
Directorul general al ComputerLand, Dan Goleșteanu, companie controlată de Nicolae Badea, fostul acționar al clubului Dinamo, a decedat.
Retailerul german Lidl lansează, pe fondul lipsei de personal pe piața locală, o campanie pe mai multe aeroporturi și la anumite puncte de trecere a frontierei, prin care încearcă să-i convingă pe românii care muncesc în străinătate și revin acum în țară, de Sărbători, să accepte să se întoarcă în România și pentru a munci, în magazinele companiei.
Romică Părpălea, denunțătorul liderului PSD Liviu Dragnea în dosarul "Referendumul" și cel care în vara anului trecut a depus și o sesizare referitoare la legăturile dintre Tel Drum și șeful partidului social-democrat, a înființat firma Teldrum Liv&Rom, în Teleorman.
Tranzacția prin care grupul austriac Voestalpine cumpără pachetul majoritar de acțiuni al producătorului de traverse de cale ferată Travertec Buzău, filială a companiei germane Rail.One, cu afaceri anul trecut de aproape 10 milioane lei, a fost acum finalizată, fiind anunțată de Profit.ro din vară.
Concernul Sika, printre marii jucători ai pieței globale de materiale chimice de construcții, cu sediul în Elveția, cumpără Arcon Membrane, unul dintre principalii furnizori din România de membrane bituminoase cu elastoplastomeri pentru hidroizolații, intenția Sika fiind de a deveni astfel liderul pieței locale în domeniu.
Măsurile propuse de Guvern și care vizează modificarea cadrului de reglementare a comunicațiilor electronice afectează iremediabil nu doar dezvoltarea economiei digitale, dar și interesele utilizatorilor finali, aceștia din urmă urmând să fie nevoiți să suporte în prețul serviciilor achiziționate atât noile taxe introduse, cât și creșterea celor existente, transmite Vodafone România, în una dintre cele mai dure reacții ale companiei la adresa autorităților din ultimii ani.
Guvernul introduce anul viitor "taxa pe lăcomie", aplicată băncilor, la valoarea activelor, și calculată în funcție de nivelul ROBOR. Taxa va fi stabilită pe baza mediei trimestriale a ratelor ROBOR la 3 și la 6 luni, când indicatorul depășește valoarea de 1,5%. Până la acest prag de referință, taxa este zero.
Lanțul de magazine pentru copii Smyk, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte, jucării și accesorii pentru copii din Polonia, se extinde din nou în România, după o perioadă de aproximativ 1 an de așteptare, deschizând magazine în centrele comerciale Retail Park din Bistrița și Shopping City Satu Mare și pregătindu-se să ocupe un spațiu și în Shopping City Sibiu.
CRH Ciment (România), care în urmă cu doi ani a cumpărat activele francezilor de la Lafarge, și producătorul băuturilor alcoolice Zarea, Dorato și Amarol, parte a grupului german Schloss Wachenheim, intră în afacerea Greenbroker, care administrează platforma deseuriambalaje.ro, ce facilitează conectarea online a producătorilor/importatorilor de bunuri ambalate cu reciclatorii și colectorii de deșeuri de ambalaje. La începutul anului, cum a anunțat atunci Profit.ro, în acționariatul Greenbroker a intrat și Andrei Videanu, fiul fostului ministru și primar general al Capitalei, Adriean Videanu.
Companii din Austria, Turcia, Spania și China se luptă pentru a obține de la statul român contractul de realizare a autostrăzii Ploiești - Brașov, în parteneriat public-privat, valoarea contractului, promis în documentație că va fi atribuit pe baza celui mai bun raport calitate - preț, fiind indicată la 1,3 miliarde de euro, cu o durată a înțelegerii și a concesiunii de 24 de ani. Profit.ro a anunțat în luna august că autostrada pregătită spre Brașov ar urma să fie exploatată în regim de autostradă cu taxă, astfel încât să fie amortizată la nivel de costuri, taxa de utilizare a autostrăzii care va fi plătită de un autoturism putând fi indexată la data de 1 martie a fiecărui an. Informația a fost confirmată ulterior în documentație, unde se vorbește despre acest regim de taxare.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro