
Cuantumul indemnizației de inserție, acordat acelui părinte care vrea să renunțe la concediul de creștere a copilului, va fi majorat la 650 de lei din luna aprilie și actualizat de anul viitor cu procentul cu care va fi ridicat și salariul minim brut. Din februarie, această indemnizație va fi 616 lei, fiind legată de evoluția salariului minim brut.
Licitația pentru cumpărarea centralizată de medicamente oncologice pe următorii 2 ani și a cărei valoare ajunge până la aproape 873 de milioane de lei, anulată înainte de Crăciun de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) pentru clauze abuzive de garanție impuse de Ministerul Sănătății, este reluată acum de minister, care așteaptă oferte doar până la 20 februarie.
Persoanele fizice autorizate și întreprinzătorii persoane fizice, titulari ai unei întreprinderi individuale, au de astăzi un nou cadru care le obligă să se încadreze în maximum 5-10 clase de activități și să limiteze numărul de angajați.
Declarația de înregistare în scopuri de TVA, formularul D088, va fi eliminată din 1 februarie 2017, până la această dată urmând să fie actualizată o nouă procedură, precum și aplicațiile informatice.
Salariile angajaților Metrorex, companie de stat care oferă printre cele mai mari remunerații, generând în timp critici publice atunci când ridica prețul călătoriei, sunt majorate cu 9,5% începând cu 1 noiembrie anul trecut, relevă un document discutat într-o ședință extraordinară a Adunării Generale a Acționarilor.
Inspectorii Fiscului nu vor mai putea amenda firmele la prima constatare a unei fapte, ci vor fi obligați să încheie un proces-verbal de constatare a neregulilor care constituie contravenții (nu infracțiuni) și să redacteze un plan de conformare, cu problemele care trebuie remediate și termenul de conformare pentru fiecare faptă. Acest termen nu va putea fi mai mic de 7 zile lucrătoare.
Fiscul va trimite cel mai probabil mâine spre Monitorul Oficial ordinul de eliminare a Declarației de înregistare în scopuri de TVA, formularul D088, a anunțat, în Guvern, ministrul Finanțelor. El a precizat că va fi analizată și ''performanța actualei conduceri a ANAF'', ceea ce poate presupune demiterea lui Dragoș Doroș de la conducerea instituției.
Decizia de concediere a unui angajat poate fi trimisă acestuia de către angajator și prin e-mail dacă această formă de comunicare este folosită între părți, conform unei decizii a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție. Hotărârea a apărut după ce un salariat și-a dat în judecată angajatorul, contestând că a fost concediat prin e-mail. Decizia a fost anunțată de Profit.ro din luna octombrie.
Fostul președinte al ANAF Gelu Ștefan Diaconu acuză fosta guvernare că a omis să asigure pentru începutul acestui an servicii de mentenanță, hârtie și consumabile la Unitatea de Imprimare Rapidă a Fiscului, care editează notificări (somații, popriri bancare, decizii de calcul accesorii, decizii de impunere/regularizare anuală) către contribuabili, de regulă cei care nu se conformează voluntar, ceea ce va afecta încasările la buget în primul trimestru al acestui an.
Cel mai mare creditor al regiei este producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), aflat de asemenea în insolvență, care a reclamat datorii în sumă totală de 4,85 miliarde lei. Administratorul judiciar Rominsolv i-a acceptat însă creanțe cumulând doar circa 3,7 miliarde lei, cam trei sferturi din totalul pretențiilor ELCEN.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0893 | -0.0013 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3849 | -0.0187 | -0.42 % |
| 1 GBP | 5.7849 | -0.0309 | -0.53 % |
| 1 CHF | 5.4481 | -0.0113 | -0.21 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro