După o lună de declin, care părea să anunțe o scădere a cererii pentru automobilele mărcii, Dacia a reușit o nouă creștere în Germania, pe o piață care pare că și-a revenit și a înregistrat o majorare substanțială în luna august.
Vânzările de automobile noi din Spania au continuat să crească și în luna august, deși este o perioadă de concedii, însă ritmul a fost mult sub creșterea anuală. Modelul Dacia Sandero, care este în acest an cea mai cumpărată mașină din această țară, a fost depășit surprinzător de un automobil al mărcii MG.
Dacia Sandero a fost a doua cea mai vândută mașină în luna iulie, în Europa, și își păstrează prima aceeași poziție în clasamentul european, în acest an, potrivit celor mai noi date analizate de Profit.ro. O veste bună vine și de la Craiova, unde se produce SUV-ul Ford Puma, care a urcat în Top 10 și are o creștere foarte mare.
Nissan a înregistrat o scădere surprinzătoare a vânzărilor în luna iulie, deși situația pe marile piețe este una pozitivă în ultimele luni. Situația este cauzată în special de modificările de raportări din China, unde afacerile cu vehicule comerciale au fost transferate către Dongfeng.
Marca Dacia a înmatriculat în luna iulie un volum mai mic decât media înregistrată în primele șase luni ale anului și a marcat o creștere sub media pieței, ceea ce s-a concretizat într-o scădere ușoară a cotei de piață în luna a șaptea. Evoluția sugerează o încetinire a vânzărilor mărcii odată cu scăderea cererii de automobile noi din Europa.
Investitorii străini au renunțat la acțiunile de top din China în timpul celei mai lungi perioade de retrageri înregistrate vreodată, semn că nici liderii industriei naționale nu mai sunt în grațiile lor, pe măsură ce criza imobiliară din a doua mare economie a lumii se adâncește.
Vânzările Tesla de pe piața europeană au continuat să fluctueze, așa cum se întâmplă încă de la lansarea mărcii pe această piață, în funcție de ritmul de producție și, mai ales, de cel al livrărilor bazate pe transportul maritim. Din acest motiv, marca chineazscă MG, deținută de grupul SAIC, a depășit în premieră vânzările Tesla, în Europa.
Compania de stat Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România și totodată cel mai mare furnizor de curent electric din piața concurențială, listată triumfal luna trecută la Bursa de Valori București (BVB), a vândut o cantitate totală de energie de 11.460 GWh în prima jumătate a anului, din care 10.625 GWh din producția proprie și 835 GWh din achiziții de la terți.
Producătorul de cosmetice de lux Estee Lauder estimează că va realiza vânzări și un profit anual sub estimări, indicând o revenire mai lentă decât se aștepta a activității sale de turism, în principal în Asia, și cererea în scădere în Statele Unite, avertisment care a dus vineri la un declin al acțiunilor sale cu 3%, transmite Reuters.
Dacia Sandero își recucerește poziția de lider al vânzărilor de autoturisme din Europa, în acest an, după ce prinicipalul rival în materie de vânzări, Tesla Model Y, a dispărut pur și simplu din clasament, în iulie.
Constructorul japonez Mazda a anunțat rezultatele financiare și comerciale pentru primul trimestru al anului fiscal japonez, martie – iunie, cu creșteri importante atât la nivel global, cât și pe piața din Europa, unde criza de semiconductori afectase rezultatele semnificativ, în 2022.
Vânzările cu amănuntul din SUA au crescut peste așteptări în iulie, deoarece americanii au făcut mai multe achizițiile online și au luat masa mai mult în oraș, sugerând că economia a continuat să se extindă la începutul celui de-al treilea trimestru, ținând la distanță recesiunea, transmite Reuters.
După un an în care producătorul american Tesla a condus vânzările de mașini electrice pe piața din Germania, constructorul german Volkswagen a reușit să-și spele imaginea și să vândă mai multe automobile electrice decât rivalul său.
Vânzările de autovehicule la nivel global au crescut în acest an, în primele șase luni, ca urmare a ieșirii din criza de semiconductori, potrivit datelor cumulate din regiuni, consultate de Profit.ro, dar creșterea rămâne una redusă, ca urmare a unor rezultate negative pe unele dintre piețe și a încetinirii cererii.
Modelul Dacia Duster, construit în România, la Mioveni, a fost în primele șase luni ale acestui an al treilea cel mai vândut SUV din Europa, din clasa sa, fiind totodată cel mai cumpărat SUV de către persoanele fizice. La rândul lui, Ford Puma, construit la Craiova, a reușit să țină aproape de Duster și a fost al cincilea cel mai vândut SUV.
După un an cu probleme serioase cauzate de criza de semiconductori, la finalul altor doi ani cu dificultăți generate de pandemie, piața de autovehicule comerciale dă semne de revenire solidă, inclusiv în România, în prima parte a acestui an.
Vânzările modelului Dacia Sandero în Spania au un nivel foarte bun în acest an, unul mai puțin așteptat, în special de concurenții săi. În iulie, mașina fabricată în Maroc și la Mioveni și-a depășit rivalii la o distanță apreciabilă.
Vânzările Dacia din Germania au frânat în luna iulie, pe fondul scăderii comenzilor din industria auto. Rezultatul mărcii românești este deocamdată în contrast cu cel al pieței germane, care continuă să crească.
BMW a reușit o jumătate de an „la nivelul așteptărilor”, cu o creștere semnificativă a veniturilor, în special ca urmare a consolidării afacerii din China, Brilliance Automotive, dar și pe fondul creșterii prețurilor. Trimestrul al doilea a adus o încetinire a acestui proces, cauzată mai ales de ratele de schimb valutar.
Grupul maghiar MOL a înregistrat în primul semestru al acestui an un volum record de vânzări de carburanți în benzinăriile din România pentru această perioadă a anului, cu aproximativ 1,65% superior recordului istoric precedent, înregistrat în primul semestru al anului 2021, în pofida reducerii numărului de stații de la 255 la 248, potrivit datelor consultate de Profit.ro.
Directorul general al Societe Generale, Slawomir Krupa, a semnalat că este posibil să restrângă sau chiar să renunțe la unele activități, ca parte a unei revizuiri strategice a grupului bancar, pe care urmează să o prezinte luna viitoare.
BMW Group și-a actualizat perspectivele pentru anul 2023, ca urmare a performanțelor din prima jumătate a anului. Compania mizează pe „o creștere solidă” a vânzărilor până la finalul anului.
Vânzările record al mărcii italiene Lamborghini l-au determinat pe CEO-ul acesteia, Stephan Winkelmann, să spere la un volum de asemenea istoric, cu o depășire în premieră a pragului de 10.000 de mașini.
Grupul auto Stellantis, format din fuziunea PSA – FCA, a înregistrat o creștere de aproape 10 procente în primul semestru al acestui an, ca urmare a revenirii producției și livrărilor din criza de semiconductori, dar volumul rămâne la un nivel modest comparativ cu performanețele anterioare fuziunii.
Piața auto din China continuă să dea bătăi de cap constructorilor auto, din cauza scăderilor înregistrate în ultimele luni. În iulie, vânzările au scăzut pentru a doua lună consecutivă.