
Distribuitorul de medicamente Farmaceutica Remedia Deva a realizat în primul semestru o cifră de afaceri netă de 221,13 milioane lei, cu 4,83% peste cea de 210,94 milioane lei din perioada similară a anului trecut, însă a trecut pe pierdere.
Într-o zi cu evoluții divergente la nivelul principalelor acțiuni, lichiditatea pieței bursiere românești a urcat, impulsionată de intrarea la tranzacționare a obligațiunilor guvernamentale destinate populației.
Toate cele 3 emisiuni cu valoare totală de peste 2 miliarde de lei plasate de Ministerul Finanțelor Publice cresc pe piața secundară după prima oră de tranzacționare de pe bursă.
Volumele sporite aduse de criza noului coronavirus au ridicat veniturile și profitabilitatea operatorului de piață Bursa de Valori București.
Noul coronavirus a ajuns pe pământ românesc, însă doar câteva mii de persoane l-au cunoscut sub formă de boală gripală; pentru milioane de cetățeni s-a manifestat ca un traumatism social, o sumă de dislocări din ce însemna viață firească și care derivă nu atât din epidemie, cât din măsurile disproporționate luate la nivel de stat.
Indicii principali de la BVB au câștigat o treime de procent, însă pe volume foarte mici.
Grupul Alro și-a majorat în primele 6 luni ale anului cu 83% câștigul pretaxare EBITDA, la 430,26 milioane lei, de la 235,12 milioane lei față de S1 2019. Profitabilitatea s-a ameliorat drastic în condițiile aplicării și în România a schemei de ajutor de stat convenită la nivel european pentru marii consumatori energetici industriali. Informația surprinzătoare a adus o creștere de peste 11% a acțiunilor la debutul sesiunii de tranzacționare de astăzi Aceasta a surmontat chiar și un declin al livrărilor, precum și prețul redus al aluminiului primar pe bursa de metale neferoase din Londra.
Într-un context în care la New York Stock Exchange avem noi maxime de la declanșarea crizei coronavirus, și la BVB am avut cea de-a 4-a apreciere din această vară.
Afacerile companiei care operează magazinul Bucur Obor au avut un declin neașteptat de mic în condițiile în care în martie își anunța închiderea pentru perioada stării de urgență.
Beneficiind de tracțiunea acțiunilor OMV Petrom și Băncii Transilvania, dar și de contextul favorabil în piețele externe, indicii principali de la BVB au închis „pe verde”. În piața obligațiunilor au fost procesate titluri de stat de 2 miliarde lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2390 | +0.0046 | +0.09 % |
| 1 USD | 4.5422 | +0.0136 | +0.30 % |
| 1 GBP | 6.0714 | +0.0050 | +0.08 % |
| 1 CHF | 5.6794 | +0.0077 | +0.14 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro