
Compania de IT Bittnet Systems plasează obligațiuni cu scadența la 4 ani, însă atrage mai puțin de jumătate din suma maximă țintită.
Piața de acțiuni din România are un debut pozitiv de săptămână, pe fondul unor tranzacții de 50 milioane lei.
Fosta SIF Transilvania încasează aproape 8 milioane lei vânzând un pachet majoritar la un emitent de pe piața AeRO.
Ultima sesiune de tranzacționare de la BVB a fost dominată de o vânzare majoră efectuată printr-o operațiune de tip ABB de acționarii principali ai celui mai mare developer imobiliar de la cota pieței de capital locale.
Vehiculele finanicare prin care Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu dețin pachete de acțiuni la principalul developer listat la BVB inițiază o operațiune de tip ABB prin care își vor reduce participația.
Societatea care fabrică berile Suceava și Călimani acordă un dividend cu randament de 2,4%.
Listată în anul 2021, compania Simtel Team care are una din cele mai perfomante acțiuni de pe piața AeRO, va realiza o centrală fotovoltaică în Satu Mare.
Bursa românească înregistrează cea de-a 3-a ședință consecutivă cu închidere „roșie”, de data aceasta însoțită de volume sporite.
A 2-a ediție din acest an a programului Fidelis relevă că investitorii subscriu cu precădere în euro și pe scadențe scurte.
KJK Balkan Holding, care are o participație de 10% la compania de servicii petroliere Rompetrol Well Services, solicită distribuirea unui dividend brut agregat de 0,1200 lei/acțiune. Într-un demers similar de acum 2 ani, finlandezii au obținut o repartizare de cash substanțială.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro