
FAN Courier vrea să ajungă la emisiii zero până în anul 2040 și, în această direcție, compania urmărea să achiziționeze 100 de autovehicule electrice, dar criza semiconductorilor a afectat puternic livrările auto, a declarat Felix Pătrășcanu, unul dintre fondatorii companiei.
FAN Courier, liderul pieței locale de curierat, estimează că va închide anul 2021 cu o cifră de afaceri de 1,06 miliarde lei, în creștere cu 5% față de 2020. Avansul creșterii afacerilor din acest an a consemnat un recul față de rezultatul din 2020, comparativ cu 2019, când veniturile au avansat cu peste 20%.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a amendat Poșta Română cu 10.000 de lei pentru că operatorul poștal a returnat instituției, în calitate de expeditor, confirmarea de primire de către destinatar a unei trimiteri poștale fără ca aceasta să conțină toate elementele obligatorii prevăzute de legislație. Sancțiunea a fost aplicată în decembrie 2020.
Obiectivele bugetului Poștei Române pentru acest an în privința veniturilor, cheltuielilor și, implicit, profitului net vor fi modificate ca urmare a menținerii crizei economice determinate de pandemia COVID19, alături de nerealizarea programului propus de disponibilizare de personal TESA se arată într-un proiect al unei HG de rectificare a indicatorilor economico-financiari aferenți anului 2021.
Asigest, broker din Top 20, va intra pe piața serviciilor de consultanță financiară, în special intermedieri de credite de consum, ipotecare și de investiții, dar și leasing financiar și real estate, prin intermediul unei societăți înființată recent, Sigma Advisory.
Ecosistemul din România s-a maturizat, cererea de capital a crescut, numărul de startup-uri a urcat, la fel și calitatea fondatorilor. Industria de tech din România este abia la început și are un viitor mare în față.
Problemele City Insurance au avut ca efect creșterea interesului unor asigurători din Europa pentru piața locală de asigurări, în special în zona RCA, în perioada următoare fiind șanse mari să vedem noi jucători pe această industrie, transmite Valentin Ionescu, director al Sectorului Asigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a efectuat către păgubiții City Insurance, până la 10 decembrie, plăți pentru un număr de peste 1.450 cereri, care au însumat 4,65 milioane de lei, a anunțat ASF.
Plățile administratorilor de pensii private obligatorii (Pilonul 2) și facultative (Pilonul 3) către beneficiari au depășit un miliard de lei, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) valabile la 31 octombrie, prezentate de Corona Rădulescu, director de specialitate în cadrul instituției într-o conferință de presă.
Compania de transport public local Brasov (RATBV) a primit două oferte pentru asigurarea RCA și CASCO a vehiculelor din parcul auto, polița fiind estimată la 5,2 milioane de lei pentru 12 luni, din care componenta CASCO a fost calculată la 2,86 milioane de lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2488 | -0.0093 | -0.18 % |
| 1 USD | 4.5102 | -0.0121 | -0.27 % |
| 1 GBP | 6.0718 | -0.0059 | -0.10 % |
| 1 CHF | 5.7242 | -0.0023 | -0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro