
Grupul francez GEFCO, jucător global în logistica industrială și lider european în logistica automobilelor, prezent pe piața din România cu un parteneriat cu Automobile Dacia, a finalizat procedurile pentru achiziționarea companiei spaniole GLT, implicată în transportul pe ruta Europa-Maroc.
Retailerul eMAG a închis punctul de livrare din complexul comercial Băneasa Shopping și pregătește pentru 15 septembrie redeschiderea acestuia sub forma unui showroom, avansându-l ca "posibil cel mai mare showroom din rețea".
Producătorul de mase plastice Prodplast, controlat de Florin Pogonaru, vrea să obțină un ajutor de stat de până la aproximativ 5 milioane de lei pentru a-și extinde capacitatea de producție și a-și acoperi astfel parțial costurile. Compania își extinde producția într-un context în care, în luna iunie, cum a anunțat atunci Profit.ro, retailerul francez Carrefour a semnat un contract cu Prodplast pentru a introduce pungi 100% biodegradabile în toate hipermarketurile sale din București și, ulterior, în toată rețeaua de magazine până la finalul lunii.
O aeronavă Tarom aflată în cursă pe ruta București-Bruxelles a fost interceptată deasupra Germaniei, în apropiere de Frankfurt, de două avioane de vânătoare Eurofighter al Forțelor aeriene germane, după ce aeronava a pierdut contactul cu turnul de control.
TCE Mobile Dryers, cu operațiuni de achiziționare și depozitare a cerealelor și plantelor tehnice, parte a grupului TCE 3 Brazi, controlat de familia lui Culiță Tărâță, fost șef al Consiliului Județean Neamț și unul dintre cei mai cunoscuți oameni de agrobusiness din România, decedat în urmă cu patru ani, va prelua 6 baze ale companiei agricole Marsat, unul dintre cei mai mari proprietari de silozuri din Moldova, într-o tranzacție de 4,3 milioane euro.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și unul dintre cei mai mari transportatori aerieni din România, pregătește o nouă campanie de recrutare în România, chemând tinerii interesați la o discuție în București, pe 14 septembrie, la Vienna House Easy de lângă aeroportul Henri Coandă-Otopeni.
Grupul francez Carrefour retrage din România echivalentul a aproape 40 de milioane de euro, sub formă de dividende, din profitul reportat, obținut în exercițiul financiar 2017. Pentru anul trecut, cu aproape 10.000 de angajați, retailerul a anunțat afaceri de 6,7 miliarde lei și un profit net de 209,7 milioane lei.
Distribuitorul de branduri pe piața românească Egea Orbico, în portofoliul căruia se află mărci precum Gucci, Escada, Dolce&Gabanna, Hugo Boss, Puma, Lacoste, Mont Blanc, Ferrari, Burberry, Disney, Barbie, Energizer, Karl Lagerfeld, Tchibo, controlat de omul de afaceri croat Branko Roglic, l-a adus în România, ca administrator, pe bosniacul Fedja Vukovic, Director Comercial al filialei din Bulgaria.
Lanțul austriac de cinematografe Cineplexx, care s-a extins puternic în ultimii ani în special în zona Balcanilor, este anunțat ca urmând să intre și în România, în centrul comercial Shopping City Satu Mare, dezvoltat de grupul NEPI Rockcastle și planificat pentru inaugurare la finalul acestui an.
Compania Aedificia Carpați, unul dintre cei mai puternici constructori din Capitală, implicat în timp în diferite proiecte de reabilitări de clădiri, precum Ateneul Român, Teatrul Național, Patriarhie, Banca Națională, riscă pe nișa pieței de dezvoltare imobiliară, pregătind construcția unui bloc, cu două tronsoane și 10 etaje.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro