
Pentru mai mult de două treimi din suma de 300 milioane lei atrasă prin emisiunea de obligațiuni a Băncii Internaționale de Investiții, entitate cu sediul la Moscova, instituția de credit are deja proiecte spre aprobare, spune Alexandru Florescu, președinte adjunct al entității. Din emisiunea precedentă de 111 milioane lei, au fost finanțate investiții ale BT Leasing, Romcab, Agricover, Avicola Buzău, Fabrica de Lapte din Brașov și a fost sprijinită indirect capitalizarea societății de asigurări Euroins.
Cu o zi înainte de data de referință pentru AGEA din 11 octombrie, schimburile cu titluri FP s-au ridicat la 4,30 milioane euro, mai mari decât întreg rulajul pieței de acțiuni din unele ședințe de tranzacționare. Închiderea a fost sub referință, într-o zi cu „verde” la BVB și pe piețele europene.
Ideea că nu au destui bani și percepția că au informații insuficiente sunt principalele elemente care îi determină pe români să rămână departe de lumea investițiilor, spune șeful celui mai mare administrator de active din industria fondurilor mutuale.
Georgiana-Narcisa Moșoiu a fost numită director general al companiei THR Marea Neagră, din portofoliul SIF Transilvania, în contextul în care operatorul hotelier raportase pierderi semestriale de 8,40 milioane lei.
Piața creditului este puternic afectată de problemele Deutsche Bank, iar companii de renume își amână exercițiile de piață prin care voiau să atragă finanțare invocând incertitudinile din piețe.
Banca Internațională de Investiții (IIB), organizație internațională cu sediul la Moscova, a atras pe Bursa de Valori București o finanțare de 300 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni cu maturitate de 3 ani și dobândă anuală de 3,4%. Astăzi au fost listate și titlurile corporative Bittnet Systems (BNET), companie din domeniul IT de pe piața AeRO în valoare de 4,18 milioane lei, în timp ce surse din piață au confirmat închiderea cu succes a subscrierilor pentru emisiunea de 5 milioane lei în vederea finanțării subsidiarei Itagra pentru achiziția de terenuri agricole.
După știrile negative din ultimele zile, titlurile Romgaz au coborât la cele mai coborâte niveluri din ultima lună și jumătate, cotația fiind cu numai 5,58% peste minimul de la listarea acestui emitent, consemnat în luna mai. Știrile privind o plată a ELCEN de 6 milioane lei și semnarea unor contracte însumate de 30,58 milioane lei cu CE Hunedoara nu au fost în măsură să oprească tendința de depreciere.
Candidatul Partidului Republican la Președinția SUA, Donald Trump, afirmă că prețurile acțiunilor nu reflectă o robustețe a economiei americane, ci stimulentele induse de banca centrală. De îndată ce aceasta va ridica dobânzile, bursa se va prăbuși. „Suntem într-un balon speculativ mare, umflat și urât”, spune acesta.
Indicele reprezentativ de la BVB a pierdut azi 0,65%, într-o zi negativă pe piețele europene. Declinul titlurilor Deutsche Bank cu peste 7%, la minimul istoric, turbulențele din piața financiară a Turciei după retrogradarea la „junk” a ratingului de țară de către agenția Moody’s și aversiunea față de acțiunile petroliere au alimentat vânzările de la București.
Turcia se confruntă cu un nou șoc în piața financiară, după ce a primit vineri un calificativ din afara recomandărilor de investiții din partea agenției de rating Moody’s. Lira a pierdut mai mult de jumătate de procent față de dolar, costurile de împrumut ale statului s-au majorat, iar bursa locală scade cu peste 4%.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro