Nissan a anunțat oficial programarea unei adunări generale a acționarilor extraordinară, în aprilie, pentru a vota noile schimbări, inclusiv excluderea lui Carlos Ghosn și Greg Kelly din Consiliul de Administrație.
Fostul ministru francez al Justiției, Rachida Dati, ar fi primit 600.000 de euro de la Renault-Nissan pe când era eurodeputat, ea fiind remunerată prin filiala de la Amsterdam pentru serviciile sale de avocat, scrie L'Express.
Alianța Renaut Nissan Mitsubishi a anunțat rezultatele cumulate ale celor trei companii - „world’s leading automotive alliance” cum se autodenumește - pentru 2018, un an care a zguduit din temelii alianța și a pus sub semnul întrebării existența ei, după ce și-a trimis propriul lider în închisoare.
Carlos Ghosn, fostul președinte Nissan și Renault, aflat în arest preventiv de mai bine de două luni, a acordat primul interviu publicației financiare Nikkei, care a reușit să obțină aprobare de la autorități.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus ziariștilor, în timpul vizitei în Egipt, că apreciază că arestul la care este supus Carlos Ghons în Japonia este „prea lung și prea greu”.
Nissan Motor a anunțat, imediat după alegerea noului președinte al Renault, că va programa o întâlnire extraordinară a acționarilor în luna aprilie, după ce timp de două luni a refuzat o astfel de adunare.
Hiroto Saikawa, șeful Nissan, crescut și instalat de Carlos Ghosn la conducere, dar și cel care a coordonat investigațiile care au condus la arestarea fostului președinte al companiei, a anunțat că va demisiona din funcție în curând, pentru a da o șansă companiei și Alianței pentru un restart.
Președintele încă în funcție al Renault, Carlos Ghosn, urmează să-și dea demisia, potrivit unor informații neoficiale, la solicitarea companiei, astfel încât Consiliul de Administrație să nu fie nevoit să-l demită.
Publicația japoneză Nikkei susține că delegația guvernului francez, prezentă la Tokyo pentru discuții pe tema Nissan, a informat guvernul japonez că dorește integrarea Renault și Nissan, cel mai probabil într-o companie holding, dar ministrul de finanțe francez dezminte informațiile și spune că nu sunt planuri în această direcție.
Ministrul de Finanațe francez, Bruno Le Maire, a cerut demiterea lui Carlos Ghosn de la conducerea Renault, într-o intervenție televizată. Guvernul Franței, cel mai puternic acționar al companiei, dorește o nouă conducere care să poată guverna pe termen lung Renault.
Judecătorii japonezi au respins cererea de eliberare pe cauțiune a lui Carlos Ghosn, depusă de avocații săi după prelungirea mandatului de arestare.
Carole Ghosn, soția președintelui Renault Carlos Ghosn, a trimis o petiție organizației Human Right Watch pentru a protesta față de condițiile „inumane și crude” în care este deținut soțul său și pentru a presa guvernul Japoniei să reformeze sistemul „draconic” de detenție.
Mouna Sepehri, mâna dreaptă a lui Carlos Ghosn, cea care conduce cabinetul CEO-ului Renault și este în același timp secretar general al Consiliului de Adminstrație, este acuzată că a primit, sub semnătura lui Carlos Ghosn și Greg Kelly, suma de 500.000 de euro, prin intermediul firmei Renault Nissan BV înregistrată în Olanda, ca plăți suplimentare neoficiale. Cei de la Renault susțin că totul a fost legal.
Judecătorii japonezi au respins apelul făcut de avocații lui Carlos Ghosn la decizia de prelungire a mandatului de arest preventiv, care expiră vineri 11 ianuarie. Este așteptată și o nouă prelungire a acestuia.
Carlos Ghosn a apărut în fața judecătorilor și a unei săli în care s-au aflat doar 14 persoane civile, alese dintr-un val de peste 1000, aflate la intrarea în tribunal, după cum scrie cotidianul japonez Asahi. Ghosn a respins acuzațiile legate de transferul pierderilor personale în contul Nissan. Aceasta este acuzația curentă pentru care este arestat.
Procedurile vechi de un secol în justiția japoneză stabilesc că un arestat care apare în fața judecătorilor pentru a fi audiat trebuie să fie încătușat și ținut de o frânghie în jurul taliei. Așa va fi prezentat și fostul președinte al Nissan, unul dintre cei mai bine plătiți executivi ai lumii, până în noiembrie anul trecut.
Carlos Ghosn și avocații săi au cerut judecătorilor o audiere în ședință publică pentru a asculta acuzațiile care îi sunt aduse și pentru care este ținut în arest. Judecătorii au aprobat cererea, anunțând că audierea va avea loc marțea viitoare, după cum scrie presa japoneză.
Sindicatul din Renault, parte a gigantului Confédération générale du travail (CGT), pune presiune pe șefii companiei și cere mai multă transparență în privința relației cu Nissan și, în special, în ceea ce privește Renault Nissan BV, compania olandeză sub umbrela căreia se drulează activitatea Alianței Renault Nissan Mitsubishi.
Șefii Nissan au luat măsuri imediat după eliberarea directorului Greg Kelly din arestul preventiv. Toți angajații companiei japoneze au primit un e-mail prin care li se cere să nu ia legătura cu Kelly și nici cu Ghosn, în cazul în care și acesta va fi eliberat.
Greg Kelly, fostul director administrativ al Nissan, omul de încredere al lui Carlos Ghosn în Consiliul de Amdinistrație și complicele acestuia, potrivit procurorilor japonezi la faptele de care Ghosn este acuzat, a fost eliberat din arest pe cauțiune.
Procurorii japonezi au emis un nou mandat de arestare pe numele lui Carlos Ghosn după ce judecătorii deciseseră cu o zi înainte să nu prelungească mandatul existent. Procurorii l-au acuzat pe fostul președinte Nissan de alte fapte, pentru a-și justifica arestarea.
Judecătorii din Tokyo au decis să nu prelungească mandatul de arestare al lui Carlos Ghosn și fostului director, Greg Kelly, deși toată lumea se aștepta ca decizia să fie de menținere a arestului. Ghosn ar putea fi eliberat, dacă procurorii nu emit un nou mandat, pe o acuzație nouă.
Renault își urmează planul prin care vrea să numească un nou membru în Consiliul de Administrație al Nissan, corespunzător procentului de acțiuni deținute în cadrul constructorului japonez. Reprezentantul Guvernului Franței în board-ul Renault susține că acest lucru se va întâmpla la viitoarea întâlnire a acționarilor.
Consiliul de Administrație al Nissan nu a reușit să-și aleagă un nou președinte, deși toată lumea se aștepta ca actualul CEO, Hiroto Saikawa, cel care l-a înfierat pe Carlos Ghosn pentru presupusele fapte, să preia funcția, mai ales că acesta figurează de mai multe zile pe site-ul companiei ca președinte. Executivul japonez a decis, în schimb, să meargă personal la întâlnirea cu șefii Renault, pentru a explica totul.
Renault a solicitat o întâlnire a tuturor acționarilor Nissan, părând să escaladeze tensiunile cu principalul său partener japonez, in urma scandalului provocat de arestarea președintelui și directorului general Carlos Ghosn, a declarat o sursă apropiată companiei, citată de Reuters.