În trimestrul al treilea, piața petrolului ar putea trece rapid de la supraproducție la penurie ca urmare a diferitelor probleme cu care se confruntă mai mulți producători, printre care Norvegia, Venezuela și Nigeria.
Cotațiile petrolului cresc miercuri cu aproape 3%, accentuându-și avansul din prima parte a zilei, după ce Administrația americană pentru Informații în domeniul Energiei (EIA) a raportat o scădere a stocurilor de petrol din SUA cu 4,1 milioane de barili în săptămâna încheiată pe 24 iunie.
Acțiunile europene au închis în creștere marți, după două ședințe de scăderi semnificative, provocate de decizia Marii Britanii de a se desprinde de Uniunea Europeană. Totodată, cotațiile petrolului au revenit pe creștere, susținute de deprecierea dolarului și o posibilă grevă a muncitorilor din domeniul petrolier din Norvegia, informează MarketWatch.
Acțiunile europene și cotațiile petrolului au revenit marți pe creștere, după două sesiuni de deprecieri semnificative, alimentate de incertitudinile generate de ieșirea Marii Britanii din UE, însă aparenta stabilizare a piețelor este marcată de îngrijorările investitorilor referitoare la efectele pe termen lung ale Brexit-ului asupra economiei mondiale. Lira sterlină, care luni a atins un nou minim al ultimilor 31 de ani, s-a întors în teritoriu pozitiv, însă cu un avans de sub 1%.
Cotațiile petrolului au pierdut câștigurile înregistrate în prima parte a sesiunii de miercuri și au revenit în teritoriu negativ, după ce un raport al Administrației americane pentru Informații în domeniul Energiei (EIA) a arătat că stocurile de țiței din SUA au scăzut sub așteptări, relatează MarketWatch.
Prețurile petrolului au revenit vineri pe creștere, după șapte zile de scăderi consecutive, în condițiile în care îngrijorările privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au trecut, pentru moment, pe plan secundar. Atenuarea sentimentului de aversiune față de risc se face simțită și pe piețele de capital, care s-au întors în teritoriu pozitiv și înregistrează câștiguri de peste 2%.
Prețul petrolului a coborât joi la cel mai redus nivel din ultimele peste trei săptămâni, înregistrând a șasea sesiune consecutivă de scăderi, în condițiile în care stocurile de țiței din SUA s-au redus într-un ritm inferior celui anticipat de piețe, iar îngrijorările referitoare la ieșirea Marii Britanii din UE s-au intensificat, relatează Reuters.
Cotațiile petrolului înregistrează scăderi pentru a patra zi consecutivă marți, influențate de sentimentul negativ din piețe pe fondul temerilor referitoare la un eventual Brexit, în pofida estimărilor optimiste ale Agenției Internaționale a Energiei (IEA) privind creșterea cererii la nivel global, scrie MarketWatch.
Piața petrolului se va mai echilibra începând cu a doua jumătate a anului, arată cele mai recente estimări ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), în condițiile în care întreruperile livrărilor din Nigeria și Canada, alături de creșterea cererii, contribuie la diminuarea surplusului global.
Acțiunile europene înregistrează scăderi vineri, afectate de scăderea cotațiilor petrolului, dar și de orientarea investitorilor către obligațiunile corporative, în condițiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) a inclus titlurile de împrumut emise de companii în programul lunar de achiziții de active derual de instituție, informează MarketWatch.
Acțiunile europene au crescut marți, susținute de datele economice pozitive și de avansul cotațiilor petrolului, care a urcat pe parcursul ședinței la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni, informează Reuters și MarketWatch.
Cotațiile petrolului au început săptămâna în creștere puternică, susținute de deprecierea dolarului și de întreruperile în aprovizionarea cu petrol din Nigeria cauzate de atacuri ale militanților, însă avansul este limitat de datele care indică o revenire a producției în SUA, relatează MarketWatch și Reuters.
Acțiunile europene stagnează la jumătatea ședinței de luni, după ce vineri trecută au consemnat cel mai mare câștig săptămânal din ultimele peste trei luni, în condițiile în care investitorii analizează comentariile președintelui Rezervei Federale (Fed) a SUA cu privire la o eventuală majorare a dobânzii cheie în următoarele luni. Petrolul a continuat să scadă și a revenit în jurul prețului de 49 dolari/baril.
Prețul petrolului Brent, de referință pe piața globală, a depășit nivelul de 50 de dolari pe baril pentru prima dată în ultimele șase luni, ca urmare a reducerii stocurilor din Statele Unite, care a antrenat o accelerare a mișcării de apreciere a țițeiului.
Bursele europene înregistrează câștiguri de până la 2% miercuri după amiază, susținute de informațiile privind eliberarea unei noi tranșe din împrumutul convenit anul trecut de Grecia și creditorii internaționali și de avansul cotațiilor petroliere, care se îndreaptă spre pragul de 50 dolari/baril.
Cotațiile petrolului înregistrază scăderi luni după ce un oficial iranian a afirmat că țara nu intenționează, deocamdată, să plafoneze producția sau exorturile de țiței, ceea ce afectează așteptările investitorilor cu privire la adoptarea unei decizii de înghețare a producției între țările membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) la o întâlnire programată pe 2 iunie la Viena, informează Reuters.
Acțiunile europene cresc vineri, susținute de creșterea ușoară a cotațiilor petrolului, avansul titlurilor companiilor din minerit și revenirea apetitului pentru risc al investitorilor, intimidați temporar de posibilitatea ca Rezerva Federală (Fed) a SUA să majoreze dobânda cheie în iunie, mai devreme decât estimau analiștii.
Cotațiile petrolului înregistrează scăderi de peste 2%, pe fondul aprecierii dolarului și al creșterii stocurilor de țiței în SUA, informează MarketWatch.
Acțiunile europene înregistrează scăderi în prima parte a ședinței de luni, influențate de datele economice dezamăgitoare din China, ceea ce alimentează îngrijorările investitorilor în legătură cu evoluția economiei globale, informează MarketWatch.
Scăderea neașteptată a stocurilor de țiței din SUA a împins miercuri prețurile petrolului peste pragul de 47 dolari/baril pentru prima dată în aproape două săptămâni, însă mișcarea cotațiilor nu a fost preluată în totalitate de piețele de capital, care s-au depreciat pe fondul rezultatelor slabe raportate de companii.
Acțiunile europene înregistrează creșteri în prima parte a ședinței de luni, susținute de avansul prețurilor petrolului, dar și scăderea șanselor ca Rezerva Federală (Fed) a SUA să majoreze dobânda cheie luna viitoare, informează Market Watch.
Acțiunile europene au închis în creștere joi, după patru ședințe de scăderi consecutive, susținute de evoluția pozitivă a cotațiilor petrolului, informează MarketWatch.
Petrolul a atins miercuri cel mai ridicat nivel din ultimele peste 5 luni, susținut de așteptările privind scăderea producției în SUA și deprecierea dolarului, infomează Reuters.
Acțiunile europene au deschis în scădere ședința de luni, influențate, printre altele, de scăderea prețului petrolului și de declinul titlurilor din industria auto, sub impactul extinderii scandalului emisiilor, potrivit Bloomberg.
Acțiunile europene au închis în creștere miercuri, pentru a treia ședință consecutiv, sprijinite de tilurile din minerit, dar și de cele din sectorul energetic, în contextul în care prețul petrolului a recuperat declinul din prima parte a zilei, informează MarketWatch.