
UPC România a închis anul 2018 cu 965.900 de clienți, în scădere cu 1,4% față de decembrie 2017. În schimb, numărul abonamentelor a urcat în ultimele 12 luni cu 0,6%, la 2,063 milioane.
Allianz-Țiriac Pensii Private, al doilea jucător de profil, cu active de peste două miliarde de euro și mai mult de 1,6 milioane de clienți, susține că nu exclude ideea retragerii de pe piață, având în vedere noile condiții impuse de Guvern administratorilor fondurilor de pensii private, precizând că toate scenariile sunt în analiză și nu a luat încă o decizie în privința majorării capitalului social, conform OUG 114/2018, act normativ cunoscut și ca actul care a introdus “taxa pe lăcomie”, cerință a cărei rațiune economică reprezentanții administratorului nu o înțeleg.
Anca Vlad, fondatoarea grupului Fildas, din care face parte lanțul de farmacii Catena, cel mai mare jucător din piața de retail farmaceutic, a decis să iasă din acționariatul Druid, un startup în domeniul inteligenței artificiale condus de Liviu Drăgan, fostul proprietar al business-ului Total Soft. Ea a vândut toate cele 1.760 de acțiuni, reprezentând 13,75% din capitalul social al Druid și controlate prin societatea Playmore, către ceilalți acționari ai companiei.
Primăria Municipiului București l-a chemat în judecată pe Sorin Grindeanu, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații (ANCOM), și solicită instanței anularea deciziei care stabilește tarifele de acces ale operatorilor la rețeaua de fibră optică a Capitalei, compania având obligația de a le acorda furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice acces la această infrastructură de telecomunicații la aceste tarife.
Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu, reacționează la mesajul Telekom România privind posibila absență de la licitația 5G, din cauza OU 114/2018, și cere conducerii grupului de telecomunicații să revină cu rectificare, argumentând că statul deține o participație importantă, de aproape 46% din acțiuni, la această companie.
Certasig își va reduce capitalul social cu 17,5 milioane de lei, sub condiția avizului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru acoperirea pierderilor de la finele anului 2017.
Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR) a semnat contractul pentru cumpărarea echipamentelor necesare construirii unei rețele naționale de televiziune digitale, prin intermediul căreia vor fi transmise posturile publice de televiziune. Contractul a fost atribuit asocierii Flame Data Technologies SRL și GatesAir Inc (SUA) pentru suma de 59,37 milioane de lei, fără TVA și este finanțat atât din surse externe – Banca Europeană de Investiții (BEI) și Alpha Bank România, cât și din surse proprii ale companiei.
Pro TV și operatorul Telekom negociază noi contracte de retransmisie, postul TV avertizând că, de la 1 martie, programele sale pot să nu mai fie disponibile în grila Telekom România și NextGen, operatorul prin cablu al companiei de telecomunicații. De partea cealaltă, reprezentanții Telekom spun pentru Profit.ro că Pro TV vizează o creștere semnificativă a prețului.
Grupul Telekom România analizează varianta neparticipării la licitația 5G, programată în a doua parte a acestui an, din cauza condițiilor care derivă din aplicarea prevederilor OUG 114/2018, așa numita "taxă pe lăcomie", a anunțat directorul general al grupului, Miroslav Majoros.
Grupul Telekom România a renunțat la colaborarea cu Orange România, anunțată la începutul anului 2016, când au fost încheiate două acorduri prin care operatorul de telefonie mobilă a primit acces la rețeaua fixă Telekom Fix (fosta Romtelecom), iar subsidiara Telekom Mobile (fosta Cosmote) a folosit rețeaua 4G a subsidiarei locale a grupului Orange.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0670 | +0.0036 | +0.07 % |
1 USD | 4.2778 | -0.0070 | -0.16 % |
1 GBP | 5.8389 | -0.0073 | -0.12 % |
1 CHF | 5.4387 | +0.0210 | +0.39 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro