
O adoptare de către Parlament a proiectului de lege pentru eliminarea exceptării creditelor ipotecare contractate prin programul Prima Casă de la posibilitatea de stingere prin darea în plată a imobilelor astfel achiziționate vadetermina băncile să se îndrepte împotriva statului pentru executarea garanției de 50% prevăzute de program, ceea ce va pune presiune pe finanțele publice, a transmis, la Profit Financial Forum, directorul general al BRD, Francois Bloch.
Sindicatul din Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU) București și mai mulți șefi din cadrul Administrației au cerut suspendarea hotărârii CGMB din august prin care gestiunea serviciului public local privind cimitirele și crematoriile a fost delegată Companiei Municipale Cimitire. Sindicatul vrea și anularea hotărârii de înființare a societății, cum s-a întâmplat deja în cazul altor 20 de companii municipale create la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
Rafinăria Petrotel Lukoil și-a bugetat pentru anul în curs un profit operațional în valoare de aproape 69 milioane dolari, în creștere cu 34% față de 2017, și încasări totale de 1,82 miliarde dolari, cu 9,6% mai mari comparativ cu anul trecut, în condițiile în care anticipează majorarea cu 11,5% a volumului total de livrări de produse petroliere, la peste 2,6 milioane tone.
Mesajul apare într-o cerere oficială trimisă Curții de Apel București de către viceprimarul municipiului București, Aurelian Bădulescu, în care acesta solicită, în numele Primăriei, motivarea de urgență a deciziei prin care Curtea a anulat hotărârile de înființare a companiilor municipale, pentru ca împotriva acesteia să poată fi exercitate căi extraordinare de atac.
Planul inițial era ca conducta BRUA să ajungă până în Austria, la hub-ul de la Baumgarten, însă, în vara anului trecut, Transgaz a anunțat că omologul maghiar, FGSZ, i-a transmis că nu a primit aprobare din partea Consiliului de Supraveghere al companiei pentru construirea secțiunii ungare a conductei internaționale BRUA până în Austria, iar partea ungară a elaborat un traseu alternativ, prin Slovacia.
Tribunalul București a admis în principiu două noi cereri de intervenție în dosarul în care fostul premier tehnocrat Dacian Cioloș solicită acordarea personalității juridice pentru partidul pe care vrea să-l înființeze, Mișcarea România Împreună (RO+), cereri venite din partea Elenei-Valentina Cioancă și a unei entități numite Partidul Naționalist.
Compania Municipală Pază și Securitate București SA, unde președinte al Consiliului de Administrație este Cornelius Roșiianu, fostul crainic al Telejurnalului TVR din perioada comunistă, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de peste 3,8 milioane lei, rezultate din venituri de 1,25 milioane lei și cheltuieli de peste 5 milioane lei (din care 4,13 milioane lei cheltuieli de personal), precum și cu 222 de angajați.
Curtea de Apel București a decis, în recurs, anularea hotărârilor Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de aprobare a înființării unui număr de 20 de companii municipale bucureștene, dintr-un total de 22 care fac parte din holdingul municipal pus pe picioare la inițiativa primarului general Gabriela Firea.
În plus, rectificarea bugetară prevede compensarea parțială a minusurilor mari de încasări din TVA și accize, de peste 3 miliarde lei, cu încasări suplimentare din dividende de la companii de stat, în special energetice, estimate la aproape 2 miliarde lei.
Autoritățile locale au solicitat Guvernului doar circa 70 de milioane de lei din cei 600 de milioane de lei alocați în plus de Executiv la prima rectificare bugetară din acest an pentru plata datoriilor restante ale primăriilor, inclusiv față de sistemele locale centralizate de încălzire a populației, astfel că bugetul de stat economisește în acest fel 530 milioane lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2473 | +0.0034 | +0.06 % |
| 1 USD | 4.5595 | -0.0137 | -0.30 % |
| 1 GBP | 6.1332 | +0.0125 | +0.20 % |
| 1 CHF | 5.6420 | +0.0233 | +0.41 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro