
Grupul Teraplast mizează pentru acest an pe obținerea unei cifre de afaceri de 473,24 milioane lei și a unui profit de 44,71%, în creștere cu 27% față de anul trecut.
Compania specializată în structurarea indicilor FTSE Russell afirmă că Bursa de Valori BUcurești îndeplinește 8 din 9 criterii necesare pentru accesarea statutului de piață emergentă. Singura ștachetă pe care BVB nu o doboară este cea a lichidității.
Prima companie de IT listată pe piața AeRo propune în AGA majorarea capitalului social prin acordarea de două acțiuni gratuite la fiecare acțiune deținută, încorporând astfel profituri de aproape 900.000 de lei, precum și prin aport în numerar estimat la 680.000 de lei.
Stabilizarea sau chiar revenirea cotației petrolului, sentimentul negativ legat de sectorul energetic ce poate genera reacția de sens contrar și cel mai atractiv preț al acțiunilor OMV Petrom din 2009 încoace sunt motive pentru căutarea unei expuneri semnificative pe cea mai mare companie petrolieră românească, spune Dan Rusu de la Banca Transilvania.
Negocierile dintre Electrica SA și Fondul Proprietatea pentru preluarea de către Electrica a participațiilor minoritare deținute de FP la filialele de distribuție Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord și Electrica Transilvania Sud, precum și la Electrica Furnizare, au eșuat din nou, cele două părți neînțelegându-se în continuare la preț.
Oscilațiile sunt modeste, iar activitatea de tranzacționare la cote de avarie la BVB, investitorii menținându-se în expectativă până la revenirea la butoane a traderilor din piețele mari care încă serbează Paștele Catolic. Fără o tranzacție deal pe piața AeRO, astăzi rulajul ar fi fost mai mic de un milion de euro. "Volumele sunt un dezastru", spune Răzvan Raț de la BRK Financial Group.
Indicele reprezentativ BET a închis ultima ședință a acestei săptămâni la nivelul de 6.755,54%, cu 1% sub nivelul de vinerea trecută. Este prima săptămână negativă de la debutul mișcării de revemire în prima parte a lunii trecute.
Fostul manager de la PIMCO are în vedere că cele cinci săptămâni de creștere pot fi marcate de o mișcare de sens contrar, cu o scădere chiar și de 10% a cotațiilor pe bursa de la New York.
La Adunarea Generală a Acționarilor de la sfârșitul lunii aprilie va fi supusă aprobării propunerea unui grup de acționari pentru derularea unui program de răscumpărări în perioada 2016-2020 în vederea reducerii capitalului social.
Conpet Ploiești propune un dividend brut de 7,30 lei/acțiune, al cărui randament la prețul de închidere de ieri este de 9,6%. Cotația a urcat cu peste 11% pe fondul acestei știri.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2419 | -0.0017 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.5195 | -0.0194 | -0.43 % |
| 1 GBP | 6.1284 | -0.0091 | -0.15 % |
| 1 CHF | 5.5830 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro