este evaluat de autorități la 5,58 miliarde lei, cu un teren aferent evaluat la 4,29 miliarde lei.
Compania de consultanță din "Big Four" PricewaterhouseCoopers (PwC) și-a extins serviciile de audit către o nouă clase de active: criptomonedele.
Toți agenții economici, cu excepția întreprinderilor mici și mijlocii, vor fi obligați să realizeze, o dată la patru ani, un audit energetic pe întreg conturul de consum energetic, potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență, inițiat de Ministerul Energiei.
Deloitte, PwC, KPMG și EY trebuie să se “spargă” pentru a evita în viitor repetarea eșecurilor grave de audit care au subminat încrederea în profesie, au cerut astăzi parlamentarii britanici, reuniți într-o comisie specială formată din reprezentanți ai tuturor partidelor. Aceștia au recomandat și restricții suplimentare pentru companiile Big Four. Impunerea de noi reguli în Marea Britanie pentru marile firme internaționale de audit și consultanță este importantă, activitatea și practicile acestora putând fi adaptate în consecință și în celelalte țări unde activează.
Nicolas Sabran preia conducerea departamentului de Audit al EY România, începând cu luna februarie 2019.
Imobilul, edificat în 1940, a fost auditat energetic, iar în urma auditului s-a ajuns la concluzia că se impune renovarea, prin termoizolare și etanșare, pentru asigurarea confortului microclimatului interior. Mai sunt propuse lucrări de consolidare ale structurii de rezistență a clădirii și de modernizare a spațiilor sale.
Recenta modificare legislativă care conferă firmelor dreptul să distribuie dividende trimestriale va fi bine primită de mediul de afaceri, întrucât rezolvă două probleme cu care societățile și asociații (acționarii) lor se confruntau frecvent – imposibilitatea de a distribui dividende în timpul anului și aceea de a distribui sumele acumulate în rezerve, potrivit specialiștilor EY. Totuși, există posibilitatea ca societățile mari, inclusiv cele listate la BVB, să beneficieze într-o măsură mai redusă de noua legislație, din cauza costurilor și perioadelor semnificative necesare auditării rezultatelor trimestriale, condiție care trebuie îndeplinită pentru a putea distribui dividendele.
Toate cele 104 tone de aur ale României au fost reverificate fizic. Banca Națională a României a finalizat atât auditul intern, pentru tezaurul din țară, care include numeroase monede, cât și pe cel extern, pentru lingourile depozitate la Banca Angliei.
Ernst & Young Assurance Services SRL a fost reconfirmat auditorul financiar al OMV Petrom și pentru anul financiar 2018, urmând a încasa pentru acest serviciu peste jumătate de milion de euro, o sumă mai mare cu 8% decât cea aferentă anului financiar precedent.
Compania de consultanță și audit PricewaterhouseCoopers (PwC) l-a numit pe Nick Kós, în prezent Country Managing Partner al PwC Ungaria, în poziția de CEO pentru Europa Centrală și de Est.
Cea mai mare bancă din Ucraina, PrivatBank, a dat în judecată subsidiarele din Ucraina și Cipru ale firmei de consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC), pentru neregulile care au avut loc în auditurile efectuate de aceasta în perioada 2013-2015, transmite Reuters.
Compania de consultanță și audit Pricewaterhouse Coopers România lansează campania de recrutare pentru 150 de juniori - studenți, proaspăt absolvenți, dar și persoane cu 1-2 ani de experiență, pentru birourile din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Chișinău, care să se alăture din toamnă echipelor de audit și taxe.
Intenții de auditare energetică a Palatului Parlamentului există de peste 10 ani. În 2008, se afirma că Universitatea Politehnică București ar fi fost dispusă să întocmească gratuit acest audit, pentru un proiect de transformare a acestuia într-o clădire autosuficientă energetic, prin montare de panouri solare și măsuri de diminuare a consumului.
Autoritățile britanice din domeniul contabil vor investiga firma de consultanță și audit KPMG în legătură cu felul în care a evaluat situația financiară a companiei britanice de construcții Carillion, care a intrat recent în lichidare.
Un audit financiar la grupul croat Agrokor a scos la iveală discrepanțe majore între raportările financiare pentru 2015 și 2016 ale celor mai importante companii din grup și datele reale.
Acțiunile Piraeus Bank, prezentă și în România, scad cu aproape 12% pe bursa de la Atena după ce presa a scris că Banca Greciei ar fi descoperit, în urma unui audit, că mai mulți angajați ai băncii elene au încălcat reglementările în perioada 2014-2016.
Firma de audit și consultanță KPMG a fost amendată de autoritățile financiare ameriane cu 6,2 milioane de dolari pentru modul în care a realizat auditul companiei petroliere Miller Energy Resources, care și-a supraevaluat anumite active de circa 100 de ori, potrivit Financial Times.
Firma de audit și consultanță PricewaterhouseCoopers (PwC) a primit o nouă amendă record în Marea Britanie, de peste 5 milioane lire sterline, după ce a admis că a săvârșit abateri în auditul financiar al RSM Tenon Group, la un moment dat una dintre cele mai mari firme de consultanță din Regat.