
Autoritatea de Supraveghere Financiară investighează o posibilă manipulare a pieței bursiere de către societatea Oil Terminal. Măsura autorității a fost luată în urma unei sesizări despre care Profit.ro a scris în premieră și în exclusivitate.
Invitații de la dezbaterea economică anuală organizată de Partidul Popular European de la halele Saint Gery din Bruxelles spun că Europa este la un moment de cotitură. Editorialistul britanic Martin Wolf avertizează că economia globală a intrat într-o etapă de scădere de productivitate, iar apetitul pentru investiții al mediului de afaceri este redus, deși dobânzile sunt la minime istorice.
Afirmația făcută de președintele Asociației Investitorilor pe Piața de Capital Laviniu Beze la Tribunalul Bacău, în procesul cu SIF Moldova, potrivit căreia pe piața de capital vicepreședintele ASF Mircea Ursache este prima autoritate și deasupra sa "nu este decât Dumnezeu" a fost preluată în documentul de încheiere de ședință.
Legea dării în plată și problematica debitorilor în restriște poate fi mai bine înțeleasă printr-o încercare de parcurgere a etapelor falimentului personal din America.
Dan Bărbulescu, avertizor de integritate, a sesizat ASF pentru un prezumtiv caz de manipulare de piață la Oil Terminal. Acțiunile au căzut cu peste 15% la bursă după raportarea anuală preliminară în care profitul indicat era de numai 1,05 mil. lei, deși la 9 luni se raportase un rezultat net de 16 ori mai mare.
Candidatul la cursa republicană pentru Președinția SUA Donald Trump spune că economia SUA are probleme mari deoarece acțiunile de pe Bursa de la New York sunt supraevaluate. "Este un balon financiar".
Un grup de acționari controlând peste 5% din acțiunile SIF Banat Crișana solicită distribuirea unui dividend brut de 0,1098 lei/acțiune, după ce anterior conducerea societății propusese numai un program de răscumpărări.
Indicele BET Plus a scăzut față de vinerea trecută cu 0,62%, în timp ce declinul pe indicele BET este de 0,74%.
Invocând regulamente ale supraveghetorului pieței, SIF Transilvania îi consideră ineligibili pentru Consiliul de Supraveghere pe Constantin Frățilă, Gabriela Alexe și Radu Toia, iar, cum numărul candidaților este de numai 4, nu va proceda la alegerea prin votul cumulativ din Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 28/29 aprilie.
Adrian Andrici a devenit acționar semnificativ al BRK Financial Group, cu 7,37% din titluri, după ce a cumpărat, pe 24 martie, cea mai mare parte a titlurilor deținute de Banca Transilvania, care și-a lichidat participația de 9,30% din acțiunile BRK.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2419 | -0.0017 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.5195 | -0.0194 | -0.43 % |
| 1 GBP | 6.1284 | -0.0091 | -0.15 % |
| 1 CHF | 5.5830 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro