
Transgaz s-a angajat oficial să pună la dispoziție o capacitate fermă minimă totală de export de 4,05 miliarde de metri cubi de gaze pe an la punctele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria, să respecte termene ferme de finalizare a lucrărilor necesare atingerii acestei capacități de export, să nu impună tarife de transport mai mari pentru exporturi decât pentru livrări interne de gaze.
Guvernul vrea să modifice legislația subvenționării cogenerării de înaltă eficiență, după ce multe CET-uri care alimentează sistemele centralizate municipale de încălzire a populației au început să se confrunte cu probleme financiare din cauza majorărilor ample de prețuri la gazele naturale pe care le folosesc ca materie primă și la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră pe care sunt obligate să le achiziționeze. Efectul - pregătit chiar pentru acest an. Contribuția pentru cogenerare reprezintă 2,2% din valoarea unei facturi de energie electrică achitată de un consumator final. Profit.ro a anunțat anterior că Guvernul analizează posibilitatea introducerii unui nou sistem, diferit, de subvenționare a cogenerării.
Ministerul Justiției și Camera Deputaților au calitatea de reclamanți intervenienți forțați într-un proces intentat în vara anului trecut de către Vadim Benyatov și Mircea Călin Flore, condamnați definitiv în 2015 la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice. În acest proces, cei doi foști consultanți ai băncii Credit Suisse au solicitat inițial instanței de contencios administrativ anularea protocoalelor de cooperare încheiate în 2005 și 2009 între SRI și Parchetul General, iar ulterior sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea acestora. Judecătorii au respins ambele cereri ale celor doi, cu motivarea că protocoalele respective nu sunt acte administrative.
Una dintre cele mai vechi, mai mari și mai notorii companii de procesare a deșeurilor animale, Protan SA, înființată în anii ’50 în cadrul rețelei Ecarisajul și controlată în prezent de grupul ungar ATEV Feherjefeldolgozo, a intrat direct în faliment la cererea proprie, în plină criză a pestei porcine, cu datorii totale de peste 36 milioane lei.
Chemgas Holding, aflat în insolvență, vrea să-și vândă din active pentru a face rost de banii necesari plății salariilor, facturilor la energie electrică și datoriilor curente către Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor. Doar acestea din urmă se ridică la cel puțin 9 milioane lei, potrivit unui document al companiei.
"Era impropriu să luăm o decizie astăzi. Au început să vină amendamente la lege de la colegi parlamentari. Unele vizează chestiuni de principiu, altele se referă la detalii, cum ar fi formule de calcul. Sunt prea multe aspecte implicate aici și e o mare responsabilitate. Nu vrem să fim acuzați ca parlamentari că ne-a scăpat ceva. Oricum vom fi acuzați", a declarat șeful Comisiei de Industrii de la Cameră, deputatul PSD Iulian Iancu.
Se iau în calcul două variante ale proiectului, respectiv se va construi fie o centrală termoelectrică mai mare, cu putere instalată termică de 250 Gcal/h, fie una mai mică, de 50-60 Gcal/h. Dat fiind că terenul se află în zona de protecție a aeroportului Băneasa, este posibil ca Autoritatea Aeronautică Română să nu aprobe prima variantă, care necesită construirea unui coș de fum de 50 de metri.
Planul de reorganizare a ELCEN, cel mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din București, a fost votat astăzi de către creditori, conform surselor Profit.ro, compania scăpând astfel, la acest moment, de spectrul falimentului.
Toate taxele și redevențele datorate de companiile care vor să extragă gaze naturale din Marea Neagră vor fi înghețate pe întreaga perioadă a acordurilor petroliere semnate cu statul român, iar acestea își vor putea deduce din baza de impunere a impozitului pe veniturile suplimentare offshore toate investițiile efectuate în perimetrele concesionate, de la intrarea în vigoare a acordurilor petroliere.
Uzina Timpuri Noi a intrat în insolvență, decizie semnată de instanță și anunțată recent de Profit.ro. O legendă a industriei românești, înființată în 1864, aceasta a trecut prin naționalizare (1948), privatizare (2003) și relocarea integrală a activității din București în localitatea Jilava, după vânzarea fostei platforme industriale din Capitală către IKEA (2011). Printre acționarii semnificativi este și Gheorghe Ionescu, tatăl lui Bogdan Ionescu, fostul soț al Elenei Băsescu.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0896 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3449 | +0.0032 | +0.07 % |
| 1 GBP | 5.8140 | +0.0168 | +0.29 % |
| 1 CHF | 5.4650 | +0.0057 | +0.10 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro