
Germanos Telecom Romania, unul dintre cei mai mari retaileri de servicii și echipamente de comunicații de pe piața locală, parte a grupului Telekom România, și-a majorat capitalul social cu 76,23 milioane de lei (16,94 milioane de euro), la 153,33 milioane de lei.
Directorul general al City Insurance, Dan Odobescu, a contestat în instanță cele două decizii ale Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care a fost sancționat, în luna aprilie a acestui an, cu amenzi în sumă totală de 50.000 de lei și retragerea autorizației de director general și președinte al Consiliului de Administrație al asigurătorului.
Noul director general al WatchShop.ro este Dragoș Diaconu, care îl înlocuiește pe Cătălin Florea. Din noua poziție, Diaconu este responsabil de strategia de creștere a companiei și de consolidarea poziției de lider pe piață, precum și de dezvoltarea segmentului de servicii cu valoare adăugată oferite clienților.
ROMATSA a atribuit Allianz-Țiriac Asigurări, prin negociere fără anunț de participare, polița care va despăgubi angajații instituției cu până la 1,4 milioane de lei în cazul pierderii brevetului de controlor de trafic.
Nivelul cheltuielilor administrative și de vânzare la polițele RCA nu trebuie impus prin lege, prin stabilirea unui procent, ci prin concurența dintre brokeri, a declarat pentru Profit.ro președintele asociației naționale a brokerilor de asigurări (UNSICAR), Bogdan Andriescu.
Limitarea la 25% a cheltuielilor administrative și de vânzare, cumulat, ale poliței de asigurare RCA, măsură inclusă în proiectul de lege privind RCA, este nerealistă, încalcă principiile unei piețe libere și concurențiale și va conduce la dispariția a 30.000 de asistenți în brokeraj care intermediază în prezent acest tip de asigurări, potrivit Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare (PRBAR).
Enterprise Services Romania (fosta Hewlett-Packard Romania SRL) a atacat cu recurs o sentință prin care Curtea de Apel București a respins, în octombrie 2016, o cerere a companiei pentru anularea unei amenzi de aproape 3 milioane de lei aplicată de Consiliul Concurenței pentru abuz de poziție dominantă.
Aproape 330.000 de clienți de telefonie fixă și mobilă și-au mutat numărul în altă rețea în primele patru luni ale acestui an, în creștere cu 10,1% față de cifrele din intervalul ianuarie - aprilie 2016, reiese din analiza datelor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), analizate de Profit.ro.
Curtea de Apel București (CAB) a respins apelul înaintat de Orange România împotriva unei sentințe a Tribunalului București din iunie 2016, care a hotărât că operatorul și-a hărțuit moral la locul de muncă un fost angajat al companiei. De asemenea, instanța a obligat liderul pieței de telefonie mobilă să plătească daune morale de 45.000 de lei, plus 8.000 de lei cheltuieli de judecată.
Grupul de firme Telekom Romania a înregistrat în primul trimestru al acestui an venituri totale de 230 milioane de euro, în scădere cu 1,7% față de martie 2016, iar EBITDA (rezultatul brut al exploatării) a coborât cu 5,1%, la 37 milioane de euro, potrivit datelor Deutsche Telekom (DT), acționarul indirect al grupului.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2424 | +0.0028 | +0.05 % |
| 1 USD | 4.5444 | +0.0115 | +0.25 % |
| 1 GBP | 6.1368 | +0.0190 | +0.31 % |
| 1 CHF | 5.6027 | -0.0065 | -0.12 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro