Canada este dispusă să acorde stimulente de producție de până la 15 miliarde de dolari canadieni (11,3 miliarde USD) pentru o fabrică de baterii pentru vehicule electrice a Stellantis-LG, depășind un acord cu Volkswagen, în timp ce Ottawa concurează cu Washingtonul pentru a atrage proiecte majore de tehnologie curată, transmite Reuters.
Stellantis a lansat o nouă divizie de business, Free2move Charge, o structură care se va ocupa de activități de încărcare și management al energiei. Prima piață va fi SUA, urmată apoi de Europa.
Anunțată în urmă cu doi ani, odată cu prezentarea strategiei post-fuziune, noua platformă STLA Medium dedicată mașinilor compacte și medii a grupului Stellantis vine cu performanțe notabile dar cu o arhitectură considerată învechită.
Producătorul auto Stellantis va investi până la 200 de milioane de euro pentru a se asigura că fabrica sa italiană Mirafiori, sediul istoric al mărcii Fiat și cea mai veche fabrică auto din Europa, rămâne una dintre locațiile sale principale pentru ceea ce numește programul său ”campus verde”, transmite Reuters.
Compania australiană Kuniko a anunțat că a semnat un acord de investiții în acțiuni cu producătorul auto Stellantis, pentru a sprijini dezvoltarea proiectelor sale norvegiene legate mineritul metalelor pentru baterii, transmite Reuters.
Stellantis va concedia circa 300 de persoane odată cu închiderea fabricii pe care o deține în regiunea Vienei, în Austria, în care producea cutii de viteze pentru mărcile sale. Fabrica a aparținut în trecut de marca Opel, în vremea în care marca făcea parte din General Motors.
Producătorul de automobile Stellantis și compania Foxconn, care asamblează iPhone-uri pentru Apple, au creat o companie mixtă la care vor fi parteneri egali, pentru a proiecta și vinde semiconductori pentru industria auto din 2026, transmite Reuters.
Stellantis va prezenta în octombrie un nou vehicul propulsat electric marca Citroën.
Divizia de investiții a grupului auto Stellantis a ajuns la 11 parteneriate strategice, din care 10 startup-uri și un fond de capital de risc care au ca obiect de activitate mobilitatea. Trei dintre proiectele în care s-a investit se lansează chiar în acest an.
Un aparat de zbor cu motor electric și capabil să decoleze vertical va fi prezentat în Europa de Stellantis, în cadrul salonului aviatic din Bourget. Vehiculul va fi produs începând in 2025 și va putea fi folosit ca aerotaxi în zonele urbane.
Constructorul auto Stellantis, un conglomerat de mărci format prin fuziunea Peugeot - Citroen și Fiat – Chrysler, a anunțat o serie de schimbări importante la nivelul de top management, care „urmează logica de matrice a organizației”.
Constructorul franco-italian Stellantis și compania belgiană Galloo au anunțat un parteneriat destinat reciclării, reutilizării și refabricării componentelor mașinilor electrice, inclusiv a bateriilor. Trei unități de reciclare vor fi construite, în Franța, Belgia și Luxemburg, în prima fază.
Stellantis, Mercedes-Benz și TotalEnergies au inaugurat prima fabrică de baterii dezvoltată de Automotive Cells Company (ACC), în Franța. Urmează încă două uzine similare, una tot în Franța și cealaltă în Germania.
Stellantis va investi într-o nouă companie dedicată producției de baterii, de data aceasta însă una care încearcă să dezvolte o nouă chimie a bateriilor, bazată pe combinația litiu – sulf, care ar putea contribui la reducerea dreastică greutății bateriilor actuale.
Fiat a fost cea mai vândută marcă a grupului Stellantis în 2022, chiar dacă brandul italian a înregistrat una dintre cele mai slabe performanțe din istoria sa. De altfel, datele cumulate ale mărcilor care astăzi formează grupul Stellantis arată că 2022 a fost cel mai slab an, din punct de vedere al vânzărilor, din ultimele două decenii și jumătate.
Grupul auto Stellantis a decis să finanțeze proiectul Archer Aviation care urmărește producția unui avion electric cu decolare și aterizare verticală, destinat transportului urban. Aparatul va putea traversa zonele urbane în cel mult 10 minute.
După apelul făcut de Stellantis, Ford și producătorii de automobile din Germania se aliniază și ei solicitărilor făcute autorităților din Marea Britanie, pentru a modifica sau măcar amâna prevederile vamale post-Brexit. În caz contrar, ei amenință cu închiderea de fabrici.
Directorii de la Stellantis, gigantul auto din spatele unor mărci precum Peugeot, Chrysler și Citroën, s-au întâlnit cu miniștrii din Marea Britanie pentru a-i avertiza că acordurile comerciale post-Brexit îi pun într-un pericol grav operațiunile sale în țară, transmite CNB
Constructorul auto Stellantis a semnat un acord obligatoriu cu Faurecia și Michelin pentru preluarea unei treimi din acțiunile companiei de mobilitate Symbio.
Stellantis a anunțat că a reușit să-și majoreze veniturile nete în primele trei luni ale acestui an, odată cu creșterea vânzărilor grupului, după ce anul 2022 fusese marcat de profituri record, dar de scăderi ale vânzărilor pe fondul crizei de semiconductori.
Stellantis, compania mamă a Chrysler, a declarat că oferă pachete de plecare voluntară pentru 33.500 de angajați din SUA, deoarece încearcă să eficientizeze operațiunile, transmite Reuters.
Robert Palmer, directorul financiar al unuia dintre cele mai mari grupuri auto, Stellantis, a părăsit compania din motive necomunicate, iar șefii Stellantis au găsit un înlocuitor în persoana lui Natalie Knight, care este în acest moment director financiar al Ahold Delhaize.
Acțiunile Tesla s-au corectat cu peste 9% joi, antrenând scăderi importante pentru companiile auto rivale, în contextul în care Elon Musk a indicat că producătorul de mașini electrice va continua să reducă prețurile pentru a stimula cererea, în pofida impactului asupra profitabilității.
Stellantis a anunțat că acționarii companiei au aprobat în AGA din 13 aprilie toate hotărârile prezentate de board-ul companiei, inclusiv distribuirea de dividende către acționari, în valoare de peste 4 miliarde de euro.
Marca Citroen va fi condusă de la 1 martie de actualul director de vânzări și marketing al grupului Stellantis. Numirea vine după plecarea neașteptată a lui Vincent Cobee.