
Sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de moștenire ori donație sunt pregătite să fie impozitate cu 3% dacă depășesc valoarea de 100.000 de euro, același impozit fiind pregătit să fie introdus și pentru veniturile realizate de către proprietarii imobilelor naționalizate la prima tranzacționare a acțiunile emise de Fondul Proprietatea și pe care le-au primit în schimbul acestor imobile. Guvernul a pregătit introducerea acestei limite valorice peste care va fi aplicat impozitul de 3% într-un draft de modificare a Codului Fiscal, aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvenamentale.
Gospodăriile ar urma să achite impozitul pe venitul global de două ori pe an, în tranșe egale, prima la depunerea declarației de venit global, iar a doua în termen de 60 de zile de la data depunerii declarației, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvernamentale.
Impozitul pe venit ar urma să fie aplicat, de anul următor, în funcție de un venit anual global pe gospodărie, însă o gospodărie va avea dreptul la un venit neimpozabil calculat în funcție de numărul de persoane care fac parte din acea gospodărie, precum și la o serie de deduceri, printre care asigurarea pentru casă și mașină (RCA), abonament la sală de fitness și dans, bilete la cinema, medicamente sau susținerea unor entități nonprofit, potrivit unui draft de modificare a Codului Fiscal aflat în discuție și obținut de Profit.ro din surse guvernamentale.
Angajatorii nu vor mai reține din salariul angajaților decât contribuțiile sociale, nu și impozitul pe venit, pe care românii vor fi obligați să și-l plătească singuri. Bani deoparte trebuie să pună, pentru a plăti impozitul singuri, și cei care au venituri din dobânzi sau care au câștigat la jocuri de noroc. Rămâne să fie reținut în continuare la sursă, însă, de către notari, impozitul pe veniturile din vânzarea imobilelor.
Responsabili inclusiv de pensia angajaților și aducând anual la buget până la 30 de milioane de euro numai din amenzi aplicate pentru nerespectarea regulilor în domeniu, angajații Inspecției Muncii sunt printre cei mai slab plătiți din țară, reușind cu greu să depășească un salariu de 2.000 lei net, și asta dacă au vechime maximă. Cu o activitate relativ similară pentru încasări la buget, dar fără intervenții directe și în favoarea angajaților, inspectorii Fiscului sunt de 3-4 ori mai bine plătiți, rezultând astfel o diferențiere cel puțin ciudată.
Producătorul de utilaje pentru industria chimică Griro, având printre acționari pe omul de afaceri iordanian Fathi Taher și pe Nicolae Badea, fost președinte al clubului de fotbal Dinamo, pregătește contractarea unui nou împrumut de la BRD, de până la 2 milioane de euro, precum și angajarea unui credit de la Bancapost, de până la 3 milioane de euro.
Rafinăria RAFO Onești, care a reintrat în insolvență din proprie inițiativă în octombrie 2016, la 5 ani după ce ieșise dintr-o procedură de reorganizare care durase nu mai puțin de 7 ani, începe vânzarea de active, scoțând pe piață trei stații de distribuție carburanți și un teren de peste 10.000 de metri pătrați, pentru care speră să încaseze peste 1,1 milioane de euro.
Fondul de investiții american Paine&Partners, care controlează companiile agricole Silosud și Agrinatura din Teleorman, va angaja un credit gigant, de până la 167 de milioane de euro. Împrumutul este angajat la puțin timp după ce americanii au cumpărat proprietarul celor două companii românești, fondul de investiții britanic Spearhead International.
Guvernul a reușit pe ultima sută de metri aproape să își dubleze banii de recuperat de la Asesoft Tehnologies, deținută indirect de Sebastian Ghiță, potrivit DNA, convingându-i într-un final pe judecători să accepte să oblige compania, în insolvență din vara anului trecut, să plătească peste 3,47 milioane de lei către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Fondurilor Europene. Cele 3,47 milioane de lei reprezintă exact suma cerută de cele două ministere.
Vidalis Impex din Zalău, parte a holdingului controlat astăzi de Veronica Stanca, fosta soție a lui Viorel Stanca, general SRI și ex-lider al Partidului Democrat din Sălaj, companie în insolvență de la sfârșitul anului 2014, este obligată să renunțe la cele două hoteluri din portofoliul său, cele mai mari din oraș, Porolissum și Severus, scoțându-le la vânzare cu 1,4 milioane euro, respectiv 1,2 milioane euro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0906 | +0.0005 | +0.01 % |
| 1 USD | 4.4036 | +0.0090 | +0.20 % |
| 1 GBP | 5.8158 | +0.0052 | +0.09 % |
| 1 CHF | 5.4594 | +0.0052 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro