
Consiliul de Administrație al Electroaparataj a convocat deja, pentru 10 iunie, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, având pe ordinea de zi un vot privind lichidarea societății. Cu pierderi în ultimele 2 exerciții financiare, societatea a găsit un nou factor de precipitare într-o grevă declanșată recent.
După ce a acumulat dețineri de peste 5% la transportatorii energetici Transgaz și Transelectrica, fondurile de pensii NN au atins acest prag și la Sphera Franchise Group, cea care deține KFC și Pizza Hut.
După ce proiectul de aducere la cota Bursei a producătorului național de energie hidro a fost amânat succesiv, iar reprezentanții pieței de capital iau în considerare o perspectivă tot mai îndepărtată, un document guvernamental pentru anii 2019-2022 reia varianta plasării pe bursă a 10% din acțiunile Hidroelectrica.
Indicii principali ai bursei românești au pierdut peste jumătate de procent într-o sesiune în care activitatea de tranzacționare s-a apropiat de echivalentul a 10 milioane de euro. Pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO au fost schimbate aproape 2% din acțiunile Intercontinental București.
Deși au avut recent majorări salariale, muncitorii de la Electroaparataj au intrat în grevă. Conducerea companiei denunță acțiunea „distrugătoare” a sindicatului Valahia, iar acționarii urmează să fie convocați pentru a vota dizolvarea voluntară a societății.
Contrar uzanțelor pieței, producătorul de instalații industriale AAGES Târgu Mureș propune o majorare de capital cu un preț de 3,30 lei/acțiune, cu 10% peste prețul de piață. Decizia vine în contextul în care compania urmărește extinderea capacităților de producție, iar prețul reprezintă și un angajament al acționarului majoritar care vede mai sus valoarea companiei. Efectul de tractare a fost, însă, redus în sesiunea de ieri.
După o sesiune „verde”, indicele reprezentativ BET al Bursei de Valori București s-a stabilizat cu doar 0,01 puncte sub nivelul de la care a început picajul din decembrie.
Indicii principali de la Bursa de Valiori București au pierdut 3 sferturi de procent într-un context de aversiune la risc al investitorilor de pe piețele mari alimentate de perspectiva escaladării războiului tarifar dintre SUA și China. Jucătorii activi în piața locală nu s-au precipitat cu ordine de vânzare, însă prețul a fost plătit prin lichiditatea mică.
Acționarii Zentiva România au aprobat o majorare de capital social cu aport în numerar. Cea mai importantă contribuție ar urma să vină de la acționarul majoritar, astăzi controlat de fondul american de investiții Advent.
Piața locală de acțiuni a depășit valorile la care se tranzacționa înainte de promovarea ordonanței de urgență cu prevederi-șoc pentru mediul corporativ, mișcare confirmată prin mai multe sesiuni cu schimburi peste acest reper. Totuși, volumele au fost slabe, arătând încă o încredere slabă a investitorilor.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2310 | -0.0070 | -0.13 % |
| 1 USD | 4.5091 | -0.0033 | -0.07 % |
| 1 GBP | 6.0498 | -0.0102 | -0.17 % |
| 1 CHF | 5.6723 | -0.0168 | -0.30 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro