
Starc4sys SRL București a câștigat contractul pentru a furniza Poliției Române 1.200 de camere video, de tip bodycam, care vor fi montate pe uniforma polițiștilor, scopul demersului fiind “creșterea eficienței muncii polițienești în contact cu cetățenii”, “eliminarea posibilităților de comitere a infracțiunii de luare/dare de mită” și “consolidarea materialului probatoriu în sfera contravențională, penală și disciplinară, la nivelul structurilor de ordine publică și de la nivelul Brigăzii Rutiere din cadrul Direcției Generale a Poliției Municipiului București”.
Unul dintre vicepreședinții autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), Eduard Lovin, va fi reangajat în funcția de director executiv al Direcției Reglementare din cadrul instituției, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București (CAB). Practic, Lovin va avea dreptul ca în anul 2023, când îi expiră mandatul de vicepreședinte, să preia postul de director executiv. El a fost demis în vara anului 2017 de fostul șef al ANCOM Adrian Diță, după ce acesta a modificat din temelii, printr-o decizie, organigrama instituției care supraveghează o piață de aproximativ 4 miliarde de euro. Și celălalt vicepreședinte al instituției, Bogdana Iana, a câștigat un proces similar.
Primăria orașului Craiova a primit patru oferte pentru construirea unui stadion de atletism cu o capacitate de peste 5.000 de locuri, contract estimat la 40,9 milioane de lei, fără TVA, în 4 ani.
Doi acționari ai Felix Telecom, integrator IT&C cu afaceri de 31,5 milioane de lei în 2017, au vândut participațiile deținute către ceilalți doi acționari, în baza unui contract semnat în luna februarie a acestui an.
Huawei România a avut în 2018 venituri din vânzări de 450 milioane de dolari, iar în ultimii cinci acest indicator a depășit 1,2 miliarde de dolari, a anunțat compania. În ultimii trei ani, volumul de achiziții din piața locală a ajuns la 150 milioane de dolari, iar taxele plătite către bugetul statului au fost de 75 milioane de dolari, din care 24 milioane de dolari în 2018.
Electrolux România nu a reușit să convingă judecătorii de la Curtea de Apel București să anuleze amenda aplicată de Consiliul Concurenței în ianuarie 2014 pe motiv că, alături de ale 13 firme, ar fi încheiat înțelegeri anticoncurențiale în cadrul campaniilor de tip buy-back. Anterior, în noiembrie 2015, Curtea de Apel București a hotărât să anuleze sancțiunea.
Vodafone Romania a pierdut definitiv litigiul prin care a solicitat recuperarea de la autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a unui prejudiciu de peste 15 milioane de euro, invocat în urma procesului de acordare a unei licențe telecom în 2012.
Șase firme s-au înscris la licitația organizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru achiziționarea de echipamente hardware necesare sistemului informatic de centralizare a rezultatelor alegerilor si monitorizare a prezenței la vot la alegerile programate în acest an și anul viitor, contractul fiind estimat la 2,29 milioane de lei, fără TVA.
Alexandru Leonard Leca, fost director financiar al A&D Pharma în perioada 2014 – 2018, a fost cooptat în acționaritul Druid, un startup în domeniul inteligenței artificiale condus de Liviu Drăgan, fostul proprietar al business-ului Total Soft.
Orange România a anunțat, printr-o postare pe pagina Facebook, că o parte dintre clienții liderului de telefonie mobilă întâmpină dificultăți în accesarea serviciilor de voce și date, precum și a aplicatiilor Orange, în urma secționării în mai multe locuri a rețelei de fibră optică.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro