Dezvoltatorul imobiliar H4L Development, controlat de familia Bîlteanu, își pregătește intrarea pe sectorul de retail al pieței imobiliare cu o primă galerie comerciale amplasată pe o parte din fosta fabrică Energo-Reparații din zona Fizicienilor a Sectorului 3 București. Investitorul a vândut și terenul pe care s-au construit Kaufland și Lidl, ce vor mărgini galeria comercială, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Omul de afaceri irakian Tomah Kahled (60 de ani), proprietarul complexului comercial Sir din București, a scos la vânzare proiectul rezidențial pregătit pe terenul fostei întreprinderi Energo-Reparații de lângă parcul Carol din centrul Bucureștiului din cauza blocajului apărut la nivelul primăriei privind aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ), potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. El nu a renunțat la varianta dezvoltării proiectului.
Centrul Infotrafic anunță că circulația pe Autostrada Soarelui, sensul către Capitală, se va închide în următoarele șapte nopți pentru lucrări.
Ford le cere proprietarilor a 350.000 de vehicule din SUA să le ducă la dealeri pentru reparații, în cadrul a trei campanii de rechemări, iar dintre acestea aproximativ 39.000 trebuie parcate în aer liber din cauza riscului ca motoarele să ia foc, transmite Reuters.
La fel ca Apple și Samsung, Google le va vinde utilizatorilor tot ce au nevoie pentru a-și repara singuri smartphone-urile în cazul unei defecțiuni.
Tehnicienii Apple și cei ai service-urilor autorizate au primit instrucțiuni prin care li se cere să refuze repararea iPhone-urilor marcate ca pierdute în registrul GSMA.
Omul de afaceri Adrian Popa, fiul fostului președinte AVAS Stan Popa, pregătește un proiect rezidențial, cu un potențial de sute de apartamente, în locul halelor fostei fabrici Energo-Reparații din zona Fizicienilor a Sectorului 3 București, zonă care începe să treacă de la caracterul industrial la cel comercial, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Unitatea 1 a centralei nucleare Cernavodă va fi oprită în mod controlat in seara zilei de miercuri, 29 decembrie 2021, pentru realizarea unor lucrări de reparație la un paratrăsnet montat pe unul din stâlpii liniei de evacuare a puterii reactorului, a transmis operatorul centralei, compania de stat Nuclearelectrica (SNN).
În curând, smartphone-urile Apple vor afișa un istoric al reparațiilor, unde utilizatorii vor putea vedea ce componente au fost schimbate și din ce surse au provenit acestea.
Producătorul iPhone-ului a demarat un nou program gratuit de reparare, de data aceasta pentru două modele din seria iPhone 12, din cauza unor probleme cu sunetul.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că se reiau lucrările de reparații pe Autostrada Soarelui și se impun restricții de circulație până la finalul lunii noiembrie.
Reparația autovehiculelor asigurate RCA a crescut, în medie, cu 7,5% în ultimele șase luni, arată o analiză realizată de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR).
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că joi vor reîncepe lucrările de reparații pe autostrada A2, astfel că pe sectorul București-Fundulea, astfel că traficul va fi deviat de pe o cale pe alta și se vor institui restricții de viteză. Totodată, se închide nodul rutier de acces în localitățile Cernica și Bălăceanca și se restricționează circulația pe breteaua de ieșire din A2 în DN Centura București. Lucrările ar urma să dureze până spre finalul lunii mai
Renault a încheiat un parteneriat cu producătorul de componente Faurecia, pentru zona de electronice auto, care vizează reparațiile în toată Europa.
Airbus Helicopters Romania a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația pentru serviciile de reparații la elicopterele din flota Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Estimat la 33,27 milioane de euro, fără TVA, pentru 4 ani, contractul a fost atribuit pentru 36,55 milioane de euro, fără TVA.
Scopul este "depistarea defectelor produse de vibrații și invizibile ochiului uman la echipamente rotative, sisteme de conducte, structuri, prin amplificarea mișcării vibratorii produse de acestea la un nivel vizibil ochiului uman", potrivit documentației elaborate de companie.
Producătorul iPhone-ului a anunțat un program de reparații pentru căștile AirPods Pro care suferă de anumite defecte tehnice, reparații care vor fi făcute gratuit chiar dacă produsele au ieșit din garanție.
Airbus Helicopters Romania a depus singura ofertă pentru furnizarea de servicii de reparații a elicopterelor din flota Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, contract estimat la 33,27 milioane de euro, fără TVA, pentru 4 ani.
Datoriile Termoenergetica față de producătorul de energie electrică și termică Elcen au ajuns la 400 milioane de lei, situație ce pune în pericol furnizarea agentului termic în sezonul rece viitor, arată Elcen într-un comunicat, în care precizează că fără lucrări de reparații, rețeaua operată de Termoenergetica a ajuns la pierderi de 2.200 de tone de apă fierbinte pe oră, în pământ prin găurile din conducte.
Toți dealeri BMW din România derulează, până la finele acestui an, o campanie pentru oferte de piese și service dedicată modelelor produse înainte de 31 decembrie 2015. Constructorul german de autovehicule consideră că standardele experiența premium nu trebuie oferite doar prin calitatea automobilelor, ci și prin adaptarea servicilor și ofertelor, iar aceasta nu doar pentru clienți care dețin modele noi.
Consiliul Concurenței s-a autosesizat și a declanșat o anchetă pe piața firmelor care asigură servicii de întreținere și reparare a autovehiculelor. Autoritatea verifică posibile înțelegeri între aceste firme privind stabilirea prețurilor pe piață, relevă un document oficial analizat de Profit.ro.
Apple a lansat și în România un program prin care oferă furnizorilor de reparații independenți acces la componente originale și alte resurse pentru repararea dispozitivelor iPhone, la aproape un an de la introducerea programului în SUA.
După luni de zile de acuzații nefondate și calomnii, Euroins România Asigurare Reasigurare SA nu are altă opțiune decât să facă publică o comparație între tarifele facturate de Autocar și service-urile asociate care atacă societatea de asigurări de mai mult timp, respectiv costurile listate de alte service-uri similare din România.
Circa 1400 de angajați din totalul de 1500 ai companiei de reparații și revizii locomotive SCRL au declanșat un protest la nivel național, cerând un nou contract de mentenanță cu CFR Călători și recuperarea unor drepturi bănești de 12 milioane lei, a afirmat, joi, pentru News.ro, directorul general al SCRL - divizia de reparații și revizii locomotive a CFR Călători, Cristian Coconașu, care speră ca negocierile purtate în prezent cu CFR Călători să ducă la o deblocare rapidă a situației.