
NN Asigurări, subsidiară a grupului olandez NN specializată în emiterea de asigurări generale, și-a majorat capitalul social cu 10,8 milioane de lei, la 58,1 milioane de lei, prin aport în numerar.
Asocierea S&T Romania (lider) și Sysdom Proiecte a câștigat, în urma unei licitații publice, o licitație de 29,35 milioane de lei, fără TVA, pentru furnizarea către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) a unui sistem informatic centralizat, care se adresează cetățenilor potențial adoptatori și altor actori participanți în derularea procesului de adopție (furnizori de servicii sociale publici și privați, organismelor private autorizate să desfășoare activități în cadrul procedurii adopției interne, instanțele judecătorești etc.). Procedura a fost estimată la 35,54 milioane de lei, fără TVA.
Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR), cel mai mare jucător local în domeniul broadcasting-ului (difuzare și transport programe radio și TV), a obținut în 2021 o cifră de afaceri de 271,11 milioane de lei, în urcare cu 7,5% față de anul precedent, iar profitul net s-a dublat, la 19,69 milioane de lei.
Digisoft IT, companie de software și servicii IT înființată de RCS&RDS în 2018, a obținut în 2021 o cifră de afaceri de 17,86 milioane de lei, de la 26,96 milioane de lei în 2020. În schimb, profitul net s-a dublat, la 477.334 lei.
Producătorul local de biciclete Pegas, controlat indirect de antreprenorul Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 6,13 milioane de lei, de la 9,7 milioane de lei în 2020, iar pierderea a coborât cu 41,3%, la 1,47 milioane de lei.
Orange România Communications (fost Telekom Romania Communications), Dendrio Solutions, Logic Computer și Arctic Stream s-au înscris cu oferte la o licitație estimată la 12,06 milioane de lei, fără TVA, care vizează furnizarea de echipamente IT către Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Echipamentele IT vor fi livrate în termen de 24 de luni de la data semnării contractului și vor fi utilizate la dezvoltarea și extinderea infrastructurii informatice în plan local și național a instituției, prin îmbunătățirea sistemelor de comunicații și flux de date.
CEC Bank, Banca Comercială Română (BCR) și Banca Transilvania au depus la Poșta Română oferte pentru furnizarea unui credit de 60 milioane de lei, banii urmând să finanțeze activitatea curentă a companie în următoarele 12 luni, de la semnarea contractului.
Auchan România a câștigat un litigiu cu Consiliul Concurenței privind anularea unei amenzi de 23,9 milioane de lei, sancțiune aplicată în aprilie 2015, după ce instituția a pierdut recursul înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție. Recursul viza o hotărâre a Curții de Apel București din aprilie 2017, care a anulat sancțiunea aplicată companiei. Amenda a fost atunci anulată cu argumentul că dreptul Concurenței de a amenda retailerului a fost prescris.
Easy Credit 4 All, jucător pe piața creditelor rapide sau la domiciliu, a semnat emiterea de obligațiuni corporative și vânzarea acestora prin intermediul unei/unor oferte adresate exclusiv investitorilor pe piața de capital. Plafonul valoric maxim al emisiunii/emisiunilor succesive de obligațiuni va fi, în total, de cel mult 50% din valoarea capitalului social al societății, care la finele anului 2021 se situa la 79 milioane de lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Grupul german P3, furnizor de servicii de consultanță în industria software, automotive și banking, cu un business de 120 de milioane de euro anul trecut, a cumpărat 50% din acțiunile unei companii din Cluj-Napoca specializată în securitate cibernetică, CT Defense, cu 1,25 milioane de euro. Acțiunile au fost vândute de Alexandru Daniel Ciobanu și Andrei Tiberiu Pușoiu, fiecare cu câte un pachet de 25%. Pusoiu a declarat pentru Profit.ro că planurile P3 Group vizează intrarea puternică pe piața de securitate cibernetică pentru industria automotive, vehicule inteligente și electrice, Android automotive și banking.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0919 | -0.0001 | 0.00 % |
| 1 USD | 4.3707 | +0.0066 | +0.15 % |
| 1 GBP | 5.8310 | +0.0069 | +0.12 % |
| 1 CHF | 5.4427 | -0.0094 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro