Acțiunile europene au început săptămâna în scădere, pe fondul diminuării șanselor de a asista, luna aceasta, la o tăiere agresivă de dobândă din partea Rezervei Federale a SUA.
Deutsche Bank va desființa 18.000 de locuri de muncă, într-o restructurare de 7,4 miliarde de euro, care va fi una dintre cele mai importante efectuate de o bancă de investiții după criza financiară, transmite Reuters.
Costurile înregistrate de Deutsche Bank AG cu restructurarea s-ar putea ridica la cinci miliarde de euro (5,6 miliarde de dolari), au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Deutsche Bank AG pregătește concedierea a 15.000 până la 20.000 de angajați, sau mai mult de una din șase poziții la nivel global, a anunțat vineri Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Reuters.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, se pregătește să înființeze o ”bancă rea”, cu active toxice de până la 50 de miliarde de euro, și să închidă afacerile cu instrumente financiare și de trading din Statele Unite, potrivit unui articol publicat duminică de Financial Times (FT), transmite Reuters.
Un fost director de la grupul bancar german Deutsche Bank a făcut parte dintr-un grup care timp de cinci ani a manipulat rata dobânzii Euribor, a susținut un procuror marți, în prima zi a unui proces care a început la Londra, transmite Reuters.
Procuratura germană a extins o investigație referitoare la o schemă de reducere frauduloasă a taxelor pentru a include aproximativ 70 de actuali și foști directori au Deutsche Bank, considerați suspecți, potrivit publicației Sueddeutsche Zeitung, citată de Reuters.
Commerzbank și-ar putea rafina strategia și este deschisă în continuare fuziunilor, în urma eșecului negocierilor cu banca mai mare Deutsche Bank, a declarat directorul general al instituției financiare, Martin Zielke, transmite Reuters.
Președintele american Donald Trump și banca germană Deutsche Bank au dezmințit luni informațiile apărute în ajun în cotidianul american The New York Times conform cărora mai mulți salariați ai băncii au recomandat în 2016 și 2017, fără niciun ecou, ca o serie de tranzacții implicând societăți controlate de Trump să fie semnalate Ministerului american de finanțe, care coordonează lupta împotriva delictelor financiare, relatează Reuters și AFP.
Fondurile de investiții cu capital german, cei mai râvniți jucători în orice piață imobiliară matură, se feresc de plasamente în România de teamă că istoria din timpul crizei se va repeta. Lipsa lor ține departe și alte categorii de investitori, iar efectul este lichiditatea scăzută a pieței locale și proprietăți cu valori mult sub așteptările dezvoltatorilor.
Primele două bănci germane, Deutsche Bank și Commerzbank, au anunțat joi în mod oficial că au pus capăt discuțiilor demarate la mijlocul lunii trecute în vederea unei fuziuni care ar fi dat naștere unui gigant bancar german, transmit Reuters și AFP.
Deutsche Bank a început să trimită justiției new-yorkeze documente privind finanțarea unor proiecte ce au legătură cu Donald Trump, ca răspuns la o citație, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată dosarului.
Freshfields și Allen & Overy au obținut o victorie pentru clienții lor într-un proces care durează de opt ani și presupune un împrumut de 300 milioane dolari și swap pe rata dobânzii.
Aleși democrați americani care anchetează cu privire la finanțele lui Donald Trump au anunțat că au cerut mai multor bănci - inclusiv băncii germane Deutsche Bank - să-i prezinte documente în cadrul unei proceduri distincte de ”ancheta rusă”, de-acum închisă, relatează AFP.
Acțiunile europene au închis în scădere ședința de luni, după ce, la jumătatea săptămânii trecute, au urcat până aproape de maximul ultimelor 8 luni. Problemele constructorului american Boeing se reflectă și în cotațiile furnizorilor europeni.
Banca italiană UniCredit pregătește o ofertă de preluare a unei participații de control la Commerzbank, mărind presiunile asupra planului Deutsche Bank pentru o fuziune cu banca germană concurentă, potrivit unui articol publicat joi de publicația Financial Times, transmite Reuters.
Luni, două dintre cele mai mari bănci din Germania, Deutsche Bank și Commerzbank au anunțat că discută o potențială fuziune, confirmând speculațiile din presă.
Acțiunile Deutsche Bank și Commerzbank sunt în creștere puternică luni, după ce, în weekend, cele două bănci germane au anunțat că negociază o posibilă fuziune, confirmând informațiile vehiculate intens în ultimele luni.
Fuziunea dintre Deutsche Bank și Commerzbank ar putea pune în pericol 20.000 de locuri de muncă, a declarat luni liderul sindicatului Verdi, Frank Bsirske, publicațiilor germane Stuttgarter Zeitung și Stuttgarter Nachrichten, transmite Reuters.
Deutsche Bank și Commerzbank, cele mai mari bănci germane în funcție de valoarea activelor, au anunțat, duminică, că discută o potențială fuziune, confirmând speculațiile din presă.
Consiliul de administrație al Deutsche Bank ar fi acceptat să discute cu Commerzbank despre fezabilitatea unei fuziuni, a declarat duminică o persoană apropiată situației, transmite CNBC.
Directorii generali ai Deutsche Bank și Commerzbank au reluat discuțiile pentru o posibilă fuziune a celor mai mari două bănci din Germania, potrivit unor persoane apropiate situației, citate de revista Focus, transmite Reuters.
Deutsche Bank a raportat vineri un profit net de 341 milioane euro în 2018, acesta fiind primul rezultat pozitiv anul înregistrat de cea mai mare bancă comercială din Germania după 2014, informează Reuters.
Directorii Deutsche Bank iau în considerare posibilitatea unei fuziuni cu băncile franceze BNP Paribas sau Société Générale, ceea ce ar aduce împreună diviziile lor de investiții bancare, iar suprapunerile la diviziile de retail ar fi reduse, potrivit publicației Handelsblatt.
Două dintre cele mai puternice comisii parlamentare americane, aflate din ianuarie în mâinile democraților, au cerut de la Deutsche Bank informații cu privire la relațiile sale de afaceri cu președintele Donald Trump, informează AFP.