
Șansele ca ExxonMobil să mai investească în proiectul Neptun Deep par a fi nule, compania americană fiind forțată de mai mulți investitori să reducă suplimentar cheltuielile de capital, să efectueze modificări în consiliul său de administrație și să efectueze mai multe investiții în tehnologii durabile.
Țintele extrem de ambițioase ale Pactului Verde european sau “neutralitatea climatică” prezentată ca strategie de creștere economică sunt mai degrabă exemple de “wishful thinking”, iar pentru atingerea lor ar putea fi necesară instaurarea unei “eco-dictaturi”, susține Eric Heymann, un analist al Deutsche Bank, într-un raport al băncii germane.
Nuclearelectrica a amânat pentru cea de-a doua zi consecutiv repornirea unității 1 de la Cernavodă, fără a oferi explicații referitoare la motivele pentru care se întârzie reluarea producției. Decizia afectează tranzacționarea spot a energiei pe bursa OPCOM, jucătorii neștiind de pe o zi pe alta ce cantitate de energie va fi disponibilă pentru ziua următoare.
Consumatorii casnici care încă n-au optat pentru un furnizor concurențial n-ar trebui să se relaxeze în urma deciziei Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) de a obliga actualii lor furnizori (foști de ultimă instanță) să le trimită 3 oferte din portofoliul lor și n-ar trebui să se grăbească să accepte una dintre aceste oferte. Motivul: pe piața liberă există oferte cu până la 19% mai avantajoase.
România a exportat energie electrică, în dimineața de luni, în pofida opririi controlate a reactorului 1 al centralei de la Cernavodă, deficitul creat pe partea de energie nucleară fiind compensat de parcurile eoliene, care au atins și un maxim de 2.703 MW.
Politicieni autohtoni avansează ideea că România este cel mai mare producător de gaze din UE, dar producția internă este la acest moment afectată, zăcămintele fiind unele îmbătrânite. Dovadă: pentru prima dată în istorie, în această săptămână, pentru a asigura gazul necesar acoperirii consumului intern, retragerile din depozite au fost superioare volumului de gaz extras din sonde.
Vremea friguroasă din ultimele zile a majorat considerabil consumul de gaze ceea ce a făcut ca România să reia importurile din Ungaria, după două luni în care acestea au fost practic nule.
Sectorul de electricitate din România a trecut cu bine peste perioada mai friguroasă din ultimele zile, în pofida unui nivel record al consumului pentru acest an, care s-a apropiat de maximul ultimilor 5 ani, asta și ca urmare a importurilor efectuate.
În pofida nemodificării legii offshore, modificare solicitată de operatori, OMV Petrom, cea mai mare companie energetică autohtonă a anunțat luni inițierea unei noi campanii de foraj în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, costul campaniei fiind estimat la 32 milioane de euro.
Vremea mai friguroasă instalată în ultimele zile în România a condus la o majorare a consumului de gaze și, implicit la o creștere spectaculoasă a prețului gazelor pe bursele spot. În numai 5 zile, prețul gazelor s-a majorat cu 71%, de la aproximativ 70 de lei/MWh la peste 120 lei/MWh.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2718 | -0.0052 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.6289 | -0.0106 | -0.23 % |
| 1 GBP | 6.1282 | -0.0086 | -0.14 % |
| 1 CHF | 5.5798 | -0.0269 | -0.48 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro