
Romgaz și-a redus cu 20,5% profitul net înregistrat în primele 9 luni ale anului trecut, ca urmare în principal a scăderii cu peste 19% a producției, pusă de oficialii companiei pe seama crizei Coronavirusului. Începând cu luna septembrie însă, nivelul producției a revenit la normal, cu o majorare considerabilă în octombrie, ceea ce ar putea conduce la rezultate mai bune pe ultimul trimestru.
Tendința de majorare considerabilă a mortalității înregistrată pe lunile de vară a continuat și în septembrie, când au fost înregistrate, potrivit Institutului Național de Statistică (INS) aproape 22.000 de decese, cu aproape 3.300 (sau 18%) peste media lunară a celor raportate în lunile septembrie ale celor 9 ani precedenți, din care numai 1.204 au fost puse oficial de autorități pe seama Covid-19. Și asta în pofida faptului că INS și-a detaliat, pentru prima dată, modalitatea de raportare, explicând că o parte din decesele înregistrate lunar sunt decese produse în luna precedentă celei de referință sau chiar mai vechi.
Autoritățile din Bulgaria, țară care are încă un sistem reglementat de stabilire a prețurilor la energie, au scumpit gazele cu 14,1% în noiembrie, după ce efectuaseră majorări de prețuri similare și în septembrie și octombrie.
Prețurile scăzute ale gazelor, intențiile UE de decarbonizare a economiei și criza Coronavirusului ar putea transforma în realitate visul politicienilor patrioți autohtoni, potrivit căruia statul român ar trebui să fie principalul actor în operațiunile offshore din Marea Neagră. După Exxon Mobil, care a anunțat că vrea să-și vândă participația de 50% în Neptun Deep, un alt gigant, de această dată de la est, Lukoil, pare decis să părăsească proiectul Trident, în care partener îi este Romgaz, compania care ar urma, speră guvernanții, să preia și participația americanilor.
OMV Petrom a plătit pe participația de 42,86% din proiectul offshore Han Asparuh din Bulgaria 181 milioane de lei, cu aproximativ 50 de milioane de lei mai mult decât suma anunțată inițial, de 27 milioane de euro (131 milioane lei).
Cea mai importantă companie de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a raportat o pierdere netă de 41 milioane de lei pe trimestrul al treilea, prima din ultimii 6 ani, rezultatele companiei fiind grav afectate de criza Coronavirusului și de măsurile de caratinare a populației și economiei adoptate de guvern. Cu toate acestea, pe primele 9 luni, profitul net al companiei este în continuare pozitiv, chiar dacă se situează cu 70% sub cel din perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a pierderii de peste un miliard de lei înregistrată în segmentul Upstream.
Concentrarea resurselor financiare și medicale aproape exclusiv pentru combaterea pandemiei de Coronavirus, dar și panica indusă de retorica guvernamentală și de mass-media care a îndepărtat populația de spitale, au făcut mai multe victime decât Covid-19 în primele 6 luni de pandemie. Situația s-a agravat mai ales în lunile de vară, în care s-a atins un nivel al mortalității record, specific lunilor de iarnă. Cel puțin așa reiese din datele Institutului Național de Statistică (INS), potrivit cărora, în perioada iunie-august în România s-au înregistrat 7.441 decese în plus față de media ultimilor 9 ani, din care mai puțin de o treime, 2.291, puse oficial de autorități pe seama Covid-19.
Tentativa consorțiului autohton Hidroelectrica/Electrica/SAPE de a achiziționa activele deținute de ČEZ în România, botezată Operațiunea Enescu, a eșuat oficial, grupul ceh anunțând joi seară că a aprobat vânzarea activelor sale din România către fondurile administrate de Macquarie Infrastructure and Real Assets (”MIRA”).
Competiția este cuvântul cheie în ceea ce privește exploatarea gazelor din Marea Neagră, iar o comparație arată că povara fiscală impusă sectorului offshore de statul român este de 5 ori mai mare decât media europenă, a declarat la Profit Energy.forum - Energia post-Coronavirus, CEO-ul OMV Petrom, Christina Verchere.
Black Sea Oil& Gas a terminat miercuri noapte lucrările la conducta de 1,5 km de traversare subterană a plajei de la Vadu, aceasta fiind prima lucrare de acest gen din România, a anunțat la Profit Energy.forum - Energia post-Coronavirus, Mark Beacom, CEO-ul BSOG.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2513 | +0.0024 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5507 | +0.0027 | +0.06 % |
| 1 GBP | 6.1236 | -0.0008 | -0.01 % |
| 1 CHF | 5.6221 | +0.0011 | +0.02 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro