
Faza de avânt a ciclului economic încă nu a venit, spune Adrian vasilescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale. Abia aceasta va aduce și o majorare a nivelului de trai.
Boromir Ind a achiziționat pachete de acțiuni în valoare de 14,68 milioane lei (3,29 milioane euro) la Boromir Prod, reprezentând 21% din titlurile companiei. Vânzătorii sunt entități din cadrul grupului Banca Transilvania și BRK Financial Group care au încasat 8,79 milioane lei și, respectiv, 5,08 milioane lei.
Fostul guvernator al băncii centrale din Luxemburg Yves Mersch, actualmente membru în boardul BCE, spune că instituția pe care o reprezintă ar trebui să lucreze numai cu instrumente care să confere încredere în monedă. „Nu putem să ne îndeplinim mandatul cu ecuații matematice”, avertizează el.
Analiști citați de Reuters afirmă că Banca Centrală Europeană ar putea în curând să urmeze exemplul Băncii Japoniei și să înceapă să facă achiziții în piețele de equities, pe baza emisiunii de monedă.
Indicele BET de la BVB se regăsește la finele sesiunii de astăzi pe aceeași valoare ca la finele anului trecut, la capătul săptămânii în care s-a încheiat recuperarea prăbușirilor cotațiilor din ianuarie-februarie. Analistul financiar Radu Ciofu crede că elanul post-Brexit va continua în piețele internaționale, astfel încât și la București să avem aprecieri de 3-4% pe termen scurt.
Banca elvețiană de investiții UBS și-a redus dramatic activitatea de tranzacționare din America de Nord. Imagini publicate de portalul financiar Zero Hedge arată un tablou dezolant al zonei de trading din New York a instituției de credit, departe de frenezia și aglomerația locului de dinaintea crizei finanicare din 2007-2008.
Piața bursieră românească a ezitat astăzi în zona topului anual, indicele BET corectându-se ușor, pe fondul unei activități de tranzacționare foarte slabe. Lichiditatea va fi antrenată abia la conturarea unei direcții clare a piețelor externe și la revenirea în piață a banilor din ofertele publice de la Albalact și Fondul Proprietatea, spune un trader.
După ce a ajuns la o capitalizare bursieră de aproape 2 miliarde euro, Banca Transilvania a fost inclusă în structura indicelui care măsoară evoluția piețelor principale din Europa de Est al Bursei de la Frankfurt. Astfel, instituția de credit este socotită printre cele mai importante 50 de companii listate din regiune.
Compania coreeană de shipping Hanjin s-a pus sub protecția legii falimentului, în condițiile în care băncile i-au retras sprijinul, neîncrezătoare că datoria echivalentă cu 5,5 miliarde dolari a societății este sustenabilă. Navelor consorțiului maritim li se refuză intrarea în porturi.
Indicele BET al celor mai tranzacționate titluri de la BVB a urcat pe un nou maxim al anului, într-un moment în care principalele burse se află în declin.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | +0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.5389 | -0.0086 | -0.19 % |
| 1 GBP | 6.1375 | +0.0044 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.5819 | -0.0165 | -0.29 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro