
Omul de afaceri Radu Dimofte va ieși în acest an pentru a treia oară în piață ca să atragă împrumuturi de la firme și investitori privați pentru IFN-ul Extra Finance. De această dată este vorba de o sumă mult mai mare, 10 milioane de euro, în precedentele două operațiuni strângând sub 7 milioane lei.
Trimiterea unei scrisori în regim neprioritar în afara României prin Poșta Română va costa 3,5 lei de la 1 martie, de la 1,6 lei în prezent, potrivit datelor companiei remise la solicitarea Profit.ro.
Procedurile de redresare financiară și de rezoluție aplicate unor asigurători în ultimii ani au fost cauzate, aproape în totalitate, de prevederile regimului de Solvabilitate I și ar fi trebuit să aibă loc cu mult înainte, probabil în urmă cu 10 ani, a declarat președintele ASF, Mișu Negrițoiu.
Carpatica Asig Sibiu, companie în procedură de rezoluție, a fost obligată de Autoritatea de Supraveghere Financiară să selecteze, în termen de 15 zile, un auditor financiar care va evalua activele, datoriile și capitalurile proprii ale asigurătorului, potrivit datelor instituției remis la solicitarea Profit.ro.
RCS&RDS a atras anul trecut pe segmentul telefoniei mobile prin portabilitatea numerelor peste 348.000 de clienți de la ceilalți operatori, potrivit datelor autorității de reglementare în comunicații (ANCOM), cifra fiind dublă față de rezultatele Vodafone Romania, al doilea mare jucător pe această piață.
Compania de leasing operațional și închirieri auto New Kopel Group și-a bugetat pentru acest an investiții în creștere cu 20% față de 2015, când au depășit 13 milioane de euro, fondurile fiind destinate achiziției de vehicule.
Magazinul online Quickmobile.ro, administrat de Electro Distribution Baia Mare, a vândut anul trecut peste 11.000 de ceasuri inteligente (smartwatch) în sumă de 14,5 milioane de lei, avansul față de 2014 fiind de 4,4 ori, când au fost comercializate 2.500 de unități și s-a încasat aproximativ 1,5 milioane de lei.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) intenționează să inițieze, în luna martie, o licitație pentru cumpărarea de servicii de comunicații, valoarea contractului fiind estimată la 3,2 milioane de euro, fără TVA, pentru o perioadă de 12 luni.
Telekom Romania Communications (fost Romtelecom) ar putea fi obligată să-și demoleze și dezafecteze rețelele de telecomunicații instalate pe circa 70.000 de stâlpi de joasă tensiune aparținând Enel Distribuție Muntenia, dacă o hotărâre în acest sens a instanței de judecată va rămâne definitivă.
Compania Vector Watch a vândut în România și la nivel internațional câteva zeci de mii de ceasuri inteligente de la momentul lansării, 15 octombrie 2015, și până la finele anului trecut, a declarat pentru Profit.ro directorul comercial al producătorului pentru zona Europa Centrală și de Est, Rareș Florea.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.0881 | -0.0015 | -0.03 % |
| 1 USD | 4.3364 | -0.0085 | -0.20 % |
| 1 GBP | 5.8273 | +0.0133 | +0.23 % |
| 1 CHF | 5.4655 | +0.0005 | +0.01 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro