
Într-un sector energetic cu importuri nete structurale și care a gâfâit în lunile de vară, Hidroelectrica vizează lucrări de ansamblu pentru hidroagregatele sale, a transmis, în cadrul Profit Energy.forum - Energia românească post-plafonare - Ediția a VIII-a, Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica. Unul dintre aceste echipamente a fost transportat de la Reșița la Porțile de Fier, unde urmează să fie pus în funcțiune.
Deși nu sunt clare perspectivele de listare la BVB, acțiunile băncii comerciale maib, din Republica Moldova, ar urma să dea oportunitate investitorilor de portofoliu de a capta din avansul economic al unui stat care se află în proceduri de pre-aderare la Uniunea Europeană.
Indicele BET a pierdut aproape o treime de procent și este pe o secvență negativă.
Deși vine cu o raportare slabă la S1, Prospecțiuni a semnat recent un contract major cu Romgaz.
Promovate la dobânzi cu puțin sub cele din ediția de vară, obligațiunile guvernamentale tranzacționabile la bursă destinate populației au o cerere robustă la deschiderea ofertei.
După finalizarea procedurii de squeeze-out, acționarii majoritari ai producătorului de materiale de construcții Cemacon delistează Cemacon Zalău.
Bursa românească a revenit în zona unei valori medii zilnice de tranzacționare specifice primilor ani ai deceniului, însă cu o protagonistă inedită.
Visual Fan, care pentru divizia solară are clienți majori precum Saint-Gobain sau Autoliv, își ameliorează profitabilitatea, în pofida unui ușor declin al afacerilor la S1.
Compania care operează lanțurile agro-alimentare Agroland care a vândut în aceste zile obligațiuni corporative în valoare de 6,92 milioane lei, afișează creșteri ale afacerilor și câștigului net la S1.
Indicele BET s-a depreciat pentru a 2-a sesiune consecutivă, însă pe volume foarte mici.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2489 | -0.0008 | -0.02 % |
| 1 USD | 4.5480 | -0.0144 | -0.32 % |
| 1 GBP | 6.1244 | -0.0074 | -0.12 % |
| 1 CHF | 5.6210 | -0.0093 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro