
Grupul german Siemens, cu afaceri în România de 160 milioane de euro în 2016 din activități în domeniile electrificării, automatizărilor și digitalizării, a înființat divizia Siemens Mobility SRL, demers care reprezintă primul pas în fuziunea operațiunilor locale cu cele ale companiei franceze Alstom. Siemens și Alstom au semnat în septembrie 2017, la nivel global, un memorandum cu privire la fuziunea operațiunilor din domeniul mobilității ale celor două grupuri internaționale.
Asirom VIG, al cincilea asigurător local, s-a menținut pe plus anul trecut, dar profitul net obținut s-a situat sub ținta aprobată de acționari în aprilie 2017. Astfel, compania a înregistrat un rezultat net de 7,6 milioane de lei, comparativ cu 4,6 milioane de lei în 2016, dar inferior cifrei de 25,8 milioane de lei prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2017.
Compania Radar din Italia a vândut un pachet de acțiuni reprezentând 6,75% din capitalul social al Asigest Broker de Asigurare, jucător în primii 20 brokeri de asigurări, către Daniela Tănase, care a devenit astfel acționar al companiei. Transferul celor 20.250 de acțiuni vândute a fost efectuat pentru 60.000 de euro. La acest preț, prin extrapolare, valoarea totală a brokerului se situează la aproximativ 900.000 de euro.
Producătorul de aplicații de securitate IT Bitdefender a lansat pe piața locală Bitdefender BOX, dispozitivul prezentat ca protejând de amenințări informatice toate dispozitivele conectate la internet din locuință, prin integrarea acestuia în rețeaua de comunicații. Florin Talpeș, șeful companiei, estimează că vor fi vândute câteva mii de bucăți în acest an pe piața românească.
Tribunalul București a respins cererea Siveco România prin care a solicitat obligarea Anei Maria Pătru, fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP), la plata de daune morale de 450.000 de lei pentru lansarea unor afirmații considerate neadevărate în spațiul public, de natură să prejudicieze reputația producătorului de aplicații software. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
Provident Financial Romania și-a majorat capitalul social cu 40 milioane de lei, la 86,6 milioane de lei, prin aport în numerar, după ce, la finele anului trecut, Banca Națională a României a obligat toate instituțiile financiare nebancare (IFN) să calculeze gradul de îndatorare și capacitatea de rambursare a debitorilor la fel ca băncile.
City Insurance, liderul pieței de asigurări, revine în Italia după ce și-a recuperat autorizația de a încheia contracte de asigurare pe teritoriul acestei țări, care i-a fost retrasă în urmă cu 6 ani, în primăvara anului 2012, cu acuzația că ar fi fost implicată într-un scandal de corupție alături de persoane care aveau legături cu Mafia, cercetate de procurorii italieni.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a atacat cu recurs hotărârea instanței de anulare a deciziei prin care i-a retras lui Simone Lentini, în ianuarie 2014, aprobarea pentru funcțiile de director general și președinte al Consiliului de Administrație ale ONIX Asigurări, jucător de talie redusă.
Subscrierile Eximasig, companie controlată indirect de stat, au crescut anul trecut cu 10,4%, la 12,83 milioane de lei, în condițiile în care în buget era estimat un avans al veniturilor de 80% față de 2016.
Electrogrup Cluj-Napoca, jucător important din sectorul construcțiilor de infrastructură energetică și de telecomunicații înființat de antreprenorii Teofil și Simion Mureșan, va semna cu Banca Comercială Română (BCR) pentru o facilitate de creditare în valoare de 9,3 milioane de lei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0719 | +0.0024 | +0.05 % |
1 USD | 4.3138 | +0.0318 | +0.74 % |
1 GBP | 5.8251 | -0.0190 | -0.33 % |
1 CHF | 5.4257 | -0.0090 | -0.17 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro